There`s your damn remote!!!

telecomanda-ascunsa

Anunțuri

Slim

slimAm citit cartea scrisă de Carmen Brumă! În câteva ore a fost gata! „Digerabilă”, scrisă frumos şi curat, dar mai ales captivantă.

Ştiu că pentru cei care nu au citit-o încă,  fotografia cu autoarea la veritabila greutate de 86 de kg este un important element de atracţie! Sincer, pe mine nu m-a interesat! Dar deloc! Putea și să nu existe acea poză! La fel de mult m-ar fi captivat cartea! Femei pline care au slăbit considerabil mai există. Altceva m-a atras! …Ce anume? Faptul că fata aceasta, destul de tânără de altfel, încearcă de ceva vreme, prin emisiunile pe care le face, prin articolele pe care le scrie şi mai ales prin carte, să promoveze nişte concepte şi să schimbe câte ceva în mentalitatea noastră, a tuturor. Ceea ce este mai mult decât admirabil.

M-a durut să văd în jurul meu atâta amar de vreme, delăsare pe toate planurile. Românul zilelor noastre este prin fire un personaj de poveste. Acel motan încălțat care se târâie agale din colţ în colţ şi se tânguie în permanenţă, fără să acţioneze. (Cu excepţiile de rigoare, natural!) În schimb ştie foarte bine să critice pe toată lumea! Aia e prea slabă, cealaltă mănâncă atât de multă salată că i-au crescut frunze, vorba lui Carmen, alta are fusta prea scurtă, toate femeile din străinătate sunt urâte (deşi stau toată ziua pe bicicletă) etc. Asta mi se pare cel puţin grav! Nu numai că sănătatea noastră are enorm de suferit, dar ne antrenăm într-un un stil de viaţă care molipseşte şi dăunează.

Se mai întâmplă ceva: noi, românii, nu avem o bucătărie foarte diversificată si sănătoasă. Chiar îmi spunea un coleg la cursul de germană, tot român, stabilit aici de vreo 16 ani, că a reuşit cu greu să se debaraseze de obiceiurile alimentare neaoşe, în prima parte a şederii lui. Dar acum nu s-ar mai îmbuiba pentru nimic în lume. În schimb, din meniul lui zilnic nu lipsesc legumele mai mult crude (bio, bineînțeles) si peştele. Omul are o vârstă deja şi niciodată nu vine la curs cu maşina personală, numai cu bicicleta sau pe jos. Se simte şi arată excepţional. Autoarea cărții vine cu exemple concrete şi recomandă diversificarea mâncării. Propune chiar mici trucuri pentru clasica şi obosita noastră bucătărie!

Am tot observat de-a lungul vremii că în firea unora stă să caute dar mai ales să găsească scuze! Pentru orice! Mă simt bine gras! Dar pentru ce traiesc? Mai bine puţin şi bine decât mult şi prost!… Tocmai asta e! Deşi suntem poate complet nemulţumiţi de noi şi de aspectul nostru, ne minţim şi alegem calea cea mai uşoară! Autoarea vine cu un exemplu de viaţă şi cu un model! Chiar dacă sunt convinsă că multă lume are senzaţia că ea trăieşte numai cu frunze de salată şi că asta vrea să promoveze, nu este deloc aşa! Doar descrie un stil de viaţă sănătos, fără excese! Mai mult, vorbeşte despre sport! Şi ce minune mai mare decât sportul există? Pai nu există! Ne face frumoşi, ne dă poftă de viaţă, ne linişteşte, ne ajută psihicul atât de obosit şi stresat!

Când văd persoane precum Carmen, care se luptă si înving lenea, delăsarea, tentaţia, îmi creşte inima de bucurie. Şi nu pot să nu fiu munte de respect la adresa lor. Prin intermediul cărţii, ea încearcă să schimbe mentalităţi! Dă sfaturi prin prisma unui om care a experimentat! Nimic mai mult! Nu se consideră o specialistă şi nici nu este, DAR atâta ambiţie, muncă şi mai ales autodisciplină, tind să cred că, nici unul cu patalama nu prestează.

A experimentat pe nervii, corpul şi lacrimile ei tot ceea ce redă atât de simplu şi de frumos în Slim! E o scriitură ca o ploaie intensă şi rapidă de vară! Te scoate puţin din circuit şi începi să vezi lucrurile altfel! Este şi bine documentată!

Cartea asta, simplă în aparenţă, este despre viaţă. Dacă măcar câteva din sfaturile ei ar fi aplicate de noi toţi, nu numai că ne-am bucura nespus de evidente diferenţe de imagine, dar ne-am simţi cu siguranţă de o mie de ori mai bine. Sănătatea este un fel de a trăi! Asa cum spune chiar ea, de cele mai multe ori, suntem principalii noștri furnizori DE SĂNĂTATE!

Mă bucur din suflet că există tineri precum Carmen, care, în felul lor, aşează o cărămidă cât de mică la construirea unei societăţi mai sănătoase din toate punctele de vedere! Bravo ei, bravo celor ca ea! Fata asta tânără, frumoasă, cu fustă scurtă, a făcut ceva! A lăsat în urma ei ceva! UN CONCEPT! Unii, care doar îi privesc si îi critica pe cei asemenea ei , felul în care se îmbracă, frumusetea lor „enervantă”, ce au lăsat? …Nimic!!! O mare de invidie şi de frustrare!

Cartea este precum autoarea: slim, deşteaptă, debordantă, captivantă, ordonată. Este o filozofie de viaţă!