Un fel de ”Zoo”, relaxare și mult soare!

Voi ce faceți de obicei în weekend? Nouă ne place să mergem cu copiii la Zoo.

În orășelul nostru există un soi de parc mai mare cu loc de joacă, terase, alei cu flori dar și cu animale pe care copiii le pot mângâia și hrăni.

Am adunat câteva fotografii pentru voi:

DSC07273

 

DSC07260

 

DSC07259

 

DSC07211”Cine e acolo suuuus?”

 

DSC07215”Serios acum, voi chiar nu vedeți că încerc să mă odihnesc?!” 🙂

 

DSC07224”Dacă nu dispari mai repede cu camera aia…”

 

DSC07230”Sunt frumos, nu-i așa?”

 

DSC07238”Par eu vicleană?!”

 

DSC07242”Trebuie să încerc dieta Dukan! Mai am cel puțin 300Kg de dat jos!!! Sunt disperat!”

 

DSC07247”Relaxare…”

 

DSC07252”Ce marcă e camera foto?”

 

DSC07267„O după-amiază în familie!”

 

DSC07270”Asta e cumva violarea dreptului la intimitate??”

 

DSC07271”Un tată adevărat este tot timpul pe fază!”

 

DSC07279”Ador să fiu mângâiat!”

 

DSC07266”Un weekend frumos!!!!”

Anunțuri

Cam aşa arată Raiul!

Pentru că e vremea florilor, iar prietenii de pe Facebook mi-au făcut poftă :), vă introduc în minunata lume a culorilor! L-am vizitat acum 4 ani, dar mi-a rămas în suflet!

Only 4 Ladies

Keukenhof este cea mai mare grădină de flori din lume!

Minunatul parc este situat într-un mic orăşel din Olanda, pe nume Lisse, undeva la jumătatea distanţei dintre Haga şi Amsterdam. Este deschis în fiecare an din luna martie până în mai şi se întinde pe o suprafaţă de 32 de hectare!

Voi lăsa fotografiile să vorbească:

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhofkeukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

keukenhof

Puteţi urmări aici întregul album foto de la Keukenhof!

Vezi articol original

Seducţie pură de peruzea

Acvamarin înnebunitor şi nisip alb, fierbinte. Ce destinaţie de vacanţă mai potrivită pentru un 1 martie atât de friguros? Un loc cu mult soare, nisip incredibil de fin, valuri turcoaz şi oaze de palmieri? Nu aş fi crezut că undeva în Uniunea Europeană, la nici 5 ore de zbor de Germania, este posibil aşa ceva, practic, in orice anotimp…

Locaţia magică este undeva în Arhipelagul Insulelor Canare, sub interesantul nume de Fuerteventura. Insula este o prelungire a continentului african fiind situată la aproximativ 97 km de coasta africană nord-vestică. Aparţine Provinciei Las Palmas, una din cele două componente ale comunitătii autonome Canare, deci Spania. Si este ” o oază, in deşertul civilizaţiei”.

Am citit mult despre insula aceasta, dar să descopăr chiar un colţ de rai nu m-am aşteptat. La sfârşitul lui februarie găseşti temperaturi de peste 25 grade la soare, nisip încins şi apa mării undeva la 18-19 grade. Daca eşti mai friguros din fire, sunt o mulţime de resorturi care oferă piscine încălzite şi jacuzzi chiar pe plajă. Aşa că, ce-ţi poţi dori mai mult, pe timp de iarnă? 🙂

Prima impresie? Sahara! Ce caut eu aici??  🙂 Selenar și arid.

Brusc descopăr munti, oaze de palmieri şi orăşele legate între ele printr-o infrastructură INCREDIBILĂ. Vă puteţi imagina autostrăzi şi piste de bicicletă prin deşert?

În zona centrală se găseşte masivul Betancuria cu o cotă maximă de 762 m pe vârful de Atalaya. În sud se află mica insulă Pared şi peninsula Jandia cu vârful Zarza de 812 m altitudine. Acesta este vârful cel mai înalt de pe insulă.

Mai mergem, mai străbatem câteva zeci de km şi descoperim peisaje mirifice. De o parte munte, de alta ocean străveziu, serpentine si drumuri abrupte. Ai senzaţia că te aruncă în ocean. Peste tot capre. Şi palmieri. Atât de mulţi, atât de bravi. Bătrâni, cu tulpina groasă, elastici, uriaşi.

Dupa vreo 70 km ajungem la hotel. Faptul că am ales cameră cu vedere la mare a fost una dintre cele mai importante decizii 🙂 . Hotelul construit pe un munte-deal are camere separate de alei, cu terasă proprie din care faci doi paşi, cobori o potecă şi ajungi direct pe plaja fierbinte.

Și mâncarea are gust de soare!

Peşte, fructe de mare preparate minunat, cât să se topească în gură, zemoase, nu zgârcioase şi fără gust, ca la noi. Banane mici, pătate şi atât de dulci, aromate, portocale cu codiţă si frunză, micuţe si de zahăr, probabil proaspăt culese,  brânzeturi şi lapte de capră.

Am citit înainte să merg aici destul de mult. Mai ales ca sunt însărcinată în 5 luni şi nu aveam chef de surprize în vacanţă. Infracţionalitate redusă, servicii medicale foarte bune, nu sunt ţânţari, animale periculoase, păianjeni sau şerpi veninoşi. Nu sunt cutremure, deşi insula e una vulcanică, nu sunt tornade, tsunami sau alte intemperii. Iar la capitolul climă, pot spune doar atât: perfect! Temperatura medie, tot timpul anului, undeva la 20,5 grade. Fără veri cu 40 de grade. Fără prea multe zile cu ploaie. Precipitaţiile sunt puţine, fiind una dintre cele mai uscate insule din arhipelag. Datorita joasei altitudini insula nu reţine precipitaţii din masele de aer umede, cum se întâmplă în celelalte insule din arhipelag. Doar vântul poate fi supărător, atunci când apare. Dar şi acesta este un avantaj, pentru surferi. Aşa că mi-am pus ciorapii de compresie şi m-am urcat cu burtică cu tot în avion… 5 ore de nerăbdare, spre Insulele Canare. Album foto, pe Facebook.

Ne gândeam iniţial la Tenerife. Insă Fuerteventura  oferă temperaturi mai bune, iar plajele sunt printre cele mai frumoase ale oceanului Atlantic. Nisipul este alb si atât de fin, incredibil de fin. Kilometri întregi de plaje, mirifice, liniştite.

O descriere frumoasă a insulei am gasit aici.

„Fuerteventura este una dintre acele insule care te fac să crezi că Paradisul există cu adevărat. Cu plajele sale aurii și apele sale clare și albastre, în Fuerteventura timpul pare să stea în loc…Cu dealurile sale semănând cu o coastă continentală, erodată de vânt si brize, dar și de climatul arid, insula pare a fi o femeie voluptoasă și senzuală, iar praful pe care vântul îl poartă dintr-o parte în alta pare a fi chiar părul ei. Fuerteventura se arată în fața oricui goală, așa cum este ea. Plină de minunății.”

Paris

Draftul asta e de acum 8 luni…cand la aniversarea a 5 ani de casnicie, am decis sa mergem in „orasul indragostitilor”.

L-am uitat pe aici pe undeva si a facut paianjeni filosofi. Dar cum m-am decis sa mai scriu una alta pe blog, am spus ca ar fi o revenire 🙂 frumoasa. Desi de atunci am mai vazut si alte locuri dragute, incepem cu … Paris…

Va fi plictisitor. Sa vedem cine rezista pana la capat! 🙂

Enjoy!

Un drum cu masina de aproape 500 km, o harta, o rezervare online facuta din timp  si cam atat ne-a trebuit noua pentru una dintre cele mai frumoase mini-vacante  pe care le-am avut vreodata…

Mi-am dorit  si eu ca orice roman sa vizitez Paris-ul. 🙂 Nu stiu exact ce anume, dar exista ceva ce pe noi ne atrage mai mult sau mai putin explicabil la acest oras. Cum spunea Cartarescu in „Frumoasele Straine” : ” avem Parisul bine sapat in circumvolutii, noi, romanii cum soarele e incriptat in petalele si in miezul florii-soarelui… Parisul e ca un gigantic pantec de femela fluture ce-si raspandeste feromonii pe lume.” Nici n-am apucat sa termin cartea, sunt in curs de a o citi si fix la capitolul despre Paris, s-a intamplat sa merg sa vad cu ochii mei, cum se spune… Cred ca toata lumea a vazut Parisul, mai putin eu… pana acum, oricum pentru putinii care nu au apucat inca, este un „must see”.

Cu bocceluta plina de prejudecati, am plecat la drum. Stiam ca e un oras mare, aglomerat, auzisem ca e poluat, mohorat si ca miroase a pipi pe strada…mi-era si teama oarecum, pentru ca mama mi-a spus la plecare sa am foarte mare grija cu geanta „ca se fura pe strada”.  Cu toate acestea, cu bagajelul din mintea mea, am pornit.

Am iesit rapid din Germania, am strabatut Olanda, am trecut apoi in Belgia, ne-am plans de starea autostrazilor belgiene, bla bla bla…

Da, in final am ajuns, cam in 5 ore asa…din prima ne-a impresionat organizarea si infrastructura. Boulevard Périphérique ce inconjoara Parisul, e cea mai buna inventie. Patru benzi pe sens, intrari in fiecare piata principala…perfect. Hotelul nostru bine localizat, in 5 min am ajuns la el din marele bulevard, construit „cu cap”. Extrem de multumiti de hotel, o sa revin cu informatii pentru cei interesati.

Am citit ca in Paris metroul e bine organizat si prin urmare eficient. Si da, acolo am descoperit ca este adevarat. Sistemul de metrou parizian este exact asa cum auzisem, adica – impresionant. Dintre toate mijloacele de transport puse la dispozitie de primaria Parisului, acesta este, fara indoiala, cel mai accesibil si mai eficient. Reteaua formata din 16 linii si 300 de statii leaga toate zonele orasului, oferind posibilitatea unei deplasari facile pe distante relativ lungi. Ne-am urcat in metrou, in 14 min am fost in Place de la Concorde. Nu se merita sa iei masina in Paris, e obositor si destul de greu gasesti un loc de parcare, care oricum e scumpa. Repet, metroul e solutia perfecta.

Place de la Concorde este cea mai mare piata publica din Paris si separa gradinile Tuileries de bulevardul Champs-Elysees. Initial a fost numita Piata Ludovic al XV-lea si in mijlocul sau a fost amplasata o statuie ecvestra a acestuia. Constructia pietei ce are forma unui octogon a inceput in anul 1754 si a fost terminata in 1763. Mai multe detalii puteti citi aici. Ne-au impresionat numarul de turisti, ordinea, bulevardele largi si bine intretinute, cladirile impecabile, fara tencuieli cazute sau scorojeli facute  de ploaie. Prima impresie, foarte buna.

La metrou relativ ok. Pe statiile unde am mers noi lume decenta, destul de putine persoane dubioase, mult mai putine decat ma asteptam, si mai curat decat in Milano sau Amsterdam. Am citit ulterior ca sunt cateva statii de metrou de evitat in Paris, dupa caderea intunericului.

Mergem mai departe, mai exact o luam la pas pe celebrul bulevard Champs-Elysees, „la plus belle avenue du monde” cum ii spun francezii. Da, frumos, larg, o varianta mult imbunatatita a Kisselef-ului sa spunem. Vegetatie, banci, granit, economie la asfalt si nu am simtit aerul acela inecacios din Bucuresti sau din alte capitale mari. Atentie, era vineri seara, deci destul de aglomerat. Cat am stat acolo, aproape trei zile, nu am vazut decat doua blocaje de trafic in imensul oras: unul din cauza unui accident produs pe „La Peripherique”si celalalt la intrarea in Paris pe autostrada. In rest, se circula foarte fluid. Dar si blocajele acestea au durat putin si relaxarea traficului s-a facut rapid, prin degajarea punctuala profesionist facuta de autoritati.

‘L`arc de triomphe” este destul de asemanator cu cel din Bucuresti, de fapt invers, cel din Bucuresti ii seamana  celui din Paris.  Care este ceva mai mare, dar nu cu mult, adica nu asa cum ma asteptam eu. Imagine destul de obisnuita ochiului meu, deci nu ceva extrem de impresionant. Sa nu uitam insa valoarea sa arhitecturala si istorica. Constructia monumentului ce se dorea a fi un omagiu adus victoriilor imparatului Napoleon, nu a fost incheiata pana cand batalia de la Waterloo a dus la detronarea sa. Arcul de Triumf a fost inaltat peste ramasitele unui soldat necunoscut decedat in timpul Primului Razboi Mondial si o faclie perpetua arde in fundatie. De la Arcul de Triumf pornesc artere de circulatie in toate directiile si de aceea piata Charles de Gaulle in care este situat Arcul este cunoscuta si sub numele de “Piata Stelei” (Place de l’Étoile). Arcul se afla la capatul de Vest al vestitului bulevard Champs-Élysées. Mai multe, puteti citi aici.

Mai departe. Ajungem pe stradute la celebrul Turn Eiffel. Inima Parisului, as putea spune chiar  Parisul in sine, simbolic vorbind, bineinteles. De fapt aceasta atractie a Parisului poate fi vazuta din aproape orice punct al orasului. Ziua turnul nu e ceva atat de deosebit ca aparitie, insa pe seara e marcant. Iar noi am ajuns fix in momentul in care se lumina. Un vis… Atmosfera e foarte frumoasa la turn si ar putea fi si mai frumoasa. Pacat, mare pacat ca sub el stau reprezentati ai tuturor popoarelor lumii cu beculete, turnulete stralucitoare de vanzare, muzicanti de toate felurile, mai mult sau mai putin talentati care vor sa castige un ban… dar asta e situatia, destul de greu de controlat probabil…

Monumentul isi trage numele de la proiectantul sau Gustave Eiffel si este cea mai inalta cladire din Paris. Peste 200 de milioane de oameni au vizitat turnul de la inaugurarea sa in 1889 facand astfel din el cel mai vizitat monument din lume. Impreuna cu antena sa de 24 de metri, structura masoara 325 de metri inaltime. Cand constructia sa a fost incheiata in 1889 structura a fost declarata cea mai inalta cladire din lume, titlu care i-a apartinut pana in 1930 cand a fost contruita Chrysler Building din New York. Turnul este acum a cincea cladire ca inaltime din Franta si cea mai inalta din Paris. Turnul cantareste peste zece mii de tone. Mai mult detalii, aici.

De la Turn, am luat-o in continuare la pas pe malul Senei, categoric. Din punctul meu de vedere, aceasta a fost cea mai frumoasa si mai romantica experienta in Paris. Podurile sunt minunate, arhitectura dantelata si echilibrul lor te cuceresc. Sena e domoala si stralucitoare. Te imbie la plimbare si la meditatie. Daca turnul Eiffel e inima Parisului, prin Sena Parisul respira. Uneste laturi de arhitectura boema si in acelasi timp intretinuta, reflecta lumina moderna si siluete vechi, oglindeste poduri de o frumusete rara. Podul Alexandru al III lea, Pont Neuf, fiecare cu istoria lui se dezvaluie privitorului impresionat.

Dar gata cu elucubratiile, vin cu date ceva mai concrete. Constructia podului Alexandru al III lea a avut loc la sfarsitul secolului al XIX-lea si a durat aproape 3 ani. Structura a fost facuta intr-o fabrica iar apoi transportata si asamblata cu ajutorul unei macarale imense. Este construit din otel si piatra in stilul Art Nouveau.

S-a dorit ca podul sa nu impiedice vederea spre bulevardul Champs-Elysees si spre Domul Invalizilor. Rezultatul a fost acest pod lung de 107.5 de metri, lat de 40 de metri si inalt de 6 metri. Detalii, aici.

Podul este decorat cu felinare, ingeri si nimfe. La capetele podului sunt statui poleite cu aur asezate pe piloni de 17 metri inaltime. Aspect specific in toate capitala franceza. Acest tip de decor poleit, reprezentarile romantice sunt reprezentative.

In mod paradoxal, Pont Neuf (Podul Nou in franceza) este cel mai vechi pod din Paris.

Pont Neuf este de asemenea si cel mai cunoscut pod din Paris, iar impreuna cu cu Pont Alexandre III, unul dintre cele mai frumoase.

La jumatatea secolului al 16-lea, numai doua poduri traversau Sena. Din cauza ca erau intr-o stare foarte proasta si in mod frecvent foarte aglomerate, Regele Henric al III-lea a hotarat in 1578 sa ridice un nou pod si abia in 1607 podul a fost inaugurat oficial de catre Henric al IV-lea care a si botezat podul, Pont Neuf.

Cam atat pentru prima zi. Uf, obositor…

Destul de mult spun eu, avand in vedere ca am ajuns in Paris pe la ora 15. Ne-am retras destul de obositi dar fericiti, spre hotel, am luat masa la un restaurant pe care il recomand: „Chez Clément”se numeste, foarte intim si traditional, cu specialitati frantuzesti delicioase. Ne-a placut atat de mult incat si a doua zi am servit  tot acolo cina. O mancare savuroasa, cu specific. Ca sa dau si cateva exemple, 🙂 ca asa e frumos:  „Cocotte de lapin français en Gibelotte, purée „Maison” au beurre, „Parmentier de canard confit”, „Crêpe „Maison” flambée au Grand-Marnier”, Ile flottante géante, crème anglaise parfumée à la fleur d’oranger”, vinuri bune si atmosfera tipic pariziana. Rasfat culinar, ce sa mai… iar felurile  enumerate mai sus sunt doar cateva din deliciile oferite de minunatul restaurant, dar pe care le-am incercat si le recomandam.

A doua zi am rezervat-o bineinteles muzeului Louvre. Care probabil ca stiti cat este de mare si de ofertant cultural vorbind. Ai nevoie poate de o saptamana ca sa-l vizitezi ca la carte. Noi am facut-o atat cat s-a putut in conditiile calatoriei noastre, adica vreo 3,4 ore si am incercat sa surprindem ce era mai important. Atata arta, cultura si valoarea pe metru patrat nu cred ca am mai vazut. Sculpturile grecesti, „Venus din Milo”, „Sclavii” lui Michelangelo, picturi celebre care pe mine m-au impresionat pana la lacrimi, culminand bineinteles cu „Monalisa” lui Da Vinci, apartamentul lui Napoleon si multe alte minuni ale lumii, toate s-au adunat acolo si asteapta turisti de toate felurile sa le vada, sa le interpreteze, sa le simta.

In cadrul Muzeului Louvre sunt expuse in jur de 35000 de obiecte de arta din mileniul 6 I.Ch. si pana in secolul al XIX-lea D.Ch. In anul 1674 resedinta regilor Frantei a fost mutata la Palatul Versailles si astfel Palatul Louvre a ramas principalul loc in care colectiile regale de arta au fost expuse. In timpul Revolutiei Franceze s-a decis ca Louvre-ul sa devina muzeu si sa gazduiasca cele mai pretioase capodopere ale poporului francez.

Si pentru ca tot veni vorba de Versailles, in ultima zi am ajuns sa-l vedem. Celebra poarta, poleita, e intr-adevar impresionanta, maretia sau mai degraba intinderea castelului de aemenea, dar cel mai mult ne-au placut gradinile, prin care categoric nu am avut timp sa ne plimbam atat cat am fi vrut. Le-am vazut destul de superficial dar suficient cat sa ne placa. Imi imaginez cum sunt vara. Revenind la ziua a doua, trebuie sa completez ca am vazut cladirea Operei din Paris. Opera a fost construita intre anii 1862 si 1875, arhitectul sau fiind Charles Garnier. Legenda spune ca Imparateasa Eugenia l-a rugat pe Garnier sa proiecteze cladirea in stil roman sau grecesc dar Garnier i-a spus “Este in stilul Napoleon al III-lea Doamna!”.
Interiorul este decorat cu catifea, frunze aurite, nimfe si ingeri.

Nimfe si ingeri, cam asta vezi in tot Parisul. Poleite si magnifice.

In zona Operei sunt cafenele superbe, cele mai frumoase poate din Paris, tipice, cu mese pe trotuar, asa cum ne-au obisnuit toate scrierile. Atmosfera e intr-adevar patrunzatoare, cafeaua gustoasa si agitatia e de „bon ton”. Chiar si cand e frig, terasele de afara sunt pline. Tot afara am stat si noi, desigur. Frumos si relaxant. Toata zona Operei respira de atmosfera pariziana tipica, eleganta si bun gust.

Am vazut si „La Madeleine”. Templul grecesc este putin mai la nord de Place de la Concorde si este cunoscut sub numele de „La Madeleine” sau „L’église de St-Marie-Madeleine”. Aceasta cladire impunatoare este de fapt o biserica, inchinata Mariei Magdalena. In franceza Magdalena este numita Madeleine, de aici si numele cladirii. Impunator. Nu mai putin de 52 de coloane corintiene inconjoara templul, fiecare din ele cu o inaltime de 20 de metri.

Notre Dame. Ce pot sa spun mai mult? Stie toata lumea… „Notre Dame” nu este chiar cea mai mare catedrala din lume, dar cu siguranta este cea mai faimoasa. Tocmai ce bateau clopotele cand am ajuns acolo. Bateau in ploaie si in aglomeratie. Sfant, coplesitor.

Capodopera gotica este localizata in Île de la Cité, mica insula din inima orasului. Episcopul Parisului Maurice de Sully a inceput constructia in 1163. Catedrala trebuia construita in noul stil gotic dorindu-se sa reflecte statutul Parisului de capitala a regatului francez. A fost prima catedrala construita la o scara uriasa devenind astfel prototipul pentru catedralele ce s-au construit  in perioada urmatoare in acelasi stil.

Si  dupa o catedrala, ce se preteaza cel mai putin la a fi vizitat? Raspuns corect: un cartier al desfraului.  Asta am si facut… Place Pigalle. Cartierul Rosu al Parisului. De parca nu ne-am fi saturat de cel al Amsterdamului, pe care l-am vazut de vreo 6 ori pana acum , la aproape fiecare vizita pe care am avut-o din Romania sau din alte parti in ultimii trei ani. Place Pigalle e ceva mai putin „expresiva”  si „ofertanta” la modul practic, decat cartierul din Amsterdam, dar in Place Pigalle gasesti ceva unic in lume: Moulin Rouge, inima cabareturilor de pretutindeni. Si asta deosebeste cartierul ceva mai decadent, de oricare altul de gen, din lume. Doar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, zona a capatat supranumele de “Pig Alley” deoarece aici veneau soldatii in cautare de placeri usoare. Dar Moulin Rouge, face diferenta. Printre artistii celebri care au tinut reprezentatii in faimosul cabaret din Paris se numara: Elton John, Liza Minelli, Frank Sinatra, Josephine Baker sau Edit Piaf. Moulin Rouge a fost subiectul unor opere ale pictorului post-impresionist Toulouse-Lautrec. De asemenea au existat mai multe filme cu numele cabaretului printre care si cel din 2001 cu Ewan McGregor si Nicole Kidman care la fel ca adaptarea din 1952 a fost nominalizat pentru categoria cel mai bun film la Oscar-uri.

Pe drumul de plecare, ne-am oprit pentru ultima oara in Paris, sa vedem Basilica  Sacre Coeur. Este o biserica romano-catolica si un popular obiectiv turistic din Paris. Este inchinata inimii sacre a lui Iisus. Cladirea se afla in cel mai inalt punct din oras. Din varful dealului  privelistea panoramica este superba si acopera peste 30 de kilometri.

Am vizitat multe la Paris in numai 3 zile, dar poate nici jumatate din cat ar fi trebuit. Un oras care ofera… cultural, arhitectural, gastronomic, istoric, show-time. E cu siguranta unul din top, daca nu chiar cel mai important. Pe drumul de intoarcere m-am tot gandit, cum as descrie eu Parisul. Mi-a trecut prin minte si sa spun ca este o varianta idealizata a Bucurestiului, dar am oprit firul gandirii imediat, dandu-mi seama ce eroare puteam sa fac. In afara placutelor cu numele strazilor (identice, intr-adevar), arcul de Triumf si inca doua trei asemanari nedemne de luat in seama, nu e nimic de comparat. Am mai vazut ceva capitale europene, dar parca niciuna nu m-a inspirat si nu mi-a intrat la suflet in asemenea masura. Nu am dedicat niciodata atata timp, atatea cuvinte sau fotografii niciuneia. Mare parte din prejudecatile despre care aminteam in prima parte a articolului s-au evaporat si in locul lor, in bagajelul din mintea mea au patruns emotii, impresii si informatii pe care le-am impachetat cu mare grija si care fac parte din acele cateva, putine, averi ale mele.

Ma voi ajuta de un trailer dragut:

Paranteza: by the way, am vazut filmul, nu e cine stie ce.

Revin. Inteleg acum de ce scriitorii, sculptorii, pictorii, romani sau de alte nationalitati, poposeau pentru un timp sau traiau la Paris. E izvor de inspiratie si te ajuta sa descoperi atata resursa interioara. Tot Cartarescu, in ‘Frumoasele Straine” spunea: ” De la revolutie incoace, am fost poate de douazeci de ori  in orasu-asta, si de fiecare data m-a apucat un fel de amok, o exaltare speciala, netraita de mine altundeva. E ca si cand as regasi un cartier uitat unde-am trait candva sau poate doar l-am visat, si unde fiecare zid si nume de strada ma izbesc din plin cu un fel de revelatie: da, imi amintesc , am mai trecut o data, in alta viata pe-aici. Cred ca toti artistii romani au trait la Paris intr-o viata anterioara, altfel e inexplicabila puterea acestui oras asupra noastra… ”

Pentru mine Parisul inseamna cultura, statui poleite, felinare, ingeri si nimfe…

Efteling

Efteling este unul dintre cele mai interesante parcuri tematice din Europa şi cum a fost deschis în 1952, este unul dintre cele mai vechi din lume.

În cei peste cincizeci de ani a evoluat de la un parc in natura, cu teren de joaca si o padure Fairy Tale, într-un parc tematic full-size pe tiparul Disneyland.

În 1992, Efteling a primit premiul pentru cel mai bun parc de distracţii din lume.

Este de două ori mai mare decat originalul Disneyland. In zilele noastre, Efteling se adreseaza tinerilor şi bătrânilor deopotriva, cu temele sale culturale, romantice şi nostalgice dar şi prin varietatea de alei si distracţii.

Trebuie sa recunosc ca am petrecut o zi superba la Efteling, alaturi de familie. In fotografii am incercat sa surprind mai mult aspectul romantic, dar credeti-ma ca nici zona cu „senzatii tari” nu este mai prejos.