Cum am scăpat de kilogramele acumulate în timpul sarcinii (2)

După cum am promis în postarea anterioară, astăzi vă dezvălui ce a conținut regimul meu, cu care am reușit să dau jos toate kilogramele acumulate în timpul sarcinii, într-un timp relativ scurt!

Spuneam că este un regim sănătos, care nu exclude complet nicio grupă alimentară, dar care se bazează pe consumul alimentelor la anumite ore din zi. Ne folosim astfel de puterea propriilor hormoni și de bioritmul corpului nostru pentru a scăpa de kilogramele nedorite.

rapid-weight-loss1

Mai concret, este vorba despre excluderea carbohidraților din alimentație după ora 17:00.  Când consumăm carbohidrați, pancreasul trebuie să producă insulină, care să transporte glucoza în celule. ”Seara în special, acest aflux suplimentar este interpretat de organism în următorul mod: stop arderii grăsimilor și start depozitării acestora! Desigur, noi ne-am dori invers, repectiv start arderii grasimilor și stop depozitării acestora însă acest lucru depinde numai de noi…

Oricum, cea mai mare grijă a noastră în privința afluxului de insulină nu este doar aceea că se depun grăsimile. În cele din urma, tot ceea ce mâncăm și nu consumăm ca energie ajunge să se depună. Cea mai mare grijă ar trebui sa fie aceea că, din cauza surplusului de insulină organismul nostru transportă zahărul afară din sânge. Astfel, nivelul zahărului și al insulinei scad sub normal. Acest fapt ne face să ne simțim obosiți și cu poftă de mâncare. Rezultatul nefericit al acestui scenariu este acela că vom dori să mâncăm tot ceva dulce si astfel cercul vicios se reia la nesfârșit.”

Obligatoriu trebuie să avem 3 mese pe zi! Cu o pauză de cinci ore între și pe cât posibil fără gustări. Dacă aveți poftă de ceva dulce, consumați de preferat dimineața după micul dejun, în cantități foarte mici sau imediat după masa de pranz, de asemenea în cantități reduse.

Insulina nu numai că împiedică pierderea grăsimii, dar favorizeaza și depunerea stratului adipos. Cu cat suntem mai grași cu atât este mai ușor să ne ingrășăm și va fi și mai dificil să slăbim.

Iar într-o zi, pancreasul, care a fabricat atât de multă insulină, se va opri… Rezultatul: diabetul…

schlank-im-schlaf-erfahrungsberichte

Așadar consumați pâinea, pastele, orezul, cartofii și dulciurile în prima parte a zilei și în niciun caz la cina. Ideal ar fi ca seara să le înlocuim cu alimente ce conțin cantități mari de albumină.

Așa cum am spus de fiecare dată, articolele de pe acest blog au caracter pur informativ și orice decizie trebuie luată de comun acord cu medicul!

Iată dieta promisă:

REGULAMENT:

1.Obligatoriu 3 mese pe zi, la interval de minim 5 ore. Ultima masa, cel târziu la ora 19:00!

2. Atenție la consumul de fructe foarte dulci: maxim 2 fructe pe zi, în prima parte a zilei! Pentru fructele acrișoare, nu există restricție!

3. Nu se consumă băuturi dulci: sucuri naturale de fructe, sucuri din comert carbogazoase (contin f. mult zahăr).

4. Cafea și ceai fără zahăr –oricât! Lapte, iaurt degresat: până la 3 căni pe zi! Se recomandă zilnic 1,2 căni ceai de soc!

5. Minim 20 de minute de mişcare în fiecare zi sau câte 2 ore de 3 ori pe săptămână!

6. PE TOATĂ PERIOADA DIETEI SE RECOMANDĂ MULTIVITAMINIZARE ZILNICĂ! Ideal de comun acord cu medicul!

7. INTERZIS ALCOOL!

8. O zi pe săptămână, de preferat duminica se poate consuma orice și oricând. Dar atenție totuși la dulciuri, cu măsură! De la ora 17:00 nu se mai consumă carbohidrați!

9.Pâine nu se consumă decât DIMINEAȚA sau cel târziu la prânz!

10. După masă se pot ronțăi câteva migdale crude, alune de pădure(neprăjite), caju, fistic, nuci (nu mai mult de 10-15 bucăți) sau un sfert de ceșcuță semințe de floarea soarelui.

11. Nu Se consuma niciun aliment PRAJIT!

12. După ora 17 nu se mai consuma deloc CARBOHIDRATI!  Listă carbohidrați interziși seara:

-ZAHĂRUL DE ORICE FEL.

-Băuturile făcute din prafuri şi bomboanele gumoase.

-Cerealele. Cele mai multe cereale aflate în comerţ sunt pline de zaharuri (chiar şi cele care pretind că sunt cerealele integrale). Dacă citiţi eticheta acestora, veţi vedea că unele sunt constituite în proporţie de 90-93% din carbohidraţi. În schimb, boabele de ovăz sau secară pot conţine doar 10 – 12% glucide, iar aceste cereale oferă mai multe vitamine şi carbohidraţi complecşi ( buni).

Fructele uscate

-Chipsurile.

-Prăjiturile şi biscuiţii.

-Gemurile şi dulceţurile.

-Cartofii, orezul, mălaiul și făina în general

-Pastele, pizza.

-Berea (cu sau fara alcool)

 

Variante de meniu zilnic:

Mic dejun:

-1 cafea fără zahar (cu sau fara lapte degresat) si o pâinica (o chifla, de preferat din făina integrală, cu semințe)

-o felie de prajitură cu fructe

-cereale cu lapte degresat

-2 tartine cu unt și marmeladă ori miere

-biscuiți de ovăz și fructe acrișoare, nuci

weight-loss-meal-plans

Prânz:

-o supă cu carne slabă și o felie de pâine

-fructe și legume de orice fel

-brânză proaspătă și iaurt (un secret: dieta cu lactate ne ajută să slăbim mai repede decât orice altă dietă)

-risotto cu ciuperci și salată

-tocană de carne cu legume (gătită cu foarte puțin ulei)

-carne de pasăre cu legume proaspete ori la aburi

-o porție de paste cu roșii si busuioc ori cu pește (și o linguriță ulei de măsline)

-fasole cu roșii și carne de vita

-salate de orice fel.

lecker-salat-1

ATENȚIE LA PORȚII! Să nu fie foarte mari! (carnea slabă -cât palma, garnitura cât o treime din farfurie, biscuiții nu mai mult de 5 buc pe zi etc)

Cina:

-carne de orice fel (curcan, vită, miel etc), în orice formă preparată (dar NU PRĂJITĂ) cu salată de legume (cu un dressing ușor)

-carne cu legume fierte (orice legume, după preferință)

-o supă de carne cu legume fără paste

-lactate slabe: brânză de vaci, un iaurt natural, un pahar cu lapte.

-pește cu legume

-ficăței la grătar cu legume

Seara evitați legume precum mazărea, fasolea, porumbul.

Așa cum am spus în regulament, o zi pe săptămână ( în prima parte a zilei) vă puteți face și pofte mai excentrice :), dar cu măsură! Și bineînțeles, nu uitați de sport! Mult succes!

Reclame

Când și cum facem diversificarea?

Odată cu aducerea pe lume a unui copil începe în viața noastră o perioadă fascinantă, plină de întrebări și răspunsuri iar unul dintre aspectele importante este alimentația corectă încă din primele clipe de viață. Cred că oricare dintre noi știe că cel mai bun aliment pentru bebeluș este laptele matern.

Mutter beim Stillen

La un moment dat însă alimentația bebelușului trebuie să se diversifice și toate ne întrebăm cum putem face asta cel mai bine. Continuă lectura

Regim de slăbit simplu și accesibil

Aş vrea să atrag atenţia încă de la început  că nu este un regim făcut de un specialist şi nu cunosc exact riscurile! Şi nici  problemele pe care fiecare le-ar putea avea, încercându-l! Spun doar atât: eu l-am ţinut, am slabit exact cât am vrut, adică aproximativ 22 de KG, nu am mai pus nimic la loc, iar  analizele de după au fost excelente! Îl public la cererea prietenelor care au avut probleme cu greutatea după naştere!

În primul rând aş vrea să spun că ideal este să nu iei foarte multe KG în timpul sarcinii! Eu, recunosc, nu m-am chinuit deloc! Dar nici nu am mâncat mult mai mult decât de obicei! Şi totuşi am luat kg! În special în ultima parte a sarcinii! Poate depinde de organism! Habar nu am! Deşi la început îmi propusesem să mănânc puţin, în momentul în care am simţit o nouă viaţă în mine, de fiecare dată când aveam poftă de ceva, pur şi simpul nu puteam să nu mănânc gândindu-mă (prost poate) că există o şansă la o mie să-i fac bebelu;ului vreun rău! Şi nu este o scuză, vă jur! Cunoscuţii îmi ştiu ambiţia, atunci când îmi propun ceva! Ideal este totuşi să avem grijă şi să nu ne lăsăm pradă instinctului!

Regimul trebuie să fie însoţit de foarte multă mişcare! Eu mergeam la sala din bloc, de 3 ori pe săptămână şi mă uita Dumnezeu pe bandă! Făceam tot felul de exerciţii! Şi urcam scările până la et 6! Aproape niciodată cu liftul!

Pentru modalităţi sută la sută sănătoase de a slăbi şi foarte bine documentate, recomand cartea lui Carmen Brumă, SLIM!

Am încercat să concep un regim uşor de ţinut, care să nu genereze foarte multe frustrări, cu alimente pe care oricine le poate procura  sau le are deja în casă. Mama a reuşit să slăbească 12 kg cu ajutorul lui! Şi nu le-a mai pus la loc! Ea în schimb nu a făcut foarte multă mişcare!

Acest regim trebuie ţinut cu stricteţe, fără abatere de la reguli, altfel există acel efect nedorit: o feliuţă de ceva în plus nu strică, o lingură de prăjitură etc! Care efect, până la urmă, duce la nerespectarea lui în totalitate! Eu în perioada aceea le găteam membrilor familiei prăjituri şi nici măcar nu le gustam! Mă uitam cu jind la o felie de tort diplomat de casă sau la un Tiramisu şi… 🙂

Se ţine timp de 3 luni, după care se face pauză o lună, dacă nu au fost date deja toate kg nedorite! Se dau jos cam 3,5 Kg pe lună! E uşor de ţinut, deoarece este un regim de viaţă sănătos, practic!

I.Regulament:

–         Se exclude complet zahărul din alimentatie (din cafea, ceai, prăjituri de orice fel)

–         Se exclude uleiul, cu exceptia celui de măsline (nu se consumă prăjeli şi nici mâncare gătită grasă)

–         Se consumă numai carne fără grăsime, fără pieliţă (interzis copane sau carne de porc grasă, cârnaţi, şuncă grasă, salam)

–        Se consumă maxim 2 felii de pâine neagră pe zi

–        2 pahare de lapte dulce pe zi maxim, iaurt şi lapte bătut degresat la discreţie

–        NU sucurilor de orice fel, doar apă plată şi ceai neîndulcit-la discreţie

–         Se poate consuma ciocolată amară, cu concentraţie mare de cacao, 85%, maxim 4 cubuleţe pe zi

–         MINIM 3 MESE PE ZI

–        În cazul senzaţiei de foame între mese, sunt permise următoarele gustări: un măr, o portocală, o felie de suncă f.slabă, un iaurt, o felie de brânză degresată, o felie de pâine neagră (dar nu mai mult de 2 pe zi), o banană(dar nu mai mult de două pe zi), un baton de cereale, un ou fiert tare (…câte una din fiecare, nu toate odată 🙂 )

–        Maxim 2 banane pe zi, maxim 10 boabe de strugure pe zi

–        Maxim 10 migdale pe zi, maxim 4 nuci

–        Se consumă minim 2 fructe pe zi, dar nu mai mult de 4

–        O zi pe săptămână se poate consuma orice, de preferat duminica

–        Ultima masă, cel târziu la ora 19:30!

II. Variante de meniu zilnic:

Varianta 1

mic dejun:

2 pahare de iaurt degresat, 1 felie de pâine neagră, o felie de şuncă slabă, o cafea fără zahăr

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă) cu carne slabă, fără grăsime (zilnic), 1 felie de pâine neagră, puțin ton cu jumătate de lămâie

cină:

carne de vită înăbuşită, fără grăsime cu o salată mare de roşii şi castraveţi

 

Varianta 2

mic dejun:

o farfurie de cereale integrale cu lapte degresat, 1 măr

prânz:

2 farfurii de supă, o felie de pâine neagră,

cină:

1 bucată de piept de pui la grătar cu salată si o felie de pâine neagră

 

Varianta 3

mic dejun:

3 felii de brânză telemea cu 2 roşii şi 2 felii de pâine neagră, 1 portocală

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 2 felii de şuncă slabă

un grătar de piept de pui, 1 cartof copt, o salată, 1 pahar de vin roşu

cină:

2 pahare de iaurt cu cereale de porumb

 

Varianta 4

mic dejun:

10 migdale, 3 felii de suncă slabă, 1 felie de pâine neagră, 2 mere

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 1 felie de pâine, 2 cartofi copţi cu ulei de măsline

cină:

paste cu roşii, brocoli şi busuioc

 

Varianta 5 

mic dejun:

orez fiert cu sos de legume(fără grăsime) pe deasupra, 2 felii de şuncă slabă

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 2 felii de pâine neagră, o salată de ton cu porumb şi lămâie

cină:

brânză proaspătă cu o lingură de smântână şi mămăliguţă

 

Varianta 6 

mic dejun:

2 ouă fierte tari, cu jumătate de linguriţă de muştar, 1 felie de pâine

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 1 felie de pâine, 10 migdale, 1 măr

cină:

un grătar cât palma – piept de pui cu salată de varză

 

Varianta 7

mic dejun:

cereale de porumb cu două pahare de iaurt

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 2 felii de pâine, 2 portocale

cină:

lapte dulce degresat cu mămăliguţă

 

Varianta 8

mic dejun:

brânză gen Philadelphia light, pe 2 felii de pâine, două roşii, 1 măr

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 2 felii de şuncă slabă

cină:

paste cu somon afumat

 

Varianta 9

mic dejun:

3 felii de şuncă slabă, 2 felii de brânză telemea(degresată), 2 roşii, 1 felie de pâine, 1 măr

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 10 migdale, 1 felie de pâine neagră, 1 banană

cină:

peşte la grătar, cu cartofi fierţi si lămâie

 

Varianta 10

mic dejun:

o conservă de ton cu porumb şi jumătate de lămâie

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 2 banane

cină:

peşte fiert cu sos de roşii, usturoi şi legume, cu mămăliguţă