Cozonaci pufoși și pască delicioasă

Așa cum v-am promis :), astăzi postez rețeta mea de cozonaci.

Ca întotdeauna, au crescut frumos de tot, despre gust încă nu vă pot spune pentru că postesc, dar în fiecare an s-au mâncat foarte repede… 🙂

Este o combinație între clasica rețetă a Silviei Jurcovan (cartea de bucate a copilăriei noastre) și rețeta mea proprie. 🙂 Mă rog, nu am adus îmbunătățiri majore! De-a lungul anilor am încercat diverse rețete și aceasta a rămas în sufletul meu. De ce? Deoarece cozonacii sunt gustoși, cresc de nu se mai opresc, rețeta este relativ simplă și cel mai important: își păstrează aroma și prospețimea mult timp. Chiar săptămâni. Nu se usucă!

Așa că să trecem la treabă!

Eu aduc ingredientele cu o noapte înainte în bucătărie, pentru a fi la temperatura camerei când prepar cozonacii și îmi aloc în general o zi pentru asta.

Vă voi scrie ingredientele pentru 4 cozonaci. Calculați în funcție de câți vreți să faceți. Dacă faceți și Pască, puteți folosi același aluat, așa că includeți și asta în calcul!

INGREDIENTE (pentru 4 cozonaci):

-mult suflet 🙂

-2,400g făină albă

-16 gălbenușuri (albușurile usucă)

-1,200l lapte 3,5%

-100ml ulei

-125g drojdie

-400g unt

-400g zahăr

-20ml rom

-coaja rasa de la 2 lămâi (încercați să găsiți BIO, coaja acestora nu este impregnantă cu chimicale, așa că nu se modifică gustul și nici arsuri nu aveți:) )

-2plicuri zahăr vanilat

-câteva picături esență de vanilie

-2lingurițe cu vârf de sare

DSC05954

DSC05957

Într-un vas mare se pun 200g făină, peste care se toarnă 400 ml lapte clocotit, treptat, ca să nu apară cocoloașe. Veți oține o pastă groasă! Dacă este mult prea groasă, mai adaugați la sfârșit puțin lapte rece. Aveți grijă să scădeți tot timpul cantitățile folosite aici din cantitatea finală! Eu folosesc blender-ul dacă pasta nu este uniformă, până iese destul de fină! Se lasă la răcit!

DSC05966

Între timp se freacă drojdia cu 2 linguri de zahăr pentru a se lichefia. Când aluatul opărit este aproape rece (este foarte important, pentru că o temperatură ridicată va omorî drojdia!) se toarnă drojdia moale și se amestecă.

DSC05964

Se acoperă și se dă la la o parte, la loc călduț pentru a crește până își dublează volumul.  (Folosiți un vas mare – o oală înaltă pentru operațiunea aceasta. Veți vedea mai târziu de ce!) Aproximativ 20 de minute. La mine a crescut în 5 minute. 🙂

DSC05967

Între timp se freacă gălbenușurile cu sarea (2,3 minute) iar peste ele se adaugă zahărul, zahărul vanilat, coaja de lămâie și romul, uleiul, 200g unt topit și se amestecă bine!

DSC05968

După ce maiaua a crescut, se adaugă compoziția de ouă peste ea, restul de lapte (să fie călduț) și se amestecă bine!

Restul de făină se cerne (ideal chiar de două ori) într-un vas foarte lat dar și înalt.

DSC05959

Peste ea se adaugă toată compoziția descrisă mai sus, ușor, pentru a se încorpora.

DSC05975

Apoi se frământă cu spor, timp de cel puțin 20 de minute! Până se desprinde bine de pe vas!

DSC05983

Nu se adaugă mai multă făină, chiar dacă aluatul pare cleios! După ce l-ați frământat, turnați peste el restul de unt topit și începeți să-l împăturiți (atenție – nu se mai frământă), pentru a încorpora untul! Întoarceți marginile spre mijloc, formând straturi (pentru a obține efectul acela de fâșii :))

DSC05986

Se lasă în vas, se acoperă cu folie și se dă la cald până își dublează volumul.

DSC05991

Când a crescut suficient, se tapetează tăvile cu hârtie de copt, se întind foi groase cu mâna (aluatul e elastic și nici nu se lipește, deci nu aveți nevoie de făină sau ulei) se adaugă umplutura dorită, și se împletesc.

DSC05998

DSC06007

Noi iubim umplutura cu nucă! Folosim albușurile rămase și adaugăm rom și zahăr. Iar pentru cei mici facem un cozonac cu bucăți mari de ciocolată! Acestea devin cremoase la cuptor! Puteți pune și rahat, stafide înmuiate în rom, etc.

DSC06012

Se lasă din nou să crească  în forme și se coace la 180 de grade (timp de 15 minute), apoi se reduce temperatura la 160 de grade și se lasă în total 45 de minute la cuptor!

DSC06027

Eu nu îl ung cu ou și abia după ce îl scot din cuptor folosesc sirop de arțar sau miere mai lichidă. Asta ajută să se păstreze proaspăt pentru mai mult timp!DSC06038

DSC06060

DSC06216

Așa cum spuneam, din aluatul aferent unui cozonac puteți prepara Pasca.

INGREDIENTE (pentru umplutura de brânză, cam 2 tăvi de Pască ):

-1 Kg branză cremoasă de vaci

-8 ouă

-coaja de la 2 lămâi

-zahăr vanilat – 4 plicuri

-zahăr după gust

-1 mână de cașcaval ras

-4,5 linguri de griș

DSC06041

Se amestecă bine, se îmbracă o formă rotundă cu hârtie de copt, peste care se întinde aluatul de cozonac. Marginile se lasă mai mari. Se adaugă crema de brânză, se împăturesc marginile și la mijloc se decorează cu aluat.  Se dă la cuptor cca 45 de minute la 180 grade, se unge cu miere la sfârșit și se lasă în tavă până a doua zi!

DSC06063

Sărbători minunate alături de cei dragi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s