Mitul colicilor la sugar, explicat de specialiști

Iată ce spun specialiștii cu privire la informațiile conform cărora, colicile sugarului reprezintă un mit.

http://www.nct.org.uk/sites/default/files/related_documents/Colic%20in%20babies-%20evidence%20based%20briefing%20%282007%29_0.pdf

http://www.nhs.uk/Conditions/Colic/Pages/Causes.aspx

http://www.tribecapediatrics.com/TPeds/the-new-basics/?book-excerpt=colic

http://www.urbia.de/magazin/baby/gesundheit-und-entwicklung/mythos-dreimonatskoliken

Anunțuri

Colicile sugarului, un mit!

În articolul de ieri, despre plânsul bebelușului, am enumerat o serie de posibile cauze ale acestuia, dar nu am amintit nici măcar în treacăt despre mult invocatele colici. De ce? Dintr-un simplu motiv: NU EXISTĂ :)! Sau cel puțin, nu în accepțiunea de până acum! Ca principală cauză a reprizelor intense de plâns din primele luni de viață ale copilului.

Știu că majoritatea mamelor mă vor desființa în acest moment, având în vedere tot stresul pe care l-au îndurat ele din pricina acestor nesuferite de crampe abdominale specifice bebelușilor în primele luni de viață. Însă aceasta este concluzia specialiștilor, după ce ani de zile copiii au fost îndopați cu tot felul de medicamente, pe rând, pentru a vedea care ajută, sau și mai grav cu toate deodată…

Ce sunt sau mai bine zis ce se ascunde de fapt în spatele ”colicilor”?

Reprezintă o așa-zisă ”condiție medicală” care apare la aproape toți bebelușii, undeva între a 3 a și a 12 săptămână de viață și care se manifestă prin reprize de plâns insoțite de frecarea piciorușelor, încordarea abdomenului și se accentuează de obicei, în a doua parte a zilei și spre seară.

De-a lungul timpului, colicile au stârnit controverse între specialiști, in ceea ce privește efectele pe care le au asupra copilului, a cauzelor lor exacte, dar și asupra metodelor de calmare a lor.

Se pare că de fapt la baza acestor reprize de neliniște însoțite de plâns puternic se află nimic altceva decât un sistem nervos imatur și hipersensibil la mediul exterior, spunea de curând într-un interviu, doctorul Ulrich Fegeler, Specialist în Medicina Copilului și Neuropediatru. Cam asta ar fi marea explicație a celebrelor ”colici”. Copilul este supus în primele luni de viață unui important aflux de impresii noi, extrem de solicitante pentru creierul lui insuficient maturizat iar sistemul propriu de adaptare și însușire nu are la dispoziție alte pârghii de alinare, decât, așa cum spuneam, plânsul.

baby-crying

Așadar, plânsul, adânc înrădăcinat în structura umană, este singurul care îi ajută pe bebeluși să se detașeze de toate emoțiile și experiențele noi la care sunt martori încă din primele săptămâni de viață. Dacă sunteți mai atenți veți observa că reprizele de plâns se accentuează odata cu trecerea orelor, spre seară ajungându-se la adevărate concerte. Uneori nimic nu ajută, iar copilul trebuie lăsat câteva momente, să se descarce prin plâns. Am detaliat, aici.

Problema apare atunci când părinții, induși în eroare de manifestările copilului, se încarcă nervos la rândul lor, îi transmit copilului tensiunea sau și mai rău, intervin medicamentos. Toată această agitație poate duce în final, datorită medicamentelor, stresului, alimentației din biberoane sau tetine diverse și nepotrivite, la o nervozitate mai mare și chiar la inhalarea aerului de către sugar. Și până la urmă pot apărea adevăratele crampe. Se creează astfel un cerc vicios.

Ce ar trebui să facă părinții? În primul rând să înțeleagă situația și să o accepte cu calm pentru a nu crea o stare și mai tensionată copilului. Cu toții au nevoie de liniște. Mama se poate retrage împreună cu bebelușul într-o cameră liniștită, unde îi poate oferi sânul. Nu există modalitate mai bună de recursie atât pentru mamă cât și pentru copil. Referitor la alimentele ingerate de mamă în perioada alăptatului, puține dintre ele ar putea să-i provoace sugarului ”colici”. Acesta este un alt mit la care voi face referire separat. Ba mai mult, paleta alimentară a mamei ar trebui să fie diversă pentru a avea o stare bună de sănătate atâta timp cât alăptează. Nici ideea conform căreia laptele nou peste laptele vechi din stomac duce la dureri abdominale nu mai este de actualitate. Crearea unui program de supt din acest motiv, nu duce decât la presiune suplimentară atât asupra mamei cât și asupra bebelușului.

O altă explicație pe care pediatrii români o adoră și o oferă cam pentru orice problemă a copilului, este ”sfânta” intoleranță la lactoză!  Voi scrie și despre asta, separat. Ea apare doar în cazuri rarisime în zona noastră geografică și nu se poate depista decât în urma unor analize minuțioase, pe care medicii nu prea le fac, dar diagnostice pun… Ea poate agrava colicile bebelușului, în puținele situații în care acestea există, însă nu reprezintă o cauză a apariției acestor crampe. Deși s-au făcut o mulțime de cercetări, specialiștii nu au reușit să identifice o relație de cauzalitate între intoleranța la lactoză si colicile bebelușului.

Să revin la modalitățile prin care copiii pot fi calmați. În cazul celor hrăniți la sân am detaliat mai sus. Copiii hrăniți cu lapte praf pot fi ajutați la rândul lor cu o masă caldă. Mai există însă și alte feluri de alinare, despre care am mai scris. Așezați copilul pe abdomenul Dvs și înveliți-l cu o pătură moale. Un masaj cu un ulei special, calmant, nu neapărat pe burtică. Zgomotul alb sau un cântec de leagăn ( care poate fi interpretat de tată -chiar dacă acesta nu are voce :), bebelușii adoră sunetele baritonale). Schimbarea locului sau a aerului. O pernă caldă din sâmburi de cireșe. Puteți folosi un balansoar pentru a legăna copilul sau de ce nu, un sistem special de purtare a bebelușului. Dar numai dacă acesta agreează această modalitate. Sunt bebeluși cărora nu le place să fie purtați. Dacă al Dvs face parte din această categorie, nu vă încăpățânați!

colici-bebelusi

Există bineînțeles și situații când trebuie contactat un medic. Dacă bebelușul are o temperatură de peste 38 de grade Celsius, plânge mai mult de 3-4 ore încontinuu și nu se observă niciun semn de ameliorare în ciuda eforturilor, nu mai mănâncă cum trebuie, vomită constant, are diaree frecvent, are o stare generală alterată, este foarte somnolent. Toate acestea sunt probleme medicale de alta factură și este nevoie ca ele să fie rezolvate în cel mai scurt timp.

http://www.nct.org.uk/sites/default/files/related_documents/Colic%20in%20babies-%20evidence%20based%20briefing%20%282007%29_0.pdf

http://www.nhs.uk/Conditions/Colic/Pages/Causes.aspx

http://www.tribecapediatrics.com/TPeds/the-new-basics/?book-excerpt=colic

http://www.urbia.de/magazin/baby/gesundheit-und-entwicklung/mythos-dreimonatskoliken

Bebelușul plânge! Ce facem?

Plânsul bebelușului poate fi apăsător pentru proaspeții părinți. Mai ales dacă aceștia sunt în urmă cu somnul, trec prin stresul celor o mie de întrebări legate de îngrijirea noului membru al familiei iar schimbările din viața lor sunt din ce în ce mai multe. Nu mai vorbim de amalgamul emoțional, sensibilitatea și hormonii care parcă au luat-o razna după naștere! Tatăl devine și el din ce în ce mai stresat, nu știe sau pur și simplu nu poate încă să-și asume anumite sarcini în creșterea micuțului. Toate acestea, cu un plânset violent pe fundal nu fac altceva decât să întregească tabloul clasic al unei tinere familii încărcate de frustrare, sentimente negative, poate chiar depresie.

HowToQuietCryingBaby

Primul pas spre însănătoșirea situației ar fi să încercăm să înțelegem ce se întâmplă! Și între noi fie vorba, nu este ușor! 🙂

Când vine vorba despre plânsul unui bebeluș, mai ales în primele patru luni de viață, un singur lucru este cert. Acesta nu plânge din răsfăț și nici nu manipulează pe nimeni. Nu are capacitatea de a face așa ceva. Încă 🙂

Deși plânsul nou-născutului crește în intensitate în primele 2-3 săptămâni, punctul culminant, în care plânge cel mai mult, este identificat undeva in jurul vârstei de 8 saptamani. Începând cu luna a 3-a, va scădea atât în intensitate, cât și în frecvență.

Important este de știut faptul că, în primele săptămâni de viață, plânsul este în primul rând metoda prin care copilul transmite principalele nevoi fiziologice: „mi-e foame”, ”scutecul meu este murdar”, ”vreau să dorm”,”vreau atenție”,”mă doare burtica”,”mi-e cald”, ”mi-e frig”,”hainele mă incomodează”,”mă dor gingiile” și…lista poate continua. Sunt convinsă că în timp v-ați dat seama în ce fel plânge copilul când îi este foame, ce sunete scoate și cum se comportă când îi este somn și așa mai departe. Dar ce ne facem când i-am satisfacut deja principalele nevoi și bebelușul nu încetează?

Putem încerca să-l liniștim prin câteva metode clasice. Să-i oferim sânul, suzeta, chiar degetul mamei. Putem pune muzică în surdină. Îl legănăm și îl imbrațișăm. Putem să-i oferim o porție sănătoasă de joacă. Sau o plimbare la aer curat. Sau de ce nu: un masaj? Și nu în cele din urma: ZGOMOT. 🙂 Da, zgomotul puternic al aspiratorului, al mașinii de spălat, al aspiratorului nazal. Anumite sunete pot liniști copilul! S-a demonstrat! Vă pot confirma și mămicile mai cu experiență :)!

Noi ca părinti avem în primul rând datoria să excludem cauzele organice (eventuale dureri, boli etc). Daca ne-am convins că bebelușul nu are nicio problemă de sănătate și am făcut tot posibilul pentru a-l liniști, dar el plânge în continuare, atunci înseamnă că plânsul are alte valențe, nu reprezintă doar o comunicare a nevoilor de baza…

Uneori copilul are nevoie pur și simplu să plângă pentru a se descărca de toate acumulările din timpul zilei. Starea de nervozitate a mamei, certurile din casă, televizorul, prea multe fețe, culori, prea multe ieșiri sau întâlniri ale mamei la care a participat și el, depășirea orei potrivite de somn și lungul șir ar putea continua…

baby

În astfel de momente, copilului trebuie să-i acordăm pur și simplu porția sa de libertate! Veți observa, cu cât insistați mai mult să-l legănați sau să-i vorbiți, irascibilitatea lui va crește. Are nevoie de momentul lui de descărcare, de preferat de unul singur!

Dacă nu puteți sa-l lasati singur, luați-l în brațe, dar încercați să vă păstrați calmul și să îi întelegeți nevoia de ”liniștire prin plâns”. Știu că sună ciudat, dar asta se întâmplă în fapt. Nu ați simțit niciodată nevoia să vă retrageți într-o cameră și să plângeți de una singură, fără să vedeți pe nimeni și nimic?

Este indicat chiar să puneți bebelusul în pătuț și să-l lăsați să plângă cîteva minute!

Dacă vă este greu, sunați o prietenă sau o cunoștință mai cu experiență care vă poate sfătui! Ascultați muzică! Inspirați adânc! Amintiți-vă că nu i se întâmplă nimic dacă plânge puțin! Aceasta este doar o fază peste care va trece!

O altă variantă ar fi să luați o pauză si să lasați pe altcineva sa se ocupe de el! Poate s-a plictisit de aceeasi față. 🙂

Iată ce spunea OSHO în ”Cartea despre copii”: ”încă de la început, copiii doresc să plângă, să râdă! Țipetele lor reprezintă o necesitate adânc înrădăcinată în ei. Cu fiecare țipăt ei trec printr-un catharsis. Copiii au multe frustrări…Mama aleargă spre bebeluș încercând să-l consoleze, căci plânsul lui o deranjează, îl deranjează pe tată, deranjează întreaga familie. Nimeni nu vrea ca el să plângă. Plânsetul lui pare o tulburare, așa că toată lumea își dă osteneala să-l convingă să nu mai plângă. Uneori părinții îl mituiesc, îi oferă o jucărie, orice…numai să nu mai plângă. Dar plânsul este pentru copil o necesitate profundă. Dacă i s-ar permite să plângă, el s-ar purifica căci aceasta ar fi maniera lui de a-și alunga frustrările. În caz contrar, dacă plânsul lui se oprește prematur, frustrările sunt blocate. Și ele încep să se acumuleze. Iar mai tarziu psihologii vor spune că omul are nevoie de ”un țipăt primar”.

De ce mi-am lăsat copilul să plângă?

Pentru că nu se opresc comentariile, nici aici, nici pe facebook, în grupuri sau privat, ajung la concluzia că am abordat (cu cele mai bune intenții posibile) un subiect cum nu se poate mai controversat și care generează poate unele dintre cele mai aprige dispute de pe internet. Sper ca astăzi postarea să fie exhaustivă.

„Zâmbetul bebeluşilor le provoacă mamelor o stare de fericire asemănătoare celei produse de consumul de droguri unei persoane dependente, spun cercetătorii britanici şi americani.”

smile

Nu numai că am înţeles această frază perfect, dar ador exuberanţa și nebunia noastră atunci când vine vorba despre copiii noștri!

Cu toate astea, uneori încercăm să ne controlăm instinctele, altfel viața noastră a oamenilor, ar deveni un haos! Le controlăm zilnic, fără să ne dăm seama și e normal să fie așa!

Să o luăm cu începutul. Continuă lectura

Update la „În sfârșit, bebelușul doarme toată noaptea!”

Pentru că s-a stârnit o adevărată isterie iar pe facebook (în unele grupuri) au fost sute de comentarii la postarea mea…mă văd nevoită să revin și să fac câteva lămuriri. Nu am putut răspunde fiecărui comentariu în parte (nu am avut timpul necesar și ar fi fost un text prea lung), așa că voi face acum un update la articolul de ieri.

În primul rând vreau să vă mulțumesc tuturor pentru link-urile către articole! Nu vreau să bravez, dar trebuie să fiu sinceră și să vă spun că le-am citit deja pe toate! Am parcurs foarte mult din ceea ce a apărut pe site-uri de specialitate referitor la această metodă, în toate limbile pe care le cunosc. Și vreo cinci cărți. Toate astea înainte să o aplic. Am vorbit cu prieteni care au făcut-o deja și cel mai important, am consultat PEDIATRUL!

Dacă doriți pot prelua și eu câteva link-uri ale adepților metodei și le pot posta aici. Dar ce rezolvăm? Voi veți veni imediat cu replica celor care o critică.

Eu doar v-am împărtășit varianta aleasă de noi, adaptată situației noastre familiale. Nu este SÍNE QUA NON și o aplică cine dorește și cine poate.  La noi nici măcar nu a fost vorba de un Ferber veritabil. Pentru că nu părăseam camera decât după ce copilul a adormea, i-am cumpărat un pat care se leagăna și îi cântam, îl mângâiam, stând acolo lângă el. Doar că nu îl ridicam din pătuț.

Ba mai mult, peste noapte dormim cu el în cameră iar dimineața când se trezește îl pun imediat la sân. În primele 6 luni de viaţă ale bebeluşului, nu s-a pus problema să încerc vreun antrenament. Am făcut Co-Sleeping în Family Bed (deci și cu soțul).

În 3 zile, această ”extensie” a metodei a dat roade și suntem o familie liniștită, odihnită și cel mai important, avem un bebeluș fericit care doarme excelent toată noaptea, se joacă și mănâncă cu poftă!

Vă doresc și vouă bebeluși la fel de fericiți și zâmbitori! Repet: această metodă nu trebuie aplicată decât dacă sunteți împăcați cu ea, foarte bine informați şi dacă vi se potriveşte!

Oricum eu rămân la părerea că metoda asta face mai mult rău părinților decât copiilor :).

Tot ceea ce este scris pe acest blog are caracter pur informativ, redă experiențe personale și orice decizie importantă trebuie luată de comun acord cu medicul!

P.S. Nu mă pot abține 🙂 și voi pune totuși 2 link-uri (sunt studii ceva mai recente):

Sleep training does not cause long term harm

Babies Cry Study Article

În sfârșit, bebelușul doarme toată noaptea!

În pătuțul propriu sau cuibărit în patul matrimonial? Ferber, bed-sharing sau co-sleeping? Multe întrebări încolțesc în mintea noastră, a părinților, când copilul se trezește de zece ori pe noapte.

E categoric un alt subiect care pe mine ca mamă m-a preocupat și sunt convinsă că și pe voi. Din nou, voi scrie părerea mea, din perspectiva mai sus amintită și nu din punctul de vedere al unui specialist. Continuă lectura