Biomania

bioAm făcut acum ceva vreme un articol despre produsele BIO și mania care i-a cuprins pe români în ultimii ani, în privința alimentației. Revin astăzi asupra lui, pentru că subiectul este în continuare de actualitate. Acum vreo 7  ani, când am venit pentru prima dată în Germania, am fost  impresionată, pe lângă altele, de abundenţa produselor biologice de pe rafturile magazinelor. Mai ales că, acum câțiva ani, în România, abia se pomenea despre aceste produse. M-au impresionat şi preţurile, nu foarte ridicate, ştiind bine că acasă, puţini sunt cei care  îşi permit aşa ceva. Am început aşadar să mă documentez, să citesc şi să urmăresc diverse emisiuni pe această temă, extrem de interesată fiind de sănătatea familiei mele.

produse bio supermarket GermaniaPrin urmare, am ajuns la nişte concluzii. În primul rând, aşa cum probabil ştiţi deja, alimentele BIO sunt mai sănătoase decât cele convenţionale şi mai bogate în substanţe nutritive. Mai exact, procedeul lor de cultivare şi creştere este unul modern, deosebit fundamental de cel convenţional. Nu sunt folosiţi fertilizanţi şi nici pesticide de sinteză, stimulatori, hormoni şi antibiotice. Foarte frumos până aici. Atât timp cât aceste produse sunt la un preţ rezonabil, consider că merită ca ele să fie achiziţionate pentru consumul casnic. Însă în momentul în care preţurile lor frizează sfidarea şi bătaia de joc, aşa cum se întâmplă în magazinele româneşti, vă spun cât se poate de senin că nu se merită să le cumpăraţi. Ele nu sunt acum mai mult decât o afacere pentru anumiţi, deosebit de încântaţi că au găsit o variantă de face bani. Este posibil ca în ultimul timp prețurile să se fi normalizat. Nu vreau să mă pronunț pentru că nu cunosc foarte bine situația din România.

Specialiștii sunt de acord că produsele BIO sunt mai sănătoase (aşa cum se spune), dar nu cu mult. Cantitatea de substanţe folositoare pentru organism este mai mare, dar nu într-atât încât să merite sacrificii financiare. În plus, există, ca în orice altceva şi mici dezavantaje.

Iată ce spunea mai demult Deputatul Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, cercetator si doctor în agronomie: „produsele biologice, despre care comercianţii lor spun că sunt mai sănătoase pentru că nu s-au folosit îngrăşăminte sau pesticide, vom putea observa că şi ele ascund foarte multe pericole, unele chiar mari. Pot fi dezechilibre între vitaminele din componenţă sau lipsesc unele microelemente ca în cazul grâului spre exemplu.

Pesticidele, ierbicidele, insecticidele si fungicidele sunt folosite pentru stimularea unor calităţi sau pentru protecţie. Câmpurile pe care sunt cultivate legumele şi fructele în România sunt tratate cu substanţe care au o acţiune foarte scurtă. În marea lor majoritate, formulele care au o perioadă lungă de descompunere în sol şi care pot intra în plante nu se mai folosesc”. Această teză este susţinută şi de mulţi specialişti din străinătate.

Asta nu înseamnă însă că produsele Bio nu sunt o idee mai sănătoase. Doar, că nu se merită să dăm bani cu sacul pe ele. Dacă vă doriţi să mâncaţi cu adevărat sănătos în România, mai există şi o altă variantă: cartoful şi găina din curtea ţăranului, pentru cei care au acces.  Sunt la fel de sănătoase şi nutritive. Nu mă refer acum la aşa- zişii ţărani din piaţă care vin cu sacul din Turcia.

biosiegelAşadar: atunci când în România preţurile acestor produse vor ajunge la un nivel decent, se merită să cumpărăm anumite alimente cu inscripţia Bio, dar nu pe toate. Atunci când laptele cu adevărat biologic va costa 89 de cenţi. Dar până atunci, din punctul meu de vedere nu este decât o fiţă să aruncăm bani cu poala pe nişte produse care, din câte am citit, pe piaţa românească – nici măcar nu au acele certificări legale, cu adevărat importante, care să le confirme autenticitatea şi calitatea organică. Acesta este iarăşi un mare pericol în România. Atenţie la ştampile! Foarte mulţi producători naţionali şi internaţionali scriu BIO pe produsele lor, le vând la preţuri nesimţite, iar acestea nici măcar nu sunt cu adevărat biologice. Vă recomand produsele româneşti verificate şi luate de la producător autorizat, sau pe cele importate din Germania şi din Austria, cu inscripţia hexagonală. Mare atenţie!

Uneori preţurile impuse de comercianţii români sunt cu adevărat exagerate. În Germania, în Franţa sau în Italia, produse identice costă de câteva ori mai puţin. Să fim serioşi, cât poate costa transportul?

bio apfelsaftChiar şi în cazul unor prețuri decente, ar fi exagerat ca tot ceea ce putem cumpăra să fie neapărat biologic, după părerea mea. De exemplu şosetele sau detergenţii – ar fi puţin ciudat, nu?

Chiar și atunci când vine vorba despre alimentele destinate copiilor, părerile sunt împărțite. E adevărat că produsele organice sunt supuse unor controale riguroase. Însă există mai multe dezbateri la ora actuală în lume care reclamă faptul că alimentele bio pentru bebeluși nu au un conținut nutrițional mai bun în comparație cu cele făcute convențional. De altfel, specialiștii asigură părinții că dacă hrănesc bebelușul cu alimente normale nu vor exista diferențe nutritive semnificative față de cei care sunt hrăniți bio.

În plus, bebelușii sunt hrăniți la majoritatea meselor cu piureuri făcute din legume sau fructe fierte. În timpul fierberii, aceste produse iși pierd foarte mult din conținutul nutrițional, la fel ca și alimentele non-organice.

”Este important să ințelegem că fructele, legumele și carnea organică nu sunt lipsite în întregime de aditivi sau conservanți. Ele sunt crescute și îngrijite cu tot soiul de îngrășăminte și tipuri de furaje care conțin ALTFEL de substanțe, care nu sunt chimice sau toxice și care au mai multă grijă cu mediul înconjurător. Bio nu înseamnă non-alergic. Dacă micuțul nu era alergic la un produs făcut pe cale convențională, el poate fi alergic la el în calitate de produs bio, manifestând posibile reacții la îngrășămintele naturale sau substanțele „prietenoase” cu natura pe care le folosesc fermierii.”

Creșterea copilului cu produse bio este binevenită și apreciată de părinții care iși permit să adopte acest stil de viață și nu există motive importante pentru care nu ar trebui să o facă. Însă specialiștii încearcă să transmită părinților mesajul că nici creșterea copiilor cu produse convenționale nu este mai puțin sănătoasă, atât timp cât se fac alegeri responsabile și raționale.

Reclame