Un somn sigur și liniștit pentru bebeluș

În ultimii 20 de ani, cercetătorii s-au ocupat dedicat de siguranța somnului copiilor mici, în urma numărului tot mai de mare de SMSS. (Sindromul Morţii Subite la Sugar).

SMSS reprezintă moartea subită a sugarului în primul an de viață, fără o cauză evidentă, iar studiile arată că cel mai frecvent aceasta se întâmplă în timpul somnului.

În urma cercetărilor, a studiilor aprofundate, a experimentelor din cabinete și spitale, (după ce mai mulți copii au fost filmați în timpul somnului în diverse condiții, urmărindu-se comportamentele acestora), s-a ajuns la un set de concluzii importante. Cu timpul acestea au început să fie promovate în maternități, la cursuri, în cabinetele specializate, pentru a oferi copiilor noștri un somn cât mai sigur și cât mai confortabil.

În ultimii zece ani, în Europa și America au fost oferite părinților directive importante pentru ca bebelușii să aibă un somn sigur, iar prin aplicarea lor, numărul de SMSS a scăzut considerabil!

Am primit și noi aceste indicații prețioase la ieșirea din spital, le-am aplicat în mare parte, iar somnul bebelușului a fost sigur, confortabil și a devenit din ce în ce mai liniștit.

Imagine

Crearea unui mediu sigur pentru somnul bebelușului implică următorii pași importanți:

1. Pătuțul propriu, în camera părinților. Cel putin până la șase luni, așezarea pătuțului lângă patul parinților se pare că reduce riscurile. Nu este indicat dormitul împreuna cu bebelușul. Dacă părintele fumează, consumă alcool sau droguri, este foarte obosit sau ia medicamente, riscul de SMSS este și mai mare.

2.Fără pernă și ATENȚIE: fără căciuliță! Capul este zona cea mai importantă de reglare a temperaturii corpului la bebeluși.

3.Să nu existe șnururi și benzi în apropierea ariei de somn a copilului.

4.O singură jucărie mică, special creată pentru somnul copilului și adaptată vârstei, poate rămâne în pătuț.

5.Fără pilotă, pătură, DOAR CU SAC DE DORMIT! Cel puțin 6 luni! Sacul trebuie să fie adaptat anotimpului, să aibă fermoare sigure și foarte important să aibă funcție de reglare a temperaturii (dacă nu are, atunci se verifică în permanenţă temperatura din cameră şi hainele copilului). Pentru evitarea SMSS, îndepartează orice prosop sau cearșaf ce poate provoca sufocarea bebeluşului. În afară de o saltea dură și un cearșaf bine fixat pe saltea, bebelușul nu are nevoie de nici un alt obiect in timpul somnului.

6.Nu adăugați saltelei niciun fel de acoperământ din plastic sau alte materiale. Doar bumbac.

7.Salteaua trebuie să fie de maxim 10cm înaltă și să nu conțină materiale cu nivel ridicat de toxicitate. Ideal ar fi să cumpărați o saltea tare, de calitate, care respiră. Pentru a evita blocajele de căldură!

8.Temperatura din cameră să fie undeva la 18-19 grade Celsius. Temperatura este și ea foarte importantă pentru prevenirea SMSS. Bebelușul trebuie îmbrăcat cu haine subțiri și lejere, pe sub sacul de dormit.

9.Evitați dormitul pe o parte sau pe burtă, cât mai mult timp posibil. Obligatoriu, în primele 6 luni! Bebelușii care dorm pe spate prezintă un risc mai mic de SMSS. Desigur, dacă bebelușul suferă de vreo boală, întotdeauna urmaţi indicațiile medicului. Nou-născuții au nevoie să stea așezati atât pe spate, cât și pe față. Pentru dezvoltarea corespunzatoare a mușchilor, trebuie să vă jucaţi cu bebelușul stând pe burtică.

10.Mediul non-smoking. Studiile arată că fumatul înainte și după naștere, pe lângă posibilele probleme de sănătate ale mamei și copilului, oferă și un risc mare de SMSS. Așadar, evitați fumatul și fumatul pasiv (nu lăsați pe nimeni să fumeze în jurul bebelușului). Dacă vreo persoană apropiată fumează, rugați-o să fumeze afară și cât mai departe de copil.

http://www.kindergesundheit-info.de/themen/schlafen/0-12-monate/schlafumgebung/

http://my.clevelandclinic.org/disorders/sleep_disorders/hic_sleep_in_your_babys_first_year.aspx

http://www.eltern.de/baby/gesundheit-und-ernaehrung/ploetzlicherkindstod.html?page=1

http://www.hipp.de/index.php?id=187

http://www.baby-und-familie.de/gesundheit/Ploetzlicher-Kindstod-So-schlaeft-das-Baby-sicher-116263.html

Anunțuri

12 gânduri despre “Un somn sigur și liniștit pentru bebeluș

  1. Stii, nu vreau sa combat studiile si sincer, nici nu ma intereseaza aspectul, dar multumesc pentru informatii. Ideea este ca pe mine cel putin, niciun studiu sau doctor nu ma va priva de minunatele momente in care eu si bebe ne trezim impreuna „nas in nas” in fiecare dimineata. Si asta se intampla inca din luna a 2 a de viata, deoarece in prima mi-am reprimat instinctul si l-am lasat sa doarma in patutul lui de langa patul meu. Si stii…dupa ce am ales somnul comun, copilul meu doarme toata noaptea, spre deosebire de prima luna in care plansetele se succedau din 3 in 3 ore. ATENTIE!!! Nu dau un sfat nimanui. Imi impartasesc experienta minunata pe care o traiesc alaturi de fiul meu. Nu vreau sa imi urmati exemplul daca considerati ca sunteti prea obosite si riscati sa va intoarceti pe copil sau sa cauzati alte accidente. Ca o concluzie, dormitul impreuna ne-a imbunatatit calitatea vietii si somnului tuturor partilor implicate 🙂
    Zi frumoasa va doresc !

  2. Draga Ada, apreciez ca imparti experienta ta frumoasa cu noi. Intr-adevar, e minunat sa fii alaturi de copilul tau dimineata in pat Desi momentele astea pot ramane la fel de dulci si daca il luam la prima ora din patut pentru alaptat sau biberon. Ceea ce am scris eu in articol reprezinta concluziile specialistilor dupa ani de studii, insa fiecare isi creste copilul cum doreste si isi asuma consecintele. Evident ca nu se intampla nenorociri de fiecare data cand parintii dorm in pat cu copilul, mai ales daca si in coditiile astea se respecta anumite reguli de siguranta. Ceea ce am prezentat eu este situatia ideala, daca nu o putem respecta suta la suta macar ne ofera cateva directive. Daca suntem fericiti dormind cu copilul in pat, foarte bine, nu schimbam nimic. Numai ca uneori imi dau seama ca noi parintii avem si o usoara doza de egoism. Ne simtim atat de bine avand acel corp mic si frumos mirositor langa noi, incat nu ne mai gandim la altceva,, la siguranta lui, la odihna lui sau a noastra :). Ne bucuram de el si atat. Nu stiu daca e bine sau rau. Fiecare face cum doreste pana la urma. Nu exista parinti buni sau rai, exista parinti si atat!

  3. Sa sti ca eu am citit din carti altceva,de fapt unele puncte de mai sus sunt amintite si pe unde am citit,insa nu toti incurajeaza dormitul copilului separat de parinte,as spune dimpotriva chiar.In afara unde am nascut,mi-m pus copila langa mine pentru ca nu ma puteam misca,in niciun moment nu mi-au sarit in cap ca fac o prostie,ba chiar asistentele si consultatele in lactatie zambeau cand intrau in salon si ne vedeau una langa alta.Am domit si noi separate o vreme,insa cum spunea mamica de mai sus,efectiv nu ne odihneam niciuna dintre noi si crede-ma ca nu este vorba de egoism pentru ca mi-ar fi placut mai mult sa dorm fara ea avand in vedere ca aveam teama sa nu ma intorc peste ea.Din prima noapte a fost foarte bine si eu eram fara grija daca este in regula sau nu.Eu una nu cred ca o metoda sau alta se vrea sau trebuie aplicata ca pe o regula pentru fiecare copil/mamica,cred ca fiecare isi cunoaste instinctele,copilul si obiceiurile asa ca fiecare actioneaza dupa cum le este mai bine,usor si comod.Sanatate!

  4. Domnita, de ce nu pui si linkuri ale cercetatorilor care indica sa dormim cu bebelusii? Sau prezentam ca asa e moda doar jumatate de adevar? 🙂 si sunt convinsa ca tu crezi tot ce ai scris, dar sunt curioasa daca iti asumi responsabilitatea ca mamici care vor citi ce scrii tu aici isi vor infrana instinctul pt a evita sindromul mortii subite de care doar occidentalii se lovesc 🙂 ironic, nu?

  5. Cercetatorii nu prea mai spun sa dormim in pat cu bebelusii. Insa mi-ai dat o idee buna. As putea face un articol despre masuri de securitate pentru cei care tin neaparat sa doarma cu copilul in pat. Eu aici am expus doar ce am primit de la doctori cand am iesit din maternitate cu copilul.

  6. Am citit si eu articolul ala. 🙂 Inainte sa public acest articol. Eu am prezentat aici, mai bine zis TRADUS, fituica primita de la medicii din maternitate la plecare. Iti dau adresa spitalului ca sa te certi cu ei. 😉

  7. Pingback: Temperatura optimă în camera și în viața copilului | Only 4 Ladies

  8. Pingback: Un somn sigur pentru bebeluș, în patul părinților | Only 4 Ladies

  9. Pingback: Un somn sigur pentru bebeluș, în patul părinților | Only 4 Ladies

  10. Pingback: De ce Finlanda se află printre țările cu cea mai mică rată a mortalității infantile? | Only 4 Ladies

  11. Pingback: Cum îi protejăm pe cei mici în zilele caniculare? | Only 4 Ladies

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s