Mituri despre nașterea naturală!

Voi începe articolul cu declarația unuia dintre cei mai cunoscuți și de încredere specialiști din România, medicul Raed Arafat, care după cum știți, a fost numit și membru de onoare al Academiei Americane de Medicină de Urgență. 

Raed Arafat a declarat că România se numără printre puținele state europene în care se practică operațiile cezariene la cerere. Potrivit lui, mulți medici care realizează astfel de operații nu le explică suficient pacientelor riscurile majore la care se expun atât ele, cât și copiii lor, comparativ cu nașterea naturală.

Am mai scris despre naștere, dar revin astăzi asupra subiectului, pentru că în ultimele zile, am tot citit experiențe ale unor mame și am rămas profund impresionată de dorința lor puternică de a-și aduce copiii pe lume prin naștere naturală și cu toate astea, sănătoase tun și bine informate…au ajuns pe masa de operație. Aproape că mi-au dat lacrimile când mi-am dat seama că au fost victimele unor manipulări de-a dreptul grotești din partea cadrelor medicale.

Vreau să se înțeleagă de la început că nu am nimic cu mamele. Din punctul meu de vedere, multe dintre ele nu au nicio vină! Nu s-au născut învățate, unele nu au acces la informație de calitate iar dacă au, degeaba au, deoarece ajung până la urmă tot în cabinetul medicului. Iar acesta (orice, numai profesionist adevărat nu) își vede strict propriul interes, îi ”vinde” mamei două, trei argumente, mă scuzați, absolut penibile, pentru care aceasta ar trebui să aleagă cezariana, o împinge pe masa de operație, o leagă, o taie, îi ia banii și pleacă repede acasa! Mi se pare absolut îngrozitor! Mai ales atunci când mama își dorește să aibă parte de o naștere naturală…

Este dreptul nostru și al copilului nostru ca nașterea să decurgă natural! Dar eu personal le înțeleg pe mamele confuze și debusolate! Dacă aș fi trăit în România și nu aș fi avut parte de un medic bun, cu un copil de 4200g, la 10 zile după termen, probabil că aș fi ales, tot la recomandarea ”specialistului”, cezariana…Spun asta cu amărăciune!

Ba mai mult, înțeleg și teama mult prea mare a mamei de naștere naturală, atunci când aceasta nu este informată…Dar aici, tocmai aici ar trebui să-și facă simțită prezența specialistul…să îi demoleze teama și să-i explice tinerei și neexperimentatei mame de ce este benefic să aleagă nașterea naturală! Numai că în România se întâmplă exact INVERS!

Voi reveni astăzi asupra unei serii de mituri, bine întipărite în mintea mamelor atunci când vine vorba despre alegerea cu privire la modul în care își vor aduce pe lume copiii. Îmi voi permite să preiau opinii și explicații avizate din câteva articole de bun-simț și voi cita la final sursele.

1. Operația cezariană pare mai ușoară, însă pentru mamă nu este mai indicată decât nașterea naturală. Cezariana este mai comodă pentru medic, mai ușor de programat și de efectuat (dureaza în jur de o oră). Însa, pentru mame, operația cezariană ar trebui efectuată doar atunci când nașterea naturală pune în pericol viața ei sau pe a fătului. Nașterea naturală poate surveni oricând in intervalul 37-42 de saptamani, ceea ce implică o mai mare grijă pentru doctor, care trebuie sa fie disponibil în acest interval. În plus, aspectul financiar nu este deloc de neglijat, mai ales în România…

Recuperarea dupa nașterea naturală se face mai repede față de cezariană, iar organismul femeii care a născut natural prima dată va fi mai bine pregătit pentru nașterile viitoare, care se vor desfăsura mult mai ușor decât prima naștere.

2.Cezariana nu doare

Ideea că vreau să fug de durere şi aleg cezariana e un mit. ”Naşterea presupune durere, indiferent dacă este vorba de naştere naturală sau cezariană. Cezariana presupune durere post naştere, faţă de naşterea normală. Sigur că avem calmante şi gestionăm asta (atât la nașterea naturală cât și la cezariană), însă cel mai mare dezavantaj al cezarienei este că mama proaspăt operată (şi nu este o operaţie deloc uşoară pentru mamă), nu e capabilă să îşi îngrijească copilul mult aşteptat, nu este în puteri. Fireşte că dacă a avut loc cezariana pentru a salva viaţa unui copil sau a mamei, riscul ăsta păleşte.” Dar atunci când operația se face degeaba, senzaţia de depresie și neîmplinire rămâne. O mamă suferă că a trecut prin sarcină, prin operaţie, are copilul, dar nu e capabilă încă să se ocupe de el.

3.Naşterea naturală nu e recomandată când copilul are cordonul ombilical după gât 

Acesta este mitul meu preferat. ”Cei mai mulţi copii au cordonul ombilical după gât şi este normal să fie aşa. Înseamnă că acel cordon este lung… Iar dacă nu îl are înainte de naştere, el se poate înfăşura după gât în timpul travaliului şi nu e o problemă nici asta. Circulară de cordon egal cezariană – e unul dintre cele mai mari mituri din România legat de indicaţia cezarienei. Şi e o păcăleală. Există medici – e drept că nu sunt medici români – care nu anunţă niciodată femeia dacă e sau nu e cordonul ombilical după gâtul copilului. De ce? Pentru a nu induce panica; poate femeia are impresia că acel copil respiră pe gât, ceea ce e fals… La noi însă e fix invers: medicii sperie femeile cu asta. Iar femeile îi cred.” Eu personal, am nascut natural copilul cu cordonul în jurul gâtului! Nu a avut nicio problemă! Eu însămi am avut circulară de cordon la naștere! Cred că mulți dintre noi am avut! Și iată, suntem bine-sănătoși!

4. Femeile cu miopie nu pot naşte natural 

Sunt multe femei care cred asta şi nu este adevărat. Există nişte teste speciale pentru cele cu miopie foarte mare la care se măsoară de fapt riscul dezlipirilor de retină. Nici când există un asemenea risc (iar riscul poate exista şi la persoane care nu au miopie) indicaţia nu este de cezariană neapărat.

5.Femeile mici nu pot naşte natural 

”Femeile scunde sau slabe nu sunt defecte, iar un copil care s-a dezvoltat într-o femeie mică, are toate şansele să se şi nască prin bazinul acelei femei. E drept că în natură există și excepţii, dar pentru asta sunt sau ar trebui să fie medicii pregătiţi cu toate intervenţiile necesare. Dar nu poţi spune unei mame care nu are fractură de bazin sau displazie severă de şold că nu poate naşte. Dacă o femeie are un metru şi jumătate, nu înseamnă că nu poate naşte. Înălţimea sau greutatea mamei, miopia, îngustimea bazinului, numărul de la pantofi şi alte asemenea, nu au legătură cu naşterea şi cu indicaţia de cezariană. O femeie mică, slabă, mioapă, cu 36 la pantofi şi cu ochelari, ba chiar şi cu cordonul înfăşurat după gâtul copilului, poate naşte natural din punct de vedere medical. Doar travaliul stabileşte dacă e nevoie de vreo intervenţie. Ştim că articulaţiile devin mobile în timpul travaliului, iar bebeluşul îşi face loc. Mărimea bebeluşului e alt mit – ba e prea mic şi nu se poate naşte, ba e prea mare şi nu încape. De regulă copilul se poate naşte natural, nu există aici nici prea mare, nici prea mic. Dar proba de travaliu presupune ca naşterea să se declanşeze în mod natural, iar majoritatea mamelor nu au şansa acestei situaţii – benefice atât pentru ele, cât şi pentru copil.”

6.Teama de epiziotomie

Atunci când ea are loc, este infinit mai puțin invazivă decât o operație cezariană, iar vindecarea desigur, mult mai rapidă! Există însă foarte multe cazuri în care nu e nevoie să se practice epiziotomia, nu au loc rupturi serioase de perineu, mai ales dacă mama s-a antrenat înainte de naștere, a făcut masaj, sport! Voi face un articol separat despre asta! Eu pot spune doar că am născut natural un copil de 4200g și am avut perineu intact!

Dar ce se întâmplă în România este de-a dreptul îngrijorător! De pildă, în Bucureşti, rata naşterilor prin cezariană depăşeşte 70%. Sunt spitale de stat care depăşesc 85% rată a cezarienelor. Deci e exact invers de cum ar trebui. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o rată a cezarienelor de 10-15%, operaţii care pot fi justificate medical. Altfel, atât mama cât şi copilul sunt într-un risc major. Faţă de ţările europene, suntem – ca de obicei – în top cu numărul de cezariene. Nu întâmplător suntem tot în top şi la mortalitate şi morbiditate materno-fetală. Nu în ultimul rând, avem o rată mică a alăptării – tot din cauza miturilor şi a informării precare. Despre folclorul din jurul nașterii naturale, am scris și aici!

”Recomandările O.M.S. au la bază studii mai mult decât serioase și exhaustive, în timp ce experiențele personale de tipul „prietenul meu s-a născut prin cezariană și nu are autism” au valoare personală, dar sunt zero din punct de vedere statistic, la nivelul unei întregi populații, în care s-a arătat că nașterea prin cezariană predispune la un risc de autism cu 26% mai mare decât în cazul copiilor născuți pe cale vaginală.

În acest sens, pentru nou-născutul statistic, cezariana poate însemna mortalitate de 2,5 ori mai mare decât în cazul nașterilor vaginale, probleme ale aparatului respirator, de la astm la bronșite severe, risc crescut de alergii și infecții, copilul nefiind colonizat și imunizat de bacteriile mamei, cum se întâmplă la nașterea vaginală, ceea ce poate duce la probleme ale tractului digestiv, obezitate, afecțiuni autoimune sau chiar autism. La riscurile fizice prezentate mai sus, se adaugă opinia unor specialiști care, în urma unor studii recente, susțin că un copil născut prin cezariană poate dezvolta un IQ mai scăzut decât cei născuți pe cale vaginală și este mult mai predispus la a resimți nașterea ca pe o traumă.”

Nu neagă nimeni rolul crucial pe care cezariana de urgență îl poate avea adesea. Dar mamele ar trebui să înţeleagă că este dreptul lor şi al copiilor lor să aibă o naștere fiziologică. Încă un aspect de luat în calcul ar fi acela că inflația cezarienei duce la generații întregi de copii născuți prematur.

Despre experiența nașterii naturale am scris aici! Am prezentat mai multe opinii avizate printre care aceasta. Mi-a plăcut însă foarte mult următorul paragraf dintr-un articol. ”La o naștere fiziologică (deci fără intervenții medicale), femeia produce cantitatea maximă de oxitocină (hormonul iubirii) din întreaga sa viață, concurată doar de nașteri ulterioare, transmițând fătului minunatul hormon într-o cantitate proporțională. Iar exersarea naturală a glandelor pituitare, conduce la o capacitate ulterioară crescută de a secreta acest hormon, atât în contexte sociale cât și, rețineți, în cele intime. Doar și pentru asta, aș recomanda oricărei femei care se consideră stăpână pe propriul corp, să nu rateze ocazia de a se cunoaște pe sine în cea mai pură stare de feminitate, dezbrăcată de absolut toate zorzoanele sociale.”

estatic-birth

http://www.viata-medicala.ro/*articleID_6782-dArt.html

http://www.nastecumsimti.org/2013/04/30/despre-nastere-intre-feminism-si-jurnalism/

https://www.rfi.ro/articol/emisiunile-rfi-ro/miturile-nasterii-adevarat-fals

http://kidz.garbo.ro/articol/Mami/13765/mituri-legate-de-nasterea-naturala-cezariana-alaptare.html

http://www.clinicaromgermed.ro/sfat/nasterea-prin-cezariana-32

http://www.ghidcabinet.ro/2013/02/raed-arafat-romania-printre-putinele-state-europene-unde-se-practica-operatii-cezariene-la-cerere/

Anunțuri

20 de gânduri despre “Mituri despre nașterea naturală!

  1. Pingback: Este o mamă ”bună” sau ”rea” în funcție de felul în care naște? | Only 4 Ladies

  2. Personal cred ca intr-adevar, o alegere informata este importanta pentru fiecare dintre noi in orice situatie, mai ales cand este vorba despre trupul nostru si mai ales al copiilor pe care ii aducem pe lume. Am nascut prin cezariana si a fost alegerea mea, dupa ce am participat la Filantropia la cursurile de 4 saptamani oferite pentru viitorii parinti. Acolo am vazut pentru prima oara filmari cu nasteri vaginale si cezariene. Si am facut alegerea in deplina cunostinta de cauza. Mi s-a parut ingrozitor sa imi las copilul, ulterior si pe al doilea, sa treaca prin 10 cm fortat la nastere, sa ii provoc trauma de la sosirea pe lume. Despre copii nu se spune nicaieri cat sufera in timpul travalilului. Si mai ales ca travaliul este varabila cu durata de timp necunoscuta pentru fiecare femeie in parte, la fiecare nastere in parte. Am o prietena care a stat 13 hr in travaliu, dupa care a trecut prin cezariana pentru ca copilasul nu mai iesea si nu mai trimitea semnale bune, desi medicul ei a stat langa ea cu dedicatie. Sunt multe asemenea cazuri. Eu ma felicit ca am procedat asa. Si recuperarea nu a fost mai dificila decat la nasterile normale. Am avut lapte imediat si am mers si mi-am tinut copiii in brate fara dificultate. Iar la closet … ooo! ce placere sa merg fara sa am senzatia ca mi se rupe cusatura de la epiziotomie. Colegele mele de camera, care nascusera normal, cel putin cat au stat in spital, mai departe nu mai stiu, stateau pe closet pe colace de baie pentru copii si aveau dureri ingrozitoare , nu intru in detalii. Si nici unul dintre copiii mei nu este obez, Slava Domnului! Este desigur alegerea fiecarei femei si dreptul ei de a fi informata de plusurile si minusurile fiecarei medotde de nastere: in apa, acasa, in spital, cu epidurala, fara epidurala, cezariana sau epiziotomie, in pozitie verticala (in spitalele care au asa ceva) sau orizontala. Important este ca la incheierea nasterii mama si bebelusul sa fie sanatosi si sa se bucure de noua viata impreuna!

  3. Mama mia, nasterea prin cezariana este mai traumatizanta pentru copil decat nasterea naturala…asta confirma toate studiile…

  4. cand nu ai nascut natural este usor sa crezi ca cezariana e solutia si alegerea cea mai buna.numai ca atunci cand ai parte de amandoua iti dai cu adevarat seama ca am fost create sa nastem natural si neinvaziv.prin nasterea naturala copilul este pregatit, la cezariana e ca si cum ti-ar sparge hotii casa.eu am nascut pe primul copil natural,am stat in pat o ora, dupa care mi-am alaptat copilasul si mi-am facut dus, mi-am schimbat copilul , iar el a stat tot timpul cu mine….la cezariana , dorinta mea a fost acceasi,dar am fost neputincioasa, pt ca a trebuit sa stau un pat pana dimineata urmatoare.copilasul a stat cu mine dar era mai mereu o asistenta prezenta ca sa nu fac miscari nepermise…mie cezariana mi-a facut un cadou MARE,durereri de spate ingrozitoare.pana atunci nu am stiut de asa ceva.acum , nu exista zi in care sa nu am dureri si sa stiu ca vinovatul sunt EU….(nu am facut cezariana de placere, micuta a avut cordonul in jurul gatului de 2 ori si innodat-MITUL, pe care l-am acceptat din nestiinta)….

  5. Pingback: Folclor și preconcepții despre nașterea naturală! | Only 4 Ladies

  6. Pingback: Nasterea naturala - Pagina 9

  7. Buna ziua, foarte instructiv articolul, dar in cazul femeilor cu probleme de coloana? De exemplu, eu am o operatie de hernie de disc L4-L5. As putea naste natural? Merci.

  8. daca cordonul ombilical nu este o problema de ce unii copii mor la nastere doar din cauza lui..altii sint tratati de epilepsie sau alte dereglari neurologice

  9. Pingback: Reprezintă vârsta înaintată a mamei motiv de cezariană? | Only 4 Ladies

  10. E bine scris si convingator articolul, numai sa nu speriem fetele care sunt nevoite sa nasca prin cezariana, doar sa le demonstram celor care sunt apte de a naste fiziologic sa nu rateze aceasta sansa nemaipomenita. Pot sa adaug un mit. Am stat recent in spital pentru ca am facut hemoragie (a doua sarcina) in acelasi salon cu o fata care a venit sa-si nasca gemenii prin cezariana. Stiti cum a convins-o medicul? Doar unul din baietei are capul indreptat in jos, celalat nu are o pozitie favorabila pentru nastere naturala. (!) Vreau sa zic ca baiatul meu s-a intors in pozitia favorabila pentru nastere abia cu cateva ore inainte de nastere si totul a decurs mai mult decat bine. Acum sunt insarcinata si eu cu gemeni si, cerand sfatul unor medici, acestia imi recomanda cezariana. Doamna „medic” argumenteaza: „Dureaza 45 minute”. Ei si? Am zis cumva ca vreau fast-birth? Poate dumneaei ii convine pentru ca scapa de mine in max 1 ora, mie deloc. Oricum am intalnit si medici chiar foarte pro nastere naturala. Medicul la care a nascut verisoara mea (care nu are glanda tiroida), a convins-o pe ultima suta de metri sa renunte la ideea nasterii cezariene. Au stat impreuna 10 ore in sala de nasteri, dar verisoara mea a ramas foarte multumita si fericita ca i-a iesit si un astfel de medic in cale. Mai exista si mitul alaptatului. Eu i-am zis atunci imediat dupa nastere sa-si tina baiatul cat mai mult la san si, minune! i-a aparut laptele. Ceea ce medicii nu-si puteau explica. Il alapteaza si pana acum cand are 1 an si jumatate. Fiti foarte prudente, fetelor! Nu va lasati prada solutiilor aparent simple care va pot provoca mari neplaceri. Nasterea cezariana este o interventie chirurgicala complicata, faceti pasul asta doar daca va este total contraindicata nasterea naturala, dar aici este vorba de cazuri grave. Sarcina si nastere usoara si copii sanatosi!

  11. Absolut Iris. Fetele care sunt nevoite sa nasca prin cezariana NU TREBUIE sa se sperie sau sa intre nepregatite in sala de operatie, am vrut ”doar sa le demonstram celor care sunt apte de a naste fiziologic sa nu rateze aceasta sansa nemaipomenita” Frumos spus! 🙂 Multumesc!

  12. si eu am nascut prin cezariana, bebelusul a fost cu capul sus si cordonul ombilical scurt; decizia s-a luat in ultimul moment…dupa 42 de saptamani si 10 ore de travaliu. In comparatie cu colegele mele de salon care nascuse natural, eu am fost „in forma” inaintea lor, am avut probleme doar atunci cand radeam cu pofta si cand stranutam :); al doilea baietel l-am nascut „obligatoriu” prin cezariana, deoarece a fost la doar un an diferenta, dar cu siguranta ca faceam fata natural daca imi permiteau medicii. Ambii copii sunt sanatosi, energici si isteti.

  13. Frumos Elena! Felicitari pt copii! Bineinteles ca sunt cazuri cand nasterea trebuie sa aiba loc prin cezariana! Si categoric, uneori femeile se refac f repede si dupa astfel de operatii!

  14. Paula, cu parere da rau iti spun ca nu ma pricep. Si cred ca oricat as citi eu, un ortoped bun te poate lamuri cel mai bine! Cu stima!

  15. Alina, copiii nu mor la nastere din cauza cordonului ombilical. Mai corect, nu din cauza circularei de cordon…Poti citi mai multa literatura de specialitate sau poti avea o discutie sincera si serioasa cu medicul tau!

  16. Pingback: Folclor și preconcepții despre nașterea naturală! | Only4Ladies

  17. Eu am născut natural un baietel de 4.740kg si 55 cm …. Si sunt micuta,am 1,58 🙂 ,numai ca bineinteles nu in România 😦

  18. Sotia a nascut recent la Filantropia, marea majoritate a nasterilor sunt prin cezariana la cerere, ce gasesc fascinant este faptul ca duduile care nasc prin cezariana se uita la tine ca la masini straine. Nu cred ca medicul influenteaza 100% decizia procedurii, sunt ferm convins ca se intampla prin fata blocului sau mai nou pe net.. Sotia a nascut normal fara epidurala, ce e drept travaliu a fost in picioare mult mai eficient in cazul ei si nu numai.. am avut injectia dar nu a mai fost cazul sa o folosim travaliul a fost de 9 ore dar nasterea s-a facut din 3 contractii. Chiar daca au fost ceva complicatii: a adormit dupa nastere si nu a mai masat uterul si a sangerat foarte mult, colul inchis foarte repede si au ramas ceva chisturi din cauza carora am tras o sperietura sora cu moartea, a facut hemoragie (la 10 zile dupa nastere) si a trebuit chiuretata; sotia este convinsa ca luat decizia corecta, a stat o saptamana in spital si a vazut prin ce trec colegele ei de salon cu cezariana.Din pacate romanul se pricepe la toate in special de cand avem acces la net, alarmant este faptul ca foarte multe doamne cu „apa calda” daca aleg cezariana trebuie sa fie clar pentru toata lumea ca asa este normal si corect. Cand a nascut nevasta-mea din 13 nasteri au fost 4 normale din care 2 „indience” aterizate direct din taxiu care nu au auzit in viata lor de analize,ecografii etc.. Doamne ajuta!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s