De ce mi-am lăsat copilul să plângă?

Pentru că nu se opresc comentariile, nici aici, nici pe facebook, în grupuri sau privat, ajung la concluzia că am abordat (cu cele mai bune intenții posibile) un subiect cum nu se poate mai controversat și care generează poate unele dintre cele mai aprige dispute de pe internet. Sper ca astăzi postarea să fie exhaustivă.

„Zâmbetul bebeluşilor le provoacă mamelor o stare de fericire asemănătoare celei produse de consumul de droguri unei persoane dependente, spun cercetătorii britanici şi americani.”

smile

Nu numai că am înţeles această frază perfect, dar ador exuberanţa și nebunia noastră atunci când vine vorba despre copiii noștri!

Cu toate astea, uneori încercăm să ne controlăm instinctele, altfel viața noastră a oamenilor, ar deveni un haos! Le controlăm zilnic, fără să ne dăm seama și e normal să fie așa!

Să o luăm cu începutul. FIECARE ÎȘI EDUCĂ PROPRIUL COPIL CUM DOREȘTE! Din punctul meu de vedere nu există rețete universal valabile și nici nu putem afirma că daca unei mame și unui copil li s-a potrivit mănușă o metodă de educație, obligatoriu se va mula perfect și pe structura, viața, dorințele oricui.

Eu le înțeleg foarte bine pe mamele care nu suportă să-și audă copiii plângănd. Este ceva programat genetic iar multitudinea de hormoni care țopăie prin organismul unei femei, MAI ALES DUPĂ CE DĂ VIAȚĂ UNUI COPIL, generează tot felul de comportamente. Chiar și bărbații (mult mai puțin, ce-i drept) au parte de descărcări hormonale care le tranformă gândirea, felul de a acționa etc. E normal să fie așa, altfel specia asta dar și altele ar fi dispărut. Omul este contruit SĂ NU POATĂ suporta plânsul unui bebeluș, indiferent că are unul acasă sau nu. DAR tot de la natură suntem înzestrați cu un creier, cu capacități nebănuite de înțelegere a lucrurilor și mai nou trăim intr-o lume în care informația de bună sau de proastă calitate abundă și circulă cu viteză impresionantă!

Fiecare își alege sursele, de preferat nu internetul! Fac o paranteză, ăsta este motivul pentru care nu am pus link-uri. Informațiile despre somnul copilului le-am luat în primul rând DIN CĂRȚI ȘI DE LA MEDIC, (chiar dacă citisem și pe internet, am preferat să consider alte surse ca decisive)…Dar pentru că am fost acuzată că nu ofer ”dovezi” am apelat din nou la ”sfântul google”. Iată că voi oferi astăzi surse precum CNN, Huffington Post, Daily Mail, Telegraph, care tratează problema somnului la copii și prezintă cele mai noi studii în materie, unele din ianuarie-februarie 2013. Studii care, întâmplător sau nu, spun (omorâți-mă 🙂 ) că este în regulă să lăsăm copiii să plângă controlat! Și că asta îi ajută să doarmă mai bine!

Dacă doriți, vă pot scrie și numele cărților, autorii, însă nu știu cât ar putea ajuta pentru că sunt cumpărate de aici și sunt în germană.

Așa cum spuneam, eu le înțeleg perfect pe mamele care nu vor să-și lase copiii să plângă, asta prin prisma a ceea ce am spus mai sus dar și pentru că eu însămi am fost una dintre ele…Cum ziceam și în articolul ”prohibit” declanșator de HAOS, am plâns în paralel cu copilul meu când am aplicat recomandarea doctorului, dar nu numai atât. Eu mai am o fetiță în vârstă de 6 ani. Pe care, asemenea vouă, o luam în brațe sau o legănam la fiecare scâncet! Rezultatul??? Acum, la vârsta de 6 ani, dacă NU DOARME CINEVA CU EA ÎN CAMERĂ, nu poate nu dormi! Merge la școală, are nevoie de odihnă și este foarte greu să o dezvățăm de acest obicei…Măcar bunica, cineva TREBUIE să fie lângă ea. Conform medicului dar și cărților, greșeala a fost una singură. Nu a fost lăsată să adoarmă și să doarmă singură la momentul potrivit! Știți cât este de greu la vârsta asta? Este infinit mai greu decât la 6 luni… Băiețelul a plâns câteva zeci de minute, două nopți la rând și acum este cel mai liniștit, odihnit copil din lume. Îl așeazăm în pătuț și doarme ca un înger, trezindu-se cu cel mai larg zâmbet posibil! La fetiță însă lucrurile se complică.

După un an devine foarte greu să-i mai învățăm să doarmă singurei. Iar la 6 ani, este de-a dreptul dificil! Credeți-mă, recurg la tot felul de strategii, treptate, de a o dezobișnui. Încet încet reușim, dar nu e deloc simplu….

Acum, ideea este în felul următor, sunt și eu mamă ca și voi. Și în corpul meu zburdă oxitocina, prolactina și toți ceilalți hormoni ca la nebuni. Dar dacă cei mai mulți specialiști spun că nu le facem rău, cărțile, medicul de asemenea…DE CE SĂ NU ÎNCERCĂM? Corect, fiecare face ce vrea! Eu spun doar cum am gândit eu!

Vă vorbește tot o mamă obsedată, ”marsupială”, cum am văzut că se spune pe net :). Am născut natural, nu am făcut anestezie, am alăptat exclusiv luni de zile în ciuda durerilor crunte și a sânilor crăpați și însângerați, sunt atentă (ca și voi) la fiecare linguriță de mâncare sau comportament puțin schimbat al copilului…detest violența și pedepsele empirice, iar fericirea și întâia mea rațiune de a fi sunt copiii…Sper că nu am căzut în patetic, spun toate astea (lucruri normale, în fapt) nu ca să mă laud, ci ca să vedeți că nu sunt o persoană ”brutală”, ”fără instinct matern” așa cum mi s-a mai spus prin comentarii…Am făcut totul cu drag dar și pentru că am citit că așa e mai bine în primul rând pentru copiii mei. Cu aplicarea acestei metode se întâmplă același lucru…Da, citesc! Omorâți-mă pentru asta! Îmi place să am repere și să nu fac lucrurile de capul meu. Și da, îi respect pe medici! Știu că au învățat zi și noapte biblii pe de rost și că visează fiecare nerv cu terminațiile aferente, cunosc aproape perfect corpul ăsta minunat și complex pe care ni l-a oferit bunul Dumnezeu! Poate dacă nu citeam și nu respectam atât de mult indicațiile specialiștilor, nu mă decideam să nasc natural un copil cu o greutate peste 4Kg…și nu știu dacă era mai bine…să-mi ascult instinctul…

Sau poate că ne-am lovi copiii dacă ne-am asculta instinctul atunci când ne scot din minți! De ce nu o facem??? Pentru că GÂNDIM, CITIM, suntem ființe evoluate!

E extraordinar să ascultăm de instinctele noastre, dar să nu ducem totul la extrem! Există mamifere care își devorează puii în anumite condiții sau păsări care și-i aruncă din cuib. Ce facem? Procedăm aidoma? Sau apropo de condiția noastră primară, există mame în Africa, fără acces la informație care aplică metoda mai sus discutată fără să vrea și fără să fi citit prea mult! Au mulți copii, câte 7, 8, la diferențe mici de vârstă, (NU AU CUM SĂ DOARMĂ CU TOȚI ÎN PAT DESIGUR), îi lasă să plângă pentru că nu au altă variantă și ce se întâmplă? Copiii africani, conform studiilor, sunt CEI MAI LINIȘTIȚI! Sunt puternici și cei mai buni atleți la maturitate! Sunt luați pe plantație în soare cu părinții lor, mamele îi alăptează în țărână, îi lasă să doarmă pe unde apucă etc. Și sunt bine merci, poate mult mai bine decât ai noștri! Femeile alea nu citesc DAR nici nu se lasă pradă instinctului în totalitate! Evoluția ne-a schimbat și într-o direcție dar și în cealaltă!

baby africa

Să știți că și eu am o o dorință de necontrolat de a-mi lua copiii în brațe, de a le mirosi pielea, de a le simți corpul mic și cald în pat noaptea lângă mine! Să recunoaștem, există  și o anumită doză de egoism în toate astea! Și chiar o doză de risc (nu dezvolt acum, face subiectul unui alt articol). Dacă lasându-l în patul propriu îl ajut să se odihnească mai bine și mă ajut și pe mine, atunci o fac și avem timp suficient pentru apropiere în timpul zilei! Oricum metoda asta, așa cum am mai scris, nu se aplică decât după vârsta de 6 luni!

sleep

Apropo de odihna mamei, să știți că nimic nu accentuează mai mult depresia post natală decât privarea de odihnă! Lucru periculos și pentru mamă dar și pentru copil! Nu știu cum o mamă în depresie și cu nervii întinși la maxim, poate avea grijă mai bine de bebelușul ei! Am avut chiar și noi în România sinucideri cauzate de asta! Nu este de glumit să știți! Ăsta este alt subiect ce merită dezvoltat!

woman-crying

Peste tot în lumea asta lucrurile s-au schimbat. Americanii toți își cresc copiii după metoda asta, nemții la fel, numai noi românii încă sărim la fiecare scâncet al copilului, îl îmbrăcăm până nu mai respiră (că așa ne spune nouă instinctul) nu ne gândim și nu citim că de fapt îi facem mult mai mult rău decât bine (informația nu contează, la naiba cu ea, creștem copiii STRICT după instinct), îi ferim de toate pericolele mici și foarte mici, nu îi lăsăm să mănânce de pe jos, să se joace în noroi, să pună mâna în gura câinelui și apoi să se lingă, să-și înghită mucii din nas! Copiii români sunt ATENȚIE, cei mai curați copii din lume. Sunt certați la cea mai mică pată! Doamne, dacă ați vedea cum vin aici copiii de la școală și de la grădiniță! Fetița mea are noroi și în fund! Iar vara, adică la 27 de grade nu mai mult, sunt stropiți cu furtunul cu apă rece la grădiniță!

Omeni buni, trăim într-o lume ideală? Într-o lume în care copiii nu plâng? Îi creștem într-un glob de sticlă? Îi spălăm și dormim cu ei în pat până la 18 ani și eventual mergem după ei în club la 20, să nu pățească ceva? Doar pentru că AȘA ne spune INSTINCTUL! Să fim serioși!

Ideea postului nu este că felul meu de a-mi crește copiii este cel mai bun sau că al vostru este cel mai rău! E poate cea mai păguboasă modalitate de a gândi! Eu încerc doar să vă explic logica noastră! Mai mult decât atât, atunci când vine vorba despre a ne crește copiii, NU EXISTĂ modalități bune sau rele…atâta timp cât totul se desfășoară cu dragoste, bun simț și îmi permit să spun, cu informare, aviz pediatric și responsabilitate!

tired-mom

Voi oferi aici câteva citate din articolele linkate:

”A few weeks ago, the journal Developmental Psychology published a study supporting the notion that a majority of infants over the age of 6 months may best be left to self-soothe and fall back to sleep on their own.

Noting that sleep deprivation can exacerbate maternal depression, Temple University researcher and professor Marsha Weinraub concluded: „Because the mothers in our study described infants with many awakenings per week as creating problems for themselves and other family members, parents might be encouraged to establish more nuanced and carefully targeted routines to help babies with self-soothing and to seek occasional respite.”

http://edition.cnn.com/2013/01/24/health/child-sleep-debate-enayati

”Babies should learn how to fall asleep without help, the researchers added. „When mothers tune in to these nighttime awakenings and/or if a baby is in the habit of falling asleep during breast-feeding, then he or she may not be learning how to self-soothe, something that is critical for regular sleep,” Weinraub said.

„The best advice is to put infants to bed at a regular time every night, allow them to fall asleep on their own and resist the urge to respond right away to awakenings.”

http://www.babycenter.com/204_let-babies-cry-it-out-study-suggests_10377484.bc

http://news.health.com/2013/01/07/let-babies-cry-it-out-study-suggests/

http://www.nydailynews.com/life-style/health/babies-cry-study-article-1.1232468

”Though the findings here may provide some parents with piece of mind, it is not the end-all be-all of “crying it out.” This is just the result of one study, and while a large number of babies and their parents were surveyed, Weinraub does not suggest this is the norm for every family and every child. If anything, this study is just a careful reminder that letting baby cry it out doesn’t make you a bad parent by any means.”

http://blog.thebump.com/2013/01/03/study-suggests-crying-it-out-helps-baby-sleep-better/

http://www.troublesometots.com/pediatrics-cry-it-out-study/

http://abcnews.go.com/Health/parents-sleepless-babies-cry/story?id=17197389#.UX4VDUrccp8

http://healthland.time.com/2012/09/10/its-o-k-to-let-babies-cry-it-out-at-bedtime/

http://evolutionaryparenting.com/crying-it-out-supported-by-everyone/

http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/9778405/Want-a-good-nights-sleep-Let-the-baby-cry-say-psychologists.html

Cum am mai spus și altă dată, nu este o metodă pentru toate mamele și pentru toți copiii! Nu este universal valabilă și nu trebuie aplicată dacă nu vrem! E o formă de a ajuta copilul să se odihnească mai bine, nu este SINE QUA NON și fiecare face ce dorește pe lumea asta fără să criticăm sau și mai grav să jignim. Eu una oricum vă înțeleg pe toate, indiferent de care parte a baricadei sunteți!

Nu puteam pricepe înainte de avea în mine o nouă viaţă de ce noi mamele devenim „nebune de legat” atunci cand vine vorba despre pruncii noștri. De ce suntem atât de disperate, uneori penibile şi alteori exagerate… Înteleg perfect acum. Nici un alt simţ nu se activează mai mult în momentul în care înţelegi că dai viaţa, decât acela al dăruirii totale, al împingerii la extrem a tuturor stărilor tale. Dragostea pentru propriul copil este aşa cum spunea Baudelaire ” nevoia de a ieși din tine însuţi”.

Anunțuri

12 gânduri despre “De ce mi-am lăsat copilul să plângă?

  1. Ma bucur ca am citit acest articol; chiar ma gandeam zilele astea cum sa fac sa o opresc pe mama din ” sufocarea” fetitei mele cu cate doua paturi si cu caciula la 20 de grade afara….eu o mbrac exact cum ma imbrac eu.
    Legat de somnul copiilor, eu ma gandesc asa: daca pentru mine e confortabil sa dorm singura, pentru ei de ce nu ar fi, de la o varsta? Am prietene care-si cocolosesc copiii- in special baietii, am observat- si nu inteleg cum nu-si dau seama cat rau le fac, pe termen lung. Adica ma intreb, lor le-ar di placut sa se casatoreasca cu un barbat care-i mereu la telefon cu mama lui si care nu e in stare sa ia decizii singur? caci asa ii formeZa, dependenti de mici.
    Am observat ca cum indraznesti sa spui ca ai nascut cu cezariana, ca nu alaptezi, ca nu „porti” copilul, ca nu dormi cu el inpat, cum esti judecata drept mama denaturata. Pai mai oameni buni, noi dupa ce nastem nu mai avem viata? Eu sunt de parere ca daca mama e fericita si copilul va fi fericit si fiecare dintre noi are nevoie de altceva ca sa fie fericita. Asa ca de ce nu incercam sa fim mai tolerante?

  2. Despre plans – recomand cartile Alethei Solter, toate sunt despre plans. Plansul la bebelusi si copii e de 2 feluri: plansul prin care comunica o nevoie (foame, frig, teama, plictiseala, dragoste, durere, disconfort, singuratate, etc etc) si plansul de descarcare emotionala. In primul caz – parintele ar trebui sa-i raspunda cat mai repede, sa-i indeplineasca acea nevoie, si bebe se linisteste instant cand primeste ceea ce cere (asta e rolul parintelui unui bebelus, nu?). Acest plans nu e bine sa fie ignorat, pt ca are urmari nefaste pe termen scurt si lung, sau poate chiar for ever. Stii cum e cu ignorarea, sentimentul de abandon, de lipsa de valoare – chestiile aste il fac sa sufere pe moment, dar – mult mai rau, il formeaza.
    Tipul 2 de plans – plansul prin care se elimina stresul, frustrari, emotiile negative, tensiunea, nervii, amintiri negative, furie, etc. Este un plans vindecator care ajuta la deparsirea acelor stari. Uneori astfel de partide de plans sunt insotite de dat din maini si din picioare, tavalit pe jos, etc. E ok. Acest plans NU trebuie oprit. Bebelusul trebuie lasat sa elimine ceea ce a adunat in el, si nu-l lasa sa se simta bine. A-i da voie copilului sa planga inseamna: sa-l tii in brate, sa-l consolezi, sa-l incurajezi, sa-l intelegi, sa-l asculti. Dar in nici un caz nu trebuie sa pleci si sa lasi copilul sa planga singur, pt ca nu e apt emotional pt asa ceva. Chiar si la plans are nevoie de sprijinul plin de dragoste al adultului.
    Deci, depinde din ce cauza plange copilul – daca e rau sau bine sa-l lasi sa planga. Sau ce faci ca parinte? Daca ai iesit din camera, e rau oricum. Desigur, exista exceptii: indiferent de natura plansului, daca parintele e f de afectat (infuriat, deprimatl), e mai bine sa lase copilul singur, decat sa-si piarda controlul fata de copil. Cea mai mare parte a violentelor impotriva copiilor mici au loc atunci cand acestia plang.
    In orice caz: nu plansul trebuie oprit, ci CAUZA plansului. Daca bebele plangea in patut de frica de singuratate, sau poate din cauza unui disconfort (o cuta la hainuta!), sau poate nu putea sa-si schimbe pozitia si avea nevoie de ajutor, sau poate chiar ii era putin sete… e nasol ca a fost lasat sa planga, chit ca a dormit repede dupa aia. Nimieni nu i-a indepartat cauza plansului. Plansul s-a oprit din alte cauze (ca n-a avut rezultat, ca era obosit, etc). Plansul consuma energie – la un moment dat, copii care nu sunt ascultati cand plang, inceteaza din spirit de conservare sa mai planga. Pe termen lung e rau.
    Deci, despre fetita ta de 6 ani – Aletha Solter ar zice ca nu i-ai dat voie sa se descarce, si ca copilul se linisteste printr-un comportament de control (cum sunt viciile la adulti – modalitati de a ne reprima sentimente neplacute, de a obtine o efemera stare de liniste).
    Dar repet – una e sa nu-i dai voie copilul sa planga ca sa se descarce (cand cade si se loveste, cand e nervos, frustrat ca nu poate ceva, etc) si alta e sa lasi un bebe sa planga ca sa adoarma singur (aici e nevoia de securitate pe care i-o ignori). Teoria e complexa, si oricum practica ne omoara. Dar am vrut sa subliniez ca nu ai dreptate ca toata lumea e impotriva plansului, nu toata lumea e „alergica” la plans, si o mama buna inseamna si sa ii dea voie copilului sa-si manifeste/exprime sentimentele, indiferent ca sunt pozitive sau negative.
    Specialistii sunt cei care zic ca plansul (ala de ignorare) face rau, te contraic (sunt al naibii de multi psihologi care au scris despre asta)! Dar oricum, se gasesc speialisti care sa zica opusul, deci… cred ca ar trebui sa intervina, pe langa o buna informare, si ceva bun simt si echilibru al familiei.
    Sigur, se poate discuta la infinit despre plans, dar, consider ca nimeni n-a atins problema plansului de descarcare.

  3. Si inca ceva important ce zice Aletha: ca bebelusii sunt f fragili emotional, si ii poti rani f usor (se si vede dupa felul diaperat in care plang pt chestii pe care noi le consideram nimicuri). Ei traiesc intr-un prezent absolut, fara notiuni de viitor, asteptare, rabdare, nu au experienta, nu cunosc consecinte. Doar ca pe de alta parte, ei se pot vindeca f simplu prin plans, ras, joc; pot trece rapid si fara urmari peste aceste neplaceri (psihologii le zic traume, chit ca nu-i vorba de lucruri majore). Asa ca nimeni nu cere unui parinte sa fie perfect, e ok sa gresesti uneori, e firesc. Uneori produci suferinta copilului, e inevitabil. Dar poti sa il si ajuti dupa aceea sa treaca peste asta.

    Medicii sunt departe de a „vedea” f clar corpul uman. Orice diagnostic este o presupunere, deobicei coreleaza doar simptome-medicamente. Nu zic asta ca sa minimalizez munca medicilor (da, salveaza vieti; sunt direct raspunzatori pt nivelul de trai mai ridicat din epoca nostra fata de secolele trecute, munca lor e extraordinara), dar tu esti prea romantica… Medicina, ca orice stiinta, mai si gresete, se mai razgandeste, este perfectibila. Iar oamenii au valori diferite in cadrul unei profesii. Si oricum, mie mi se pare ca pediatria, in Romania, este terenul medical cu cele mai multe informatii invechite, erori, etc. (da, aud si azi, in Bucuresti, de diversificare la 3 luni cu mar si biscuite! 99% dintre medici nu stiu nimic despre alaptare – de altfel, sistemul medical romanesc si cadrele medicale sunt principalii vinovati pt situatia dezastroasa a alaptarii in Ro. Etc). Eu personal – si nu recomand asat nimanui! – nu merg la doctor pt mancare si somn, ci doar in caz de boala. Nu cred ca sfatul medicilor e bun pt oameni sanatosi. Repet – e opinia mea. Pe de alta parte, te inteleg si pe tine ca nu poti scrie pe net ca ai facut X fara acordul medicului…
    Cat despre copii africani – mor pe capete, nu sunt deloc mai puternici ca ai nostri, ba chiar sunt groaznic de bolnavi de cele mai crunte maladii (asta pe langa subnutritie!). Cea mai mare mortalitate infantila e in Africa si India.
    Odihna mamei – aici metoda depinde de persoana. Logic ca daca nu te odihnesti cu bebele in pat, ar fi bine sa dormiti separat (dar nu la etaje diferite!). Dar sunt mame (ca mine) pt care e f odihnitor sa dormi cu bebele, si f obositor sa te trezesti de cateva ori pe noapte, din patul tau, ca sa-l alaptezi, sau cand te cheama. Deci – depinde de om, si sigur ca e firesc ca fiecare sa isi asigure confortul (al sau si al intregii familii)! Dar apropo de confortul si limitele parintilor – eu cred ca ar fi minunat daca intr-o situatie de conflict intre nevoile membrilor familiei parintii s-ar evalua un pic pe ei insisi. Si n-ar sari imediat sa schimbe ceva la bebe, pt ca acolo e neaparat cauza conflictului. Poate ca limitele le-au fost zdruncinate f tare de multe alte situatii inainte de bebe (munca, responsabilitati, etc). Adica vii obosit si nervos de la serviciu, si nu mai ai pur si simplu putere ca sa suporti o mica cerere de ajutor din partea copilului, care ti se pare nelegitima (de rasfat), pt ca te-au epuizat de fapt altii inainte. Sau poate ca exista probleme mai vechi, chiar din copilarie, din relatia cu proprii parinti (e dificil sa dai copilului tau ceea ce tie ti-a fost refuzat, in copilarie! Iar daca nu esti constient de asta, e aproape imposibil). Adica daca tu ca bebelus ai urlat singur si neconsolat in patut noaptea, e putin probabil sa suporti usor chemarea propriului copil in miez de noapte.
    Romanii nu-si cresc copii dupa instinct – ci dupa traditie! E vorba de norme culturale, care nu au nimic de-a face cu instinctul. Cei care urmeaza sfatul bunicilor infofolesc copii (deci generatia dinaintea noastra)! Cat despre „cel mai mic scancet” – de multe ori (observ asta in parc, spre exempl) oamenii isi opresc copii din plans nu pt ca le pasa asa de mult de starea copilului pe moment, ci pt ca nu vor sa-i deranjeze pe altii, pt ca nu vor sa se faca de ras (RUSINEA este, dupa parerea mea, o molima groaznica a romanului): „E rusine ca baietii sa planga!”, „Hai hai, numai copii mici plang!”, „Nu mai plange, nu mai plange, ca nu te-ai lovit, uite, nici nu te doare!” Asta apropo de atitudinea romanilor fata de plans. In schimb, cand e vorba de chestii cu adevarat importate (somn, tinut in brate, actionat de urgenta, etc), ei bine, romanul nu vrea sa-si resfete copilul, vrea sa-l intareasca: „Plansul dezvolta plamanii” „L-ai invatat in brate!” „Pai daca i-ai raspuns la fiecare plans – acum te manipuleaza! (inca din fasa)” si tot asa. Deci, cu plansul copiilor – cum e mai prost la romani, fix pe dos. Nu zic ca la toata lumea, eu vorbesc de modelul traditional. Sprijinul emotional si manifestarea dragostei sunt „rasfat”, iar copii sunt manipulatori abili de la nastere. Plansul e doar un mic „teatru”, nu trebuie nicicum sa faci ce cere bebe.

    Eu dorm cu bebele – dar te asigur ca nu sunt over-protective cu nimic! M-am plictisit sa tot aud ca parintii AP sunt prea protectori, exagerat de protectori. (si confundati cu parintii aceia care zic de 1000 de ori pe zi: Nu atinge acolo! Nu merge acolo!). Da, si copilul meu e cel mai dezbracat dintre toti copii din parc, si se catara pe chestii de sperie toate bunicutele din preajma. Nu are nici o legatura ceea ce spui tu (situatiile enuntate de tine) cu obiceiul de a nu lasa copilul sa planga (cand iti cere ajutorul). Nici o legatura. Parintii care fac asta sunt mega-cititi, ca si tine, si sunt departe de modelul traditional. Dana comenta la celalalt articol ca mamele care cosleep-uiesc o fac pe martirele, pe eroinele. Iar – o acuza des auzita. Sunt clisee aceste acuze, si nu-s fondate. Mamele care au sarit in sus la articolele tale prefera sa faca rabat in alte directii decat sa rupa din timpul copilului: poate ca neglijeaza vasele, poate ca nu gatesc ele insele, se bucura de concediu maternal si nu muncesc, etc. Doar pt ca dau tzitza mai mlti ani si recomand asta, nu inseamna ca ma dau mare, sau ca pun presiune pe alte femei sa fie perfecte! Dar cine a afirmat ca e perfect? Fiecare facem compromisuri undeva, dar normal ar fi ca bebele sa fie ultimul pe lista. „Starea de buna functionare” a mamei (optima functionare chiar) o consider o preconditie (deci e inaintea tuturor prioritatilor, sau o prioritate constanta). Scuze comentariile atat de lungi.

  4. articolele tale sunt minutate pt ca se vede dragostea ta pt copiii tai in fiecare cuvintel pe care il asterni pe aceasta hartie virtuala! ma repet…nu o lua drept o rautate…dar tu chiar ai aplicat 2 metode extreme…ori prea permisiv ori prea autoritar! exista cale de mijloc, crede-ma! si eu cresc 2 copii si am reusit cu mult efort si mult echilibru sa trecem si peste somn fara leganat si fara plans singur in pat! mie mi-a schimbat viata un curs pt parinti, pe care am ajuns sa il si predau! sper sa nu o consideri drept promovare acum…de aceea nici nu am dat numele cursului!

  5. Draga Anais, iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Tocmai, am incercat intotdeuna sa pastrez un echilibru. Iar metoda aplicata de mine a fost o variatiune, nicidecum metoda ca la carte. Am adaptat-o si am aplicat-o cu toata dragostea din lume. Am stat mult langa bebelus, l-am mangaiat pe cap, i-am cantat, l-am leganat in patut. Paraseam camera pt intervale scurte si nu intotdeauna. Nu a durat mult si a dat rezultate exceptionale! E mult de discutat! Oricum nu exista metoda perfecta. Am scris si despre asta. Exista atatea familii, culturi, informatii. Trebuie sa alegem cu grija si cel mai important sa ne crestem copiii cu dragoste, rabdare si in armonie!

  6. Mara, un site minunat, trec din articolo in articol cu mare placere. Felicitari!
    Anais, poate ne spui te rog acea cale de mijloc, nici eu nu pot sa-mi las minunea plangand … poate exista alte metode. Va multumesc mult!

  7. Mda…nici eu nu m-am informat la timp si m-am chinuit aproape 2ani jumate sa o fac pe fetița mea sa învețe sa adoarma si sa doarma la ea in patut…pana cand am simtit ca cedez psihic si deja lipsa somnului meu avea repercusiuni pe timpul zilei( nu mai aveam rabdare cu ea, tipam) si am zis ca nu mai pot asa…si am luat-o in pat si de 2luni dormim toti 3 excelent..stiu ca nu e solutia cea mai buna, dar pur si simplu nu mai rezistam:( a fost invatare de minte si mi-am promis ca la al doilea bebe sa-l las in camera lui de la inceput si sa nu mai sar ca arsa la fiecare scancet;) multumesc pt informatii si pt ca ne impartasesti experientele tale;) Ana

  8. Draga Mara, nu mai lasa pe nimeni sa te supere. Fiecare parinte stie ce e mai bine pt el si copilul lui, iar tu esti evident o mamica iubitoare si care traieste pt copii ei. Tu ti-ai spus parerea si ai prezentat o alternativa. Fiecare poate sa aleaga. de ce trebuie sa sarim si sa atacam imediat? Eu dorm cu fetita me in patul familial si se trezeste de 10 ori pe noapte, nu se odihneste si evident ca are nevoie sa doarma singura. Ma tot interesez de rezultate si asa am ajuns la tine. Nu esti o criminala si nici o mama rea. Lasa-le pe mamicile astea perfecte care le stiu pe toate sa vorbeasca, da nu le lasa sa te afecteze. Pup.
    Andreea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s