Street Style 19.05.2013

Astăzi propun această ținută cu stil de pe străzile din Düsseldorf. Mi-a plăcut la nebunie!

DSC_0072

Despre țoale, pe malul Dâmboviței

Ca să ne amintim că mai suntem și femei, nu doar mame, voi scrie astăzi despre ce ne place nouă femeilor cel mai mult. Adică despre ”țoale”, dar mai ales despre felul, pardon ”halul” :), în care concepem să le așezăm pe șuncile din dotare.

Ladies, despre prostul gust în toate formele lui se poate discuta la nesfârşit. Am fost contrazisă vehement aproape de fiecare dată când am spus că în România femeile nu se îmbracă cu bun gust. Imediat mi s-a atras atenţia că româncele sunt cele mai pedante, cele mai aranjate.

Bad Taste

Nu spun că nu acordă o mare (poate prea mare) importanţă modului în care se îmbracă. Dar asta nu are a face cu bunul gust. Chiar deloc. Mie îmi pare că în România există o suferinţă majoră la acest capitol. Observ cu regret că nu se înţelege practic ce înseamnă bun gust. Nu vreau să generalizez, mă scuzați! 🙂 Ca întotdeauna, există și excepțiile care întăresc regula!

Treaba asta ține şi de estetic dar şi de bun simţ. Octavian Paler spunea: „E drept că prostul gust nu-i o noutate pe malurile Dâmboviţei. Prin secolul al XVIII-lea, predecesorii mesenilor de la Golden Blitz se duceau, dupa cină, să scuipe în lacul Herăstrău.”

Cam așa scriam eu într-un articol acum vreo câțiva ani, aici, pe blogulețul meu modest. Ca să-mi vin în ajutor :), voi posta astăzi un fragment dintr-un articol senzațional. De multă vreme nu am mai citit un articol atât de bine scris. Și bănuiesc eu că autoarea este fiica unui drag fost profesor de-al meu. Mulțumesc Carmen pentru link.

Iată ”bucățică” promisă:

”Jumătate din populaţie se îmbracă pe întuneric. N-am altă explicaţie pentru halul în care arată unii, într-o ţară care deţine mai mulţi creatori de modă decât pisici.

Sigur, îmi veţi spune că n-au bani să se înfofolească frumos, bieţii de ei. Doar că acum nu mă refer la preţul acelui şpilhozen din care nu mai ieşi de trei luni, ci la felul – scuze, halul – în care se gonflează pe corp.

Nu mă exclud din jumătatea pârâtă, am zile când m-aş îmbrăca în două feţe de pernă şi-un ciorap. Iar pe scăfârlie mi-aş pune o faţă de puişor de pernă şi celălalt ciorap. Şi oricum n-aş ieşi din casă, fiindcă n-am chef. Unii spun că asta e depresie, alţii o poreclesc nesimţire, mă rog, fiecare cu percepţia lui.

Ieri, o duduie pe care n-o lua liftul, de slabă ce era, purta o mulăciune neagră, arăta ca vecina mea furnică, vorba greierului. Alaltăieri, o fată pe care n-o lua liftul, de grasă ce era, purta o mulăciune cu imprimeuri multi-multi-multicolore, alcătuite din floricele, puchiţei, fluturi, continente şi alte delicii grafice pe care nu le-am putut identifica – dar presupun că erau formule din chimia organică.

Într-o zi, am monitorizat şaişpe domni (între două staţii de metrou) ale căror burticuţe, fiindcă n-au mai încăput în tricouţele roşii, portocalii şi galbene, au lăsat ceva cocă pe-afară. Adică am avut cu toţii acces la o privelişte în urma căreia vom avea nevoie de psihoterapie, ca să fim siguri că mai putem face vreodată sex sănătos. Femeile cu sâni crescuţi peste media pe economie poartă bluze cu bobocei pe piept, cu franjuri şi fundiţe. Femeile cu fun… cu şold peste media pe Europa se îmbracă în blugi care, dacă ar fi doar un pic mai strâmţi, s-ar numi coajă de parizer.”

Mai mult, puteți citi aici.

Ceva de genul, mult mai prost scris 🙂 bineînțeles, spuneam și eu aici:

Jumătate din populaţie se îmbracă pe întuneric. N-am altă explicaţie pentru halul în care arată unii, într-o ţară care deţine mai mulţi creatori de modă decât pisici. Sigur, îmi veţi spune că n-au bani să se înfofolească frumos, bieţii de ei. Doar că acum nu mă refer la preţul acelui şpilhozen din care nu mai ieşi de trei luni, ci la felul – scuze, halul – în care se gonflează pe corp. Nu mă exclud din jumătatea pârâtă, am zile când m-aş îmbrăca în două feţe de pernă şi-un ciorap. Iar pe scăfârlie mi-aş pune o faţă de puişor de pernă şi celălalt ciorap. Şi oricum n-aş ieşi din casă, fiindcă n-am chef. Unii spun că asta e depresie, alţii o poreclesc nesimţire, mă rog, fiecare cu percepţia lui. Ieri, o duduie pe care n-o lua liftul, de slabă ce era, purta o mulăciune neagră, arăta ca vecina mea furnică, vorba greierului. Alaltăieri, o fată pe care n-o lua liftul, de grasă ce era, purta o mulăciune cu imprimeuri multi-multi-multicolore, alcătuite din floricele, puchiţei, fluturi, continente şi alte delicii grafice pe care nu le-am putut identifica – dar presupun că erau formule din chimia organică. Într-o zi, am monitorizat şaişpe domni (între două staţii de metrou) ale căror burticuţe, fiindcă n-au mai încăput în tricouţele roşii, portocalii şi galbene, au lăsat ceva cocă pe-afară. Adică am avut cu toţii acces la o privelişte în urma căreia vom avea nevoie de psihoterapie, ca să fim siguri că mai putem face vreodată sex sănătos.Citeste mai mult: adev.ro/mmjj35
Jumătate din populaţie se îmbracă pe întuneric. N-am altă explicaţie pentru halul în care arată unii, într-o ţară care deţine mai mulţi creatori de modă decât pisici. Sigur, îmi veţi spune că n-au bani să se înfofolească frumos, bieţii de ei. Doar că acum nu mă refer la preţul acelui şpilhozen din care nu mai ieşi de trei luni, ci la felul – scuze, halul – în care se gonflează pe corp. Nu mă exclud din jumătatea pârâtă, am zile când m-aş îmbrăca în două feţe de pernă şi-un ciorap. Iar pe scăfârlie mi-aş pune o faţă de puişor de pernă şi celălalt ciorap. Şi oricum n-aş ieşi din casă, fiindcă n-am chef. Unii spun că asta e depresie, alţii o poreclesc nesimţire, mă rog, fiecare cu percepţia lui. Ieri, o duduie pe care n-o lua liftul, de slabă ce era, purta o mulăciune neagră, arăta ca vecina mea furnică, vorba greierului. Alaltăieri, o fată pe care n-o lua liftul, de grasă ce era, purta o mulăciune cu imprimeuri multi-multi-multicolore, alcătuite din floricele, puchiţei, fluturi, continente şi alte delicii grafice pe care nu le-am putut identifica – dar presupun că erau formule din chimia organică. Într-o zi, am monitorizat şaişpe domni (între două staţii de metrou) ale căror burticuţe, fiindcă n-au mai încăput în tricouţele roşii, portocalii şi galbene, au lăsat ceva cocă pe-afară. Adică am avut cu toţii acces la o privelişte în urma căreia vom avea nevoie de psihoterapie, ca să fim siguri că mai putem face vreodată sex sănătosCiteste mai mult: adev.ro/mmjj35

Prostul gust la românce

Despre prostul gust în toate formele lui se poate discuta la nesfârşit. M-am referit deunăzi, într-o discuţie, la haine şi la aspectul fizic. Am fost contrazisă vehement atunci când am spus că în România femeile nu se îmbracă cu bun gust. Imediat mi s-a atras atenţia că româncele sunt cele mai pedante, cele mai aranjate.

Nu spun că nu acordă o mare (poate prea mare) importanţă modului în care se îmbracă. Dar asta nu are a face cu bunul gust. Chiar deloc. Mie îmi pare că în România există o suferinţă majoră la acest capitol, începând cu prea-numitele vedete. Observ cu regret că nu se înţelege practic ce înseamnă bun gust.

Ţine şi de estetic dar şi de bun simţ. Octavian Paler spunea: „E drept că prostul gust nu-i o noutate pe malurile Dâmboviţei. Prin secolul al XVIII-lea, predecesorii mesenilor de la Golden Blitz se duceau, dupa cină, să scuipe în lacul Herăstrău.”

Să revin totuşi la tema articolului. Am tot privit aici, în Germania, femeile de pe stradă. Poate că nu sunt atât de evidenţiate ca româncele, atât de sclipitoare, glamouroase. Dar vă jur că se îmbracă mai bine. Culorile sunt mult mai decent combinate. Aproape cu nu vezi erori majore. Ceea ce la românce, să mă iertaţi, dar observi la tot pasul. Chiar şi la cele cu pretenţii. Fac greşeli flagrante de combinare a materialelor, a nuanţelor. Nu spun că omul simplu ar trebui să facă studii separat pentru aşa ceva, dar măcar să nu dăm în ridicol. La cât latex, roz exploziv şi vinilin am văzut pe străzile Bucureştiului, îmi asum să spun că româncele se îmbracă prost, dar sclipicios. Le ajută în schimb faţa! Şi faptul că sunt mai mereu proaspăt ieşite de la coafor. Ceea ce aici într-adevăr nu se întâmplă, sau cel puţin nu atât de des ca în România.

Între a ieşi în evidenţă şi a te îmbrăca binişor există o diferenţă. Nu am observat în România dragul de a aşeza cu bun simţ o haină alături de alta, dar mai ales bucuria de a te îmbrăca perfect adaptat situaţiei. Şi asta ţine cumva de bunul gust, aşa cum spuneam mai sus. De dimineaţa până seara, femeile poartă tocuri de 10 cm, indiferent unde merg. Lăsăm la o parte meseriile care presupun o ţinută foarte elegantă. Mă refer la situaţiile obişnuite. Nu mai vorbesc de avalanşa fetelor încălţate cu pantofi pe drumurile de munte. (Şi la bărbaţi putem face referire în aceeaşi notă.)

Consider că şi în acest caz avem de-a face cu o chestiune de civilizare. Cu timpul poate că bunul gust va fi altfel înţeles şi la noi.  De aceea se şi spune probabil că româncele sunt atât de frumoase: pentru că ies în evidenţă. Cine nu se uită ziua în amiaza-mare după o fată purtând pantofi cu tocuri cui, cu o fustiţă cât palma (nu am nimic cu fustele scurte, dimpotrivă), cu ciorapi plasă, la cumpărături în piaţă?

Şi să nu dăm vina pe situaţia financiară! Simplitatea dă clasă. Iar adaptarea la situaţie şi alegerea bună a croiului, a materialelor, a culorilor nu ţin întotdeauna de bani.