Violenţa conjugală, „bastardul pasivităţii”

http://www.profmcampus.ro/blog/

Citeam mai demult declaraţiile Mirabelei Dauer, referitor la viaţa pe care a trăit-o alături de fostul soţ. Această femeie a fost bătută şi maltratată cu fierul de călcat încins! Trebuie să recunosc: m-am cutremurat! Zilele acestea, foarte multe femei din România, printre care persoane publice,  au fost sincere și si-au expus experiențele traumatizante…

O problemă veche şi totuşi de actualitate. Bărbaţii români sunt celebri în toată lumea pentru faptul că îşi bat nevestele. Şi nu mă refer acum numai la cei din zonele rurale, care le mai şi omoară, ci la cei cu pretenţii de intelectuali, care aplică pedepse corporale partenerelor de viaţă. Întotdeauna m-am întrebat dacă este o manifestare ce ţine de educaţie ori de genă, având în vedere că obiceiul se propagă din tată în fiu şi cel mai grav: din mamă în fiu. Nenumărate sunt cazurile în care mame românce au o atitudine războinică la adresa viitoarei nurori şi îşi îndeamnă (mai mult sau mai puţin conştient) fiul, spre acte de violentă. De multe ori din frustrare, dar de cele mai multe ori din cauza cutumelor ce şi-au pus amprenta asupra gândirii lor. Ele însele acceptă şi au în sânge umilinţa, fiind aproape convinse că asta este natura lucrurilor.

Poate o să vă surprindă, dar nici în ţările civilizate, lucrurile nu sunt cu mult diferite.

Am citit că nici în SUA, ori Germania situaţia nu e mai roz din acest punct de vedere. Nu mai vorbesc de alte ţări… Ştiu foarte bine însă că, în România, nu se întâmplă asemenea fapte cu titlu de excepţie, ci la ordinea zilei, ca normalitate!

Eu cred că treaba asta nu are a face numai cu educaţia. Este o problemă de când lumea şi pământul, care ţine de un lucru simplu: de supremaţia fizică a bărbatului.

Din păcate, singura soluţie este independenţa femeilor. Eu asta cred. Că dacă femeile nu ar depinde de bărbaţi şi nu ar accepta deloc abuzuri, adică ar părăsi TOATE căsnicia de la prima palmă, nu s-ar mai întâmpla asemenea acte!

Iată și câteva mituri care s-au instalat în mintea femeilor și nu numai…

„Mit: violenţa domestică este caracteristică familiilor sărace sau cu un statut social scăzut.
Realitate: violenţa domestică poate apărea în toate familiile, indiferent de statutul socioeconomic; mitul a apărut deoarece exista o probabilitate mai mare ca în atenţia agenţiilor specializate să intre persoane provenind din familii cu venituri reduse; acele familii cu resurse crescute uneori ascund violenţa mai bine.

Mit: consumul de alcool şi droguri cauzeaza violenţa domestică.
Realitate: nu există nici un argument şi nici o dovadă care să afirme că alcoolul este o cauză directă a violenţei domestice. Sunt dovezi care susţin coexistenţa consumului de alcool şi a violenţei domestice şi facilitarea actelor de violenţă.

Mit: barbaţii violenţi nu-şi pot controla violenţa.
Realitate: barbaţii violenţi cred deseori acest lucru. Această credinţă permite agresorului neasumarea responsabilităţii faţă de actele comise. Majoritatea celor care işi agreseaza soţiile îşi controleaza comportamentul violent faţă de alte persoane, cum ar fi prieteni sau colegi, unde nu există nevoia de dominare şi control.

Mit: barbaţii violenţi sunt bolnavi psihic sau au personalităţi psihopate.
Realitate: studiile clinice asupra bărbaţilor care işi abuzează partenerele nu susţin această afirmaţie. Marea majoritate a bărbaţilor agresivi nu prezintă suferinţe psihice şi nici nu au personalităţi psihopate. Mulţi agresori se prezintă ca persoane obişnuite, respectabile, cu capacitatea de a se controla. Provin din toate clasele sociale şi ocupaţionale iar violenţa se manifestă asupra partenerei şi copiilor lor.

Mit: tatăl lui era un om violent, işi bătea soţia şi el a învăţat acasă acest model de comportament.
Realitate: în 18% din cazurile de parteneri violenţi, aceştia nu au avut o copilarie cu violenţă în familie, nu au existat modele de relaţionare violentă intre soţ şi soţie.

Mit: unele femei merită să fie abuzate; ele provoacă abuzul.
Realitate: nu există justificări pentru violenţa domestică. De prea puţine ori violenţa este punctul culminant al unei dispute şi de cele mai multe ori femeile nu primesc semnale premergatoare atacului. Multe femei abuzate fac tot posibilul pentru a evita episoadele violente. In relaţiile abuzive, există percepţia că bărbatul are dreptul de a-şi domina şi controla partenera. Victimele violenţei domestice riscă să fie abuzate de parteneri, indiferent de acţiunile lor.”

Cred că cea mai mare parte din vină vă aparţine, doamnelor! Cu siguranţă există soluţii pentru fiecare situaţie în parte, oricât de dificilă ar fi ea. În Germania, de exemplu, sunt centre speciale pentru primirea femeilor abuzate. Şi în România există aşa ceva!

Cel mai rău lucru pe care o femeie îl poate face, atât pentru ea cât şi pentru societate, este să accepte abuzul şi loviturile bărbatului, căci „violenţa nu poate fi decât bastardul pasivităţii”!

Anunțuri