Însărcinată, în vacanță!

Contrar tuturor prejudecăților și ”înțelepciunii populare”, dacă suntem însărcinate, nu înseamnă că trebuie sa ne închidem în casa, la umbră! 🙂

Medicii spun că o vacanță este aproape oricând bine-venită pentru o femeie însărcinată sănătoasă, activă și cu poftă de călătorii! Momentul ideal pentru astfel de evadări este undeva între săptămâna 20 și săptămâna 30 de sarcină. Greața și somnolența au mai dispărut, pericolul pierderii sarcinii s-a diminuat, iar burtica nu este încă foarte mare!

În ultimele luni de sarcină este totuși indicat ca viitoarea mămică să rămână cât mai aproape de doctorul său și de spital, nu se va mai simți la fel de mobilă și trebuie să încerce să evite orice situație care ar putea duce la o naștere prematură! Dar chiar și atunci nu spune nimeni că nu se pot desfășura excursii scurte, cu mașina, nu foarte departe de domiciliu. Ba chiar sunt indicate pentru o stare bună de spirit și pentru relaxare!

Cu mașina!

Dacă drumul este lung, atunci trebuie să vă planificați pauze dese. Pauzele nu înseamnă că opriți câteva minute, ci că vă acordați timp suficient chiar și pentru o plimbare scurtă în aer liber și curat, pentru a vă dezmorți și a vă relaxa!

Cu avionul!

Este permis! Ba chiar preferabil mașinii! Ajungeți repede și în siguranță în destinații frumoase de vacanță! Trebuie însă să discutați cu medicul înainte, iar dacă el vă dă acordul, atunci nimic nu vă mai stă în cale!

How-To-Fly-Safe-And-Sound-While-Pregnant

Există câteva aspecte pe care trebuie să le luați în calcul. Zborul să nu fie mai lung de 4,5 ore! Să anunțați din timp agenția de turism sau linia aeriană că sunteți însărcinată, să întrebați dacă linia respectivă acceptă femei gravide și în ce moment al sarcinii!

Întrebați medicul dacă vă recomandă ciorapi de compresie pe timpul zborului și evitați călătoria cu avionul în timpul sarcinii dacă nu ați mai facut asta niciodată!

Mai există un aspect, pe care medicii îl iau în calcul atunci când gravidele se decid să călătorească în destinații în general îndepărtate, cu avionul! Nivelul de radiații! Se știe că personalul din domeniul aeronautic este de 10 ori mai expus radiațiilor solare decât noi, ceilalți! La anumite altitudinii, nivelul de radiații crește! Însă specialiștii spun că doar câteva ore de zbor, în timpul unei sarcini nu reprezintă sub nicio formă un pericol! Și cum nu sunteți stewardesă :), puteți călători cu avionul o dată, de două ori în timpul sarcinii, fără să vă supuneți niciunui risc!

Există un website care oferă informații despre existența exploziilor solare și a radiațiilor excesive asociate cu exploziile solare. Vizitați http://www.swpc.noaa.gov/,  pentru a obține informații actualizate asupra exploziilor solare. Dacă aveți posibiliatea de a alege, preferați zborurile la latitudini și altitudini mai mici, deoarece nivelul radiațiilor se dublează la fiecare 2000 m. Însă așa cum spuneam, un zbor de maxim 4,5 ore, într-o destinație nu foarte îndepărtată, nu presupune riscuri pentru o viitoare mămică!

Dacă vă doriți să mergeți la mare și afară este încă zăpadă, se poate! 🙂 O destinație ideală pentru femeile însărcinate sunt Insulele Canare! Se află în Uniunea Europeană, nu se zboară mai mult de 5 ore, nu există infacționalitate, animale periculoase, cutremure etc. Eu am încercat exact această destinație în luna a 5 a de sarcină și am avut o vacanță de vis! Am scris aici despre asta!

Kanarische Inseln_234_hotel_jardin_de_la_paz_tenerife_18_0,84,1494,1078_article237

De evitat însă sunt vacanțele la tropice! Pot exista probleme de adaptare la climă, alimentație, sunt necesare vaccinări și riscul unei infecții a tractului digestiv este foarte mare! Iar o deshidratare serioasă poate fi periculoasă atât pentru mamă cât și pentru copil!

Dacă vă programați vacanța în străinatate, nu uitați că este foare important să aveți si o asigurare de sănătate, care să acopere situațiile de urgență legate de sarcină, naștere și îngrijirea nou-născutului!

Orice femeie însărcinată poate avea parte de o vacanță de vis la soare! Trebuie doar să respecte câteva precauții!

– Nu ieșiți între orele 12-16 și nu vă expuneți prea mult fața (purtați pălării cu boruri mari și ochelari de soare ). Există riscul apariției cloasmei, așa-numita mască a gravidei care se caracterizează prin apariția unor pete (gălbui-maronii) pe față – frunte, bărbie, obraji, nas – fiind un fel de reacție de fotosensibilitate la soare. Aceasta poate apărea însă oricum, iar petele dispar cu timpul!

– Hidratatați-vă cât de mult posibil!

– Aplicați lotiunea cu factor de protecție cu o jumatate de oră înainte de expunerea la soare. Reînoiți aplicarea din două în două ore. În farmacii există creme speciale pentru gravide.

– Bebelușul este protejat în fața soarelui de lichidul amniotic. Totuși burtica trebuie unsă cu creme speciale întrucât pe lângă faptul că pielea este foarte întinsă se adaugă și uscaciunea cauzată de bronz ceea ce favorizează apariția vergeturilor! Puteți să vă acoperiți ABDOMENUL din când în când cu un prosop subțire, de culoare albă!

Pregnant holiday

Nu stați numai la umbra!

Soarele ajută la sintetizarea vitaminei D, de care organismul are nevoie în mod special în timpul sarcinii. Deci, acordați minim 10-15 minute pe zi expunerii la soare, între orele recomandate, de preferat cât mai de dimineață sau mult spre seară. Mai mult decât atât, soarele este indispensabil pentru starea psihică!

Așa că, dragi mămici, atunci când sunteți însărcinate nu înseamnă că v-ați îmbolnăvit! Din contră, aceasta este poate una dintre cele mai intense și mai frumoase perioade din viața unei femei! Vă puteți bucura în continuare de sport, ieșiri cu prietenii și vacanțe! Documentați-vă și nu lăsați nicio vecină din cartier să vă sperie! Cel mai important însă este vorbiți cu medicul! O vizită la acesta înainte de a plănui plecarea, vă poate ajuta sa luați cea mai buna decizie legată de locul și modul în care veți petrece această perioadă de odihnă și relaxare! Și încă ceva, nu ratați ocazia de a vă bucura de o ultimă vacanță romantică alături de partener!

Vacanță plăcută! 🙂

08515598-112001_L

Schwangerschaft & Geburt – Birgit Gebauer-Sesterhenn, Thomas Villinger.

http://parinti.acasa.ro/sarcina-82/insarcinata-la-mare-la-soare-759.html

http://www.swpc.noaa.gov/