În sfârșit, bebelușul doarme toată noaptea!

În pătuțul propriu sau cuibărit în patul matrimonial? Ferber, bed-sharing sau co-sleeping? Multe întrebări încolțesc în mintea noastră, a părinților, când copilul se trezește de zece ori pe noapte.

E categoric un alt subiect care pe mine ca mamă m-a preocupat și sunt convinsă că și pe voi. Din nou, voi scrie părerea mea, din perspectiva mai sus amintită și nu din punctul de vedere al unui specialist.

Ca și voi, am venit cu bebelușul acasă de la spital și am sperat, ca orice părinte naiv :), că va fi cel mai liniștit și mai zâmbăreț pui din lume. Cu toate că mai avem un copil și asta ar fi trebuit să mă ajute să rămân cu picioarele pe pământ. Niciodată nu se întâmplă așa cum ne imaginăm sau dorim, asta o știm noi mamele cel mai bine. Acei bebeluși bucălați, rozalii și zâmbitori din reclame, nu există decât acolo! Realitatea e puțin altfel! Să mă contrazică cine poate! 🙂

Nu vreau totuși să mă plâng nejustificat, bebelușul cu numărul doi a fost un copil destul de cuminte (până acum :)).

Revin. În primele luni copilul a dormit chiar bine, fără ca noi să facem ceva anume. Se trezea o singură dată pe noapte și asta spre dimineață, îl alăptam (am făcut-o exclusiv timp de 4 luni) adormea la loc și toată lumea era fericită! Asta până pe la 5 luni…când a început nebunia. Bebelușul ”perfect” era de nerecunoscut. Se trezea toată noaptea, din două în doua ore, uneori și la interval de o oră. Am rezistat cu stoicism vreo doua luni de zile după care am început să mă informez! Am citit câteva cărți și bineînțeles am vorbit cu pediatrul băiețelului meu.

Mi s-a recomandat pe loc să încerc un ”antrenament pentru somn”. Da, știu, sună ciudat, dar așa se numește. Poate că unele mame au auzit sau citit deja despre metoda Ferber. Recomandarea medicului este o ”variațiune pe aceeași temă”. Metoda am regăsit-o și în cărțile despre care vă vorbeam mai devreme.

Despre ce este vorba? Este un program verificat ani de zile în cabinete medicale, o metodă cercetată (cu adepți dar și cu critici) și se bazează pe faptul că omul se naște cu abilitatea de a adormi de unul singur, dar ea trebuie perfecționată pe parcurs.

Există și câteva condiții esențiale ca toată treaba asta să poată fi pusă în aplicare. Copilul trebuie să aibă cel puțin 6 luni și să fie sănătos tun.

Care sunt pașii mai concret?

1. Bebelușul trebuie hrănit, îmbăiat eventual și schimbat.

2. Îi citiți o poveste sau respectați ritualul de somn pe care îl aveți deja, cu o singură excepție: nu-i permiteți copilului să adoarmă la sân sau cu biberonul.

3. Când este aproape adormit îl puneți în patuț, îl sărutați, părăsiți camera și închideți ușa. (Eu i-am pus pe pernă și un lovey :)).

baby lovey

4.Monitorizați-l în permanență cu ajutorul unei stații sau dacă nu aveți, rămâneți aproape de ușă ca să puteți interveni când este cazul. Copilul va protesta cu plânsete din ce în ce mai puternice. (Nu înțelege de ce totul se schimbă brusc…e normal să fie așa).

5.Mergeți în camera lui la intervale regulate pentru a-l liniști (cu mângâieri, cântece de leagăn, îl puteți legăna dacă aveți un pătuț care permite asta), dar nu stați mai mult de un minut lângă pătuț și foarte important: NU ÎL RIDICAȚI! Până la urmă va adormi!

6. Urmați-vă instinctul. Daca aveți impresia ca este ceva în neregulă cu bebelușul atunci când plange, renunțați la strategie si verificați imediat.

7.Fiți consecvenți! La următorul trezit din noapte veți proceda la fel, doar că de data asta va plânge mai puțin.

Exact asta am făcut! Ce s-a întîmplat? 🙂 În a treia noapte de antrenament, copilul meu a dormit de la ora 8:30 seara până a doua zi la ora 6:00 dimineața! Mai bine dispus și mai fericit ca în acea dimineață nu îl mai vazusem niciodată!

stk206361rke

Știu că există multe critici la adresa acestei metode: că a fost dezvoltată de medicina occidentală în stilul rece caracteristic, că e împotriva firii, că poate dăuna copilului pe termen lung etc. S-au făcut studii și s-a demonstrat că niciun copil antrenat cu această metodă nu a avut vreodată probleme din cauza ei. Ba mai mult, atât copiii cât și părinții au fost mai odihniți, mai veseli și au avut o viață mult mai ordonată. Să fim serioși, copiii noștri plâng uneori și nu se opresc timp de câteva zeci de minute. Sunt situații când chiar nu ai ce să le faci: în avion, în mașină pe autostradă etc. Au probleme din cauza asta la maturitate? Să fim serioși!  Nu se întâmplă nimic după câteva reprize de plâns, de-a lungul a trei, patru nopți.

Nu trebuie să aplicați metoda dacă nu credeți în ea. Nu e ușor! Eu am plâns în paralel cu bebelușul! Trebuie să aveți tărie! Dar credeți-mă, se merită! Există copilași de 2 ani, care se trezesc de patru cinci ori pe noapte și vor la sân sau să fie legănați! Să ne înțelegem: eu alăptez în continuare și o voi face atât timp cât copilul își va dori! Nu am renunțat la asta și nu ăsta a fost motivul! Oricum de la 6 luni bebelușul nu mai are nevoie de mâncare pe timpul nopții, ba chiar se pot crea obișnuințe greșite dacă se continuă reprizele de alimentare nocturnă.

Și foarte important, metoda nu spune să nu dormiți în aceeași cameră cu bebelușul. Doar momentul adormitului e bine sa fie cât mai separat de părinte. Copilul poate dormi în camera matrimonială, specialiștii chiar recomandă asta, dar în pătuțul propriu. Oricum puteți adapta metoda la condițiile și dorințele proprii! Noi nu am respectat-o ca la carte (nu am putut :)) și totuși a dat rezultate foarte rapid!

Vă recomand însă să citiți temeinic și să vorbiți cu pediatrul înainte de a o aplica și foarte important să faceți o echipă cu tatăl copilului. Dacă el nu vă susține, va fi imposibil să faceți asta! Și încă un aspect, pentru cei care stau la bloc: dacă aveți vecini mai năzuroși, nu ezitați să îi anunțați că vor fi 2, 3 nopți, poate chiar o săptămână, mai dificile! Succes! 🙂

Cute child is sleeping in bed

Anunțuri

61 de gânduri despre “În sfârșit, bebelușul doarme toată noaptea!

  1. buna. am vrut sa iti spun ca si noi am facut exact ca voi cand fetita mea era mica, acum are 3ani jumatate, doar ca eu nu m-am documentat ci am facut pur si simplu cum am crezut eu ca vai fi mai bine pentru noi toti 🙂 eu am alaptat doar pana la 10luni(la alegerea fetitei, de pe o zi pe alta nu a mai vrut san) si ma chinuiam si eu noaptea cu trezitul la fiecare 2 ore. La mine a fost destul de usor, avea camera ei, patutul ei, jucaria preferata cu care dormea(tin sa precizez ca inca si acuma doarme cu ea), o jucarie care canta si se invartea si lumina 10min si cu asta basta 🙂 in prima zi nu a plans dupa mine decat odata pe noapte, m-am dus la ea am pupat-o am mangaiat- pe spate si a adormit la loc pana dimineata 🙂 a 2-a si a 3-a zi a plans cam 5min, dar de alint nu de probleme dupa care s-a linistit, se uita la jucaria colorata care se invartea si a adormit tun 🙂 eu sunt pro metodei tale, mi se pare mult mai benefica pentru toti cei din casa, toti suntem odihniti si fericiti dimineata 🙂

  2. Ferber e un CIO mai stilizat, asa. Personal mi se pare de o barbaritate iesita din comun si o condamn din tot sufletul (ca metoda de adormit sugarii). Si imi pare rau de micile fiinte supuse de fragede sentimentului de abandon. Nici mie nu mi-ar placea ca persoana pe care o iubesc cel mai mult pe lume sa ma lase sa adorm singura, plangand pana la epuizare, neintelegand ce am facut sa merit un asemenea tratament. Nu mai vorbesc de un bebelus care are nevoie de apropierea parintilor mai mult decat orice.

    Ce sa mai zic, nu trebuie sa fii tare ca parinte sa aplici metoda asta, ci doar crud. Si desigur, multumit ca bebelusul nu se trezeste toata noapte. Subliniez ideea ca bebelusul ala nu se mai trezeste pentru ca, dupa cateva zile, a invatat ca degeaba plange, nu va veni nimeni la el…

    P.S. Normal ca e fericit copilul dimineata, si catelul meu e fericit cand ajung acasa si ma vede, dupa ce a petrecut singur intreaga zi.

  3. Draga OanaC,as putea sa caut link-uri, sa dau nume de carti si crede-ma ca pana la urma as demonstra ca nu este o ”barbaritate iesita din comun”. (Nu prea apuc, mai am si 2 copii pe langa mine, si un caine). Dar iti dau un exemplu. Daca tu esti singura acasa si mergi la baie, copilul nu plange? sau daca esti pe autostrada cu copilul in scaunel langa tine si conduci si mai ai vreo 200km pana la destinatie, sau, sau, sau…Il supui sentimentului de abandon? Iar referitor la apropierea parintilor…nu stiu daca exista copii mai suflati in fund ca ai mei (strict la apropiere ma refer…isi iau ziua doza de alint mai mult decat ar trebui…). ”Bebelusul ala” nu se trezeste, asa cum a spus si doctorul meu, pentru ca si-a antrenat abilitatea de a adormi singur. El de fapt se trezeste, ca si noi adultii, cu totii avem treziri nocturne, ca le constientizam sau nu, dar STIM sa adormim la loc.Comparatia cu catelul, prefer sa nu o comentez! 🙂

  4. In primul rand, nu se pot compara situatiile descrise de tine. Nu are rost, vorbim de lucruri diferite. Daca as fi acasa, l-as lua cu mine pe unde am nevoie si daca as fi in masina si ar plange, m-as opri de cate ori este nevoie, sa il linistesc. In plus, in ambele situatii nu ar fi izolat si singur intentionat, deci chiar nu are legatura.
    Este alegerea ta sa iei de bun sfatul medicului si e bine ca te simti impacata. Pareri despre metoda sunt si pro si contra, tu ai ales sa fii pro.

    Uite una contra:
    http://sleepy00.wordpress.com/?s=divortez

  5. OanaC subscriu din suflet!Mara e decizia ta dar din pacate nu cartile ne cresc copii,ci noi mamele.Cartile emit teorii (testate,netestate) dar asta nu inseamna ca aplicam tot.Exact cum zice si OanaC in felul asta se dezvolta sentimentul de abandon si nu inteleg de ce trebuie sa ajungem aici.Trebuie sa te gandesti ca acel copil are nevoie totala de persoana cu care s-a obisnuit inca din pantec,vocea ei,mirosul ei asta il face sa se simta in siguranta,de ce il privezi de aceasta siguranta.Crezi ca va dormi cu tine pana la 15 ani,nu,va fi o perioada scurta de timp.Eu as fi mers in locul tau pe varianta de co-sleeping sau macar patutul lui langa patul lui sa te stie aproape si cu siguranta trezirile nu ar mai fi atat de dese,dar copilul are fi simtit ca este in siguranta si ca prin plans este inteles de cea care i-a dat viata.P.S : nu te judec pentru aceasta decizie insa as mai analiza-o un pic!:)

  6. Draga Oanalarisa, cartile nu ne cresc copiii, dar ne pot oferi niste directii. Maimult decat atat, acolo sunt niste informatii serioase, testate, aprobate de SPECIALISTI.Pana la urma, noi parintii decidem! Categoric! Despre sentimentul de abandon am comentat mai jos la OanaC. Copilul meu doarme deja singur, toata noaptea, e fericit, multumit iar noi dormim in pat langa el, in camera lui! Am analizat decizia luni bune si am cerut si sfatul pediatrului inainte sa o aplic!

  7. OanaC, nu poti sa-l iei dupa tine peste tot, minut de minut! Si tu stii asta! Izolat nu e si nici singur! Dormim cu el in camera de cand s-a nascut, iar in primele luni de viata am facut co-sleeping. Si inca ceva: copilul a plans putin in prima noapte la culcare, inca putin la prima trezire, a doua noapte la fel iar a treia noapte a dormit tun si s-a trezit fericit! Nu stiu daca asta ii poate dauna, sincer! E si o chestiune de logica, la urma urmei! Sa fim sincere, eu cred ca un bebelus plange in ani de zile mult mai mult de atat…si nu cred ca ramane cu sechele!

  8. Da, logica e ca nu mai plange, deoarce stie ca o face degeaba. Asta a invatat multumita perseverentei de a-l lasa sa se linisteasca singur.

  9. „A young child cannot yet understand what is best for him, and he may cry if he does not get what he wants,” Ferber writes. „If he wanted to play with a sharp knife, you would not give it to him no matter how hard he cried, and you would not feel guilty or worry about psychological consequences. Poor sleep patterns are also harmful for your child and it is your job to correct them.”

  10. Draga Mara, nu vreau sa te critic pentru ca asa cum eu am luat decizia de a nu il lasa pe baiatul meu sa planga nici un minut daca nu e absolut necesar, asa ai luat si tu decizia de a-l obisnui sa doarma singur. Sper ca e la fel de informata decizia ta ca si a mea.
    Vroiam sa iti dau un exemplu dintr-o carte pe care am citit-o chiar inainte sa nasc si care e complet opus a ceea ce ai citit tu. Le intreba pe cititoare: tu pleci in vacanta intr-o tara straina si te pierzi. Nu stii limba si tot ce vezi in jurul tau te cam sperie pentru ca e complet diferit de ceea ce stiai pana in acel moment. Stii ca in camera de alaturi e o persoana pe care o iubesti foarte mult si care e in stare sa faca legatura intre tine si tot ce te inconjoara si o strigi, normal. Si o strigi, si iar o strigi dar ea decide sa te ignore. Sa te lase sa te obisnuiesti singur cu lumea pentru ca ea considera ca asa e mai bine pentru tine.
    Tu zici ca un copil nu pierde increderea in tine daca faci asta. Tu ai pierde speranta ca persoana respectiva te va ajuta?
    Sper, de asemenea ca tu nu ai ajuns la un extrem, pentru ca eu cunosc mame care sunt foarte mandre pentru ca pruncii lor vomita noaptea pentru ca nu se simt bine dar nu le cheama pentru ca stiu ca nu vor raspunde. Nu te simti insultata, te rog. Sper doar ca nu ai ajuns la acest extrem.
    Baiatul meu are 4 ani. Pana la 1 an a dormit cu noi in camera, cu patutul lui lipit de patul nostru si la patut am dat jos bara care separa patul nostru de patul lui. La 1 an l-am dus la el in camera si in fiecare noapte ne striga (fara sa planga niciodata) si tot timpul mergeam si il luam cu noi in pat. In 2 sau 3 luni nu a mai strigat. Acum doarme singurel toata noaptea. Vine cateodata pe la 4 dimineata si sopteste: „Mama, pot sa dorm cu tine?” si niciodata nu i-am zis ca nu pentru ca, sincera sa fiu, imi plac la nebunie momentele in care adoarme imbratisat cu mine. Acum astept al doilea copil si sunt absolut convinsa ca voi proceda exact la fel. Fara nici cea mai mica indoiala. Eu chiar pot sa te asigur ca baiatul meu e fericit. Si pot sa te asigur de asemenea ca prima persoana la care vine cand are o problema e la mine.
    E decizia mea, asa cum tu ai luat-o pe a ta la momentul respectiv. Singurul lucru care ma deranjeaza e aceasta dorinta de a acuza si a te face sa te simti prost pe care o au marea majoritate a mamelor care au luat aceeasi decizie ca tine catre mamele care au luat aceeasi decizie ca mine. De aia am raspuns.
    Ah, PS: sunt multe studii psihologice (nu pediatrice) care arata ca un copil care a fost lasat sa planga de mic are anumite deficiente de dezvoltare emotionala…

  11. Iti multumesc pentru comentariu Andra. Asa cum am mai scris, ce ne facem daca bebe vrea sa se joace cu cutitul rosu din bucatarie? Si pentru ca nu i-l dam, plange 15 minute de ii ies plamanii? Si as mai putea da o mie de astfel de exemple! Eu raman la parerea ca trebuie sa fim langa copil tot timpul iar iubirea mamei este oricum infinita si el simte asta, dar daca l-am lasat sa planga cateva zeci de minute o noapte, doua pentru a-i dezvolta abilitatea de a adormi singur…sa fim seriosi…nu e cazul sa vorbim de deficiente de dezvoltare…Doamne Fereste!

  12. Cred ca nu se poate compara ceva ce ii pune sanatatea in pericol cu ceva ce nu poti sa asiguri ca e benefic pentru el. Ca sa iti explic. Exista 1000 de carti care descriu aceasta metoda (de a-l lasa sa planga putin) ca fiind ideala. Problema mea e: exista alte 1000 de carti care spun ca asta il afecteaza. Atunci ce alegi: ceva ce s-a facut de cand exista pamantul si o fac toate animalele: te duci si iti iei copilu cand plange si il linistesti? Sau te bazezi pe cealalta metoda. Asa am luat eu decizia. Pe de alta parte, sincera sa fiu, cred ca oricum nu as fii fost in stare sa il las sa planga, as fii terminat eu plangand langa el :D. Eu daca vad o pisica sau un caine pe strada ca are o problema trebuie sa ii ajut, hehe…
    Pe de alta parte, faza cu cutitul nu sunt chiar de acord. Cum poti sa iti imaginezi, avand un copil de 4 ani, am trecut prin cutite, prize, usi (baga mana in tocul usii), si inca 1000 de alte pericole. Si i-am explicat ca unui adult. Tot timpul. Chiar daca nu ma intelegea. Si ii aratam. De exemplu, cand lua ce stiu eu, un ac, ii ziceam: acele inteapa. Daca nu ai grija poti sa iti faci foarte mult rau. Si ii aratam ca inteapa (niciodata nu i’am facut rau. Apasam doar cat el sa vada ca daca apesi mai mult te doare). Incepea sa rada si dupa aia zicea tuturor care luau ace in mana: Acele inteapa! haha (inclusiv adulti) Repet: niciodata nu i’am facut nici un fel de rau!!! E foarte important de inteles pentru ca suna cam ciudat ce am zis eu acum dar asa e 😛
    Cred ca se poate vorbii cu un copil si i se poate explica exact care e problema in cazul lucrurilor care ii pot afecta sanatatea. Si cred ca faptul ca se scoala si te cheama nu ii poate afecta sanatatea. Nu a lui. Asa ca intrebarea e: metoda pe care ai ales-o e pentru el sau pentru tine? Tie ce iti place: sa dormi singura sau sa simti ca te imbratiseaza sotul tau noaptea?

  13. Draga Andra, nu e vorba de motivul pentru care plange ci de faptul ca plansul ii poate da sechele la maturitate…sunt situatii in care nu avem incotro si bebe mai plange…sa fim seriosi…nu pateste nimic daca plange cateva zeci de minute cateva nopti… Metoda e si pentru el si pentru noi! Iar la aspectul cu sotul, iti spun mai in glumamai in serios, desi nu se compara situatiile, ca sunt nopti cand imi face placere sa dorm singura :)) si sunt convinsa ca nu sunt singura femeie care gandeste asa. :))

  14. Adina, da se poate din cate am citit eu. Doar ca pe masura ce copilul inainteaza in varsta devine din ce in ce mai greu, pentru ca obisnuintele gresite sunt deja destul de bine inradacinate. Dar se poate! Mult succes si tarie :)!

  15. Mara, tie chiar iti lipsesc unele notiuni. Nu e totuna plansul de nervi ca nu ii dai cutitul sa se joace, cu plansul unui bebelus abandonat singur in patut, ca asa vrei tu. Pe bune, nu poti face diferenta? Sechelele nu apar direct conditionate de timpul de plans, ci de motive. Ma rog, chiar nu are rost, observ ca raspunzi numai cand crezi ca ai argumente.

  16. Iar exemplul cu cutitul nu l-am dat eu. Era un citat dintr-o carte de specialitate. Explica-le lor cum e cu plansul de nervi! Voi scrie si despre plansul bebelusului altadata!

  17. Eu am trei copii. Suntem cei mai fericiti parinti si copii sunt la randul lor foarte fericiti. Prima fetita nu a dormit pana la 2 ani jumatate abia dupa ce s-a nascut cea de a doua, apoi cea dea doua a inceput sa se trezeasca noaptea cand eram insarcinata cu cel de-al treilea. Practic nu am dormit cum trebuie aprox 5 ani. La baietel care este ultimul am aplicat aceasta metoda. A inceput sa doarma singur in 3 zile. De ce am facut-o cu el? Pentru ca nu imi mai permiteam sa stau treaza toata noaptea dupa el cand mai aveam de purtat de grija la inca alti doi copii. 🙂 Este nevoie de multa putere sa functionezi cu rabdare si bucurie dupa ce nu ai dormit 5 ani. 🙂 Dar ce este mai intelep ca cel mai mic din familie sa faca regulilie? Ce faci cand nu ai dormit foooooarte multe nopti si trebuie sa ai rabdare si energie sa cresti acesti copii in pace si bucurie?
    Eu sunt de acord cu aceata metoda. Baietelul meu nu are nici o problema de atasament, de abandon sau apartenenta la familie.
    Ceea ce mai vreau sa subliniez este ca noi am dorit acesti copii, i-am planificat, familia noastra a devenit completa doar dupa ce a venit si cel de-al treilea. Suntem fericiti. A fost greu? Da!!! Dar cel mai frumos si implinitor lucru este sa fiu mamica lor.
    Nu putem sa dam sfaturi la ce functioneaza si ce nu pana nu avem copii suficient de mari care sa arate ca am facut lucrurile bine. Doar atunci cand vor ajunge copii la adolescenta si mai apoi la maturitate vom avea siguranta ca am procedat bine. Copii sunt asa de diferiti si fiecare are nevoi diferite de aceea cred ca nu putem sa spunem ca cineva face bine sau rau. Cred ca atunci cand copii nostri vor fi adulti responsabiliti, echilibrati emotional si sanatosi vom putea spune ca am facut ceva bine. Pana atunci putem doar sa ii iubim si sa ii descoperim. Este nevoie sa ne cunoastem copii si cine sunt ei ca sa putem sa le implinim nevoie.

  18. Da, metoda functioneaza :), felicitari. Nu, nu e ok. Adica ca mama sa scrii E NORMAL SA PLANGA mie mi se pare absurd. Si inuman. Nici animalele nu cred ca isi lasa puii sa sufere, asa ca-i cam aiurea si sa scriu ca e inuman. Ca o pui intr-o teorie si ai adepti (na, cine nu vrea sa doarma noaptea linstita) n-o face ok. Nu, nici daca o spui pe blog. Face it. E aiurea sa iti lasi copilul sa planga singur. Si sa te duci la el din cand in cand sa il mangai pe cap 2s si sa pleci mi se pare chiar sadic. Da, sunt multe mame care isi adorm copiii pana tarziu. Nu, nu duraza o viata. S. a mea a ales EA sa adoarma singura pe la 1 an. Apoi o perioada m-a vrut iar langa ea, acum adoarme rasfoind carti de povesti. Dar o las pe ea sa aleaga. Eu sunt acolo sa o ajut si sa o sustin. Pentru ca eu asta vreau sa fac ca mama. Sa fiu acolo pentru copilul meu. Asa vreau sa isi aduca aminte de mine. Nu sa o las sa planga cand are nevoie de mine. Si ne intrebam apoi la maturitatea copiiilor de ce nu avem o relatie buna cu ei :). Din simplul motiv ca nu ii tratam ca egali.

  19. Metoda mi s-ar potrivi si mie. Imi place ideea de a avea un ritual seara, care sa se respectehgg . Ritualele pentru copii sunt foarte importante si ii dau sentimentul de siguranta. Este la fel de important ca prin aceasta metoda, in nici un caz nu se ajunge la pierderea increderii in parinti. Din potriva, copilul realizeaza ca exista motive serioase de plans, la care parintii sar si ajuta.Pe de alta parte copilul nu ii joaca pe parinti pe degete dupa voia lui-in felul asta invata ca este o persoana iubita si ingrijita si dragalita dar ca exista o limita. Invata ca atunci e momentul sa strige „Lupul!” cand cu adevart apare lupul…Si la parintii care sar la fiecare partz plangacios al copilului, atata timp cat le face placere fff frumos. Eu nu sunt de genul asta.Eu prefer sa fiu odihnita si in felul asta profita toata familia de buna mea dispozitie si in felul asta nu se ajunge la depresii. Fiecare sa faca cum crede de cuvinta, si la urma urmei ce semanam asta adunam.Si daca imi spune cineva ca prin metoda asta copilul respectiva nu va avea incredere in nimeni si nu stiu ce probleme va avea in viata si alte aberatii de genul asta…bullshit!

  20. Eu sunt de acord cu ce zicea Andra. E pur si simplu natural (la mamifere si la alte specii) sa dormi impreuna cu puiul, si sunt studii care sustin asta:
    ” … unsoothable crying is a major risk factor for child abuse. A scientific understanding of this infant response will save parents from misreading the restart of crying as the intention of the infant to control the parents, as some parenting theories—such as the ‘cry it out’ type of strategy”. http://www.psychologytoday.com/blog/the-athletes-way/201304/the-neuroscience-calming-baby
    Incearca sa citesti si alte puncte de vedere, poate o sa-ti schimbi parerea:
    love parenting – http://loveparenting.org/tag/co-sleeping-2/
    attachment parenting – http://www.attachmentparenting.org/principles/night.php
    continuum parenting – http://www.continuum-concept.org/cc_defined.html (creste copilul conform necesitatilor speciei)

  21. Dragă Andrei, îţi mulţumesc pentru link-uri. Le cunosc, le-am citit deja pe acestea şi pe altele cu cîteva luni în urmă şi am vorbit şi cu pediatrul copilului înainte să aplic metoda. Apropo de mamifere, să ştii că sunt unele care în anumite condiţii îşi mănâncă puii. Ce facem? O seară bună!

  22. Eu am aplicat aceasta metoda (nestiind cum se numeste si fara sa ma informez despre ea) si la mine a functionat PERFECT!. Poate am fost un caz fericit in care piticul meu in 3 nopti la rand a plans (7 minute in prima noapte, apoi 5, apoi 3 minute- deci nu se pune problema ca l-am lasat sa planga pana la epuizare), iar dupa 3 nopti doar maraia (cantatul somnului cum il numesc eu si care nu consider ca fiind daunator) si adormea singur fara probleme. Am inceput la somnul de noaptea sa il las sa adoarma singur, iar daca peste noapte se trezea de 2-3 ori, ii dadeam sa manance(lapte praf) si il puneam inapoi la somn. Peste zi inca adormea la san (asta pe la 5-6 luni). Dormeam cu el in camera si nu plangea niciodata noaptea (cand il auzeam ca se foieste il si luam sa-i dau sa manance). Dupa o saptamana-doua a inceput sa adoarma fara probleme si peste zi singur, cum il puneam in pat cum se intindea si isi lua paturica in brate(nu foloseste suzeta). Eu sunt o mamica fericita care dorm acum (are 9 luni) cu sotul in camera alaturata, iar bebele doarme de la 22 la 6-7 cand se foieste si ii dau sa pape si adoarme inapoi pana la 9 dimineata. Deci se poate si ii multumesc soacra-mii de sfat 🙂

  23. Dragă Ramona, ce se întâmplă la voi seamănă mult cu situația noastră, doar că noi dormim în continuare în cameră cu el, în alt pat. Să știi că și eu trebuie să-i mulțumesc mamei mele pentru că și ea m-a încurajat mult în treaba asta!

  24. Pingback: Update la “În sfârșit, bebelușul doarme toată noaptea!” | Only 4 Ladies

  25. In sfarsit o mama normala :)) ! Zic eu – o femeie de 35 de ani, pe care mama ei a invatat-o sa doarma singura la mai putin de 6 luni, cred,dupa doua nopti in care am plans amandoua, fiecare in patul ei. Si uite ca n-am probleme emotionale, nu mi-am stricat vocea de plans, dar imi vine sa innebunesc acum cand imi cad ochii pe tot felul de idei gen co-sleeping, alaptat pana merge copilul la scoala, si tot felul de exagerari dupa care bietul copil nici nu va sti sa gandeasca singur, daca nu-i spune mami cum sa faca. Bravo, eu te felicit!

  26. Ana asa ziceti toate…”ia uite ce bine sunt” si de fapt sunteti niste distruse emotional. Habar n-aveti ce monstruleti ascundeti prin voi. Nu i-ai mai si pleznit cate una la fund, ca nah…tot asa au crescut si altii si io-te ce bine sunt. Mai hai ca-mi faceti sila. V-au indobitocit astia cu emanciparea femeii prost inteleasa si acu sunteti mame perfecte.

  27. Pingback: De ce mi-am lăsat copilul să plângă? | Only 4 Ladies

  28. Am un baietel de 10 luni obisnuit sa adoarma numai la san. Se trezeste de multe ori noaptea si il adorm tot la san cand se trezeste. Sunt foarte obosita si uneori nervoasa din cauza oboselii. Desi am fost pana acum adepta co-sleepingului si a linistitului in brate si la san la orice scancet, incep sa imi pun intrebari daca nu cumva gresesc si fac mai mult rau copilului si mie. Ai dreptate ca sunt situatii in care n-am ce face si il mai las un pic sa planga. Cand merg la baie, cand ii pregatesc mancarea si in masina(plangea non stop cat era in scoica). Oare e tarziu sa incerc metoda? Pentru somnul de peste zi trebuie procedat la fel?

  29. Mamitzi, nu e tarziu. Pana la 6 luni oricum nu este indicat. Ideal este ca si ziua sa aiba program oarecum fix de somn si da, sa adoarma tot singur!

  30. Mamitzi iti spun ce am facut eu. De pe la 5 luni jumate am inceput sa-l las sa adorma singur la somnul de noapte, ziua il adormeam la san. Cand a inceput sa adoarma noaptea fara probleme (maxim un pic de marait pe care eu il numesc cantecul somnului) am inceput sa-l pun si ziua(in jur de 7 luni) si deja nu mai era cazul de CIO ca adormea fara probleme. Acum are si al meu aproape 10 luni si nici nu mai poate adormi daca este cineva cu el in camera sau in pat cu cineva. Cum il pun la el in patut cum se intoarce pe o parte, ia paturica in brate si somn. Poti sa incerci CIO noaptea sa vezi aca ti se potriveste metoda in sensul ca sunt copii care plang zeci de minte (40) si tot nu adorm singuri. Al meu plangea maxim 10 minute si adormea si nici nu plangea de isi scotea plamanii din el. Parerea mea este ca aceasta metoda nu functioneaza la toata lumea, dar merita incercat. Sunt copii si copii 🙂

  31. Eu cred ca daca va plange mult si in hohote nu stiu daca voi putea merge pana la capat. Acum e si in perioada de eruptie dentara, nu stiu daca ar fi indicat sa ne apucam acum, insa as avea ajutor saptamana asta si as putea incerca. Ma mai gandesc. Multumesc pentru sfaturi!

  32. O conditie de baza ca aceasta metoda sa fie aplicata este ca bebelusul sa fie sanatos tun si sa fie eliminate orice cauze organice pentru plansul acestuia. Trebuie sa ne asiguram ca nu are dureri, discomfort foarte mare etc

  33. Mara, sunt cu tine, sau mai bine zis am fost. Din pacate, mi-am luat tzeapa :(. Primului meu baiat, care acum are 2 ani si 9 luni, i-am facut sleep training la 6 luni. Pentru ca avusese colici extrem de puternice, singurul mod in care adormea era leganat foarte viguros in landou. Cand am constatat ca nu mai puteam iesi cu bebe din casa fara sa caram landoul, pentru ca era singurul loc in care adormea, am inceput sa ma documentez si am descoperit aceasta teorie. Am creat o succesiune de actiuni (ca sa-mi fie si mie clar si bonei si sotului) si bebe a plans cu intreruperi cand ma duceam la el maxim 12 minute si am intrat la el in camera de maxim 3 ori. In trei zile, adormea singur si repede. Am fost multumita si in continuare consider ca pentru noi, ca adulti, aceasta metoda este una desteapta si eficienta…pe termen scurt. Din pacate, pentru bebe, cel putin la noi, s-a dovedit a fi extrem de daunatoare pe termen lung si prin dezechilibrele create fara voie, nu am mai fost asa de destepti, pentru ca am ajuns sa prelungim o dependenta a lui.

    Ideea este ca o perioada scurta s-a culcat asa, ziua si seara si dormea tun toata noaptea, dupa care obiceiurile lui de somn au devenit foarte imprevizibile si daunatoare pentru toti din casa. Ba a-nceput sa planga la culcare desi stiam clar ca are deja cunoasterea adormitului singur (si de fiecare data cand facea asta, ma framantam enorm intre gandul de a-i „reaminti” de sleep training-ul pe care-l cunostea si nevoia materna de a-i da ceea ce avea nevoie), ba se scula noaptea si statea cate trei ore treaz indiferent ce-i faceam, ba se scula de 10-15 ori pe noapte. Daca vei spune ca aceste excese isi gasesc cauza intr-o evolutie normala a copiluiui, cu anxietatea de abandon, cosmaruri, dureri de dinti etc., iti pot spune ca si eu la fel mi-am spus mult timp, pana cand, recent (in octombrie-noiembrie anul trecut), devenise tot ritualul insuportabil si am fost nevoita sa accept ca el, emotional, nu era pregatit pentru antrenamentul meu destept. Mi-a fost foarte greu sa accept acest lucru, pentru ca dintr-un motiv greu de inteles pentru mine, simt nevoia ca seara la culcare copiii sa adorma repede si fara sa aiba o dependenta de prezenta mea.

    Din noiembrie incoace sunt intr-o invatare continua – si pentru ca el vorbeste din ce in ce mai bine este capabil sa-mi spuna pe limba mea ce simte si ce are nevoie. Acum, il culc seara intinzandu-ma langa el si stand acolo pana cand adoarme, cu obrazul lipit de al lui, cu mana in mana lui. Noaptea, oricand vrea, vine si se strecoara in patul meu si al sotului meu, unde in general eu nu sunt pentru ca ma duc sa dorm cu celalalt baiat al nostru, de 11 luni. Mai nou, bebele, care pana recent se culca singur seara cand il puneam in patut (eu ieseam imediat din camera), a inceput sa planga tare-tare si dureaza si o ora sa-l adorm in brate, timp in care-mi vin tot felul de ganduri de antrenament sau si mai „suparate” :). Dar nu, mi s-a relevat o data ca un antrenament al somnului destept pentru adulti, pentru copiii mici este impotriva naturii lor si ii destabilizeaza in moduri neasteptate si necuantificabile.

  34. E interesant ce spui tu Perfetta Mamikul! Oricum eu consider ca metoda asta trebuie aplicata doar daca suntem perfect impacati cu ea si am citit suficient. Altfel, daca o intrerupem sau nu o aplicam cum trebuie sau pur si simplu nu credem in ea, mai bine renuntam la idee! O lasam balta si incercam altadata sau nu mai incercam deloc. In plus, daca atat mama cat si copilul sunt fericiti in ciuda trezirilor nocturne repetate, de ce sa o facem? Iar daca observam ca propriul copil isi schimba comportamentul in rau, devine apatic, trist sau pur si simplu nu i se potriveste, eu spun ca trebuie intrerupt imediat orice antrenament. Personal am vazut doar efecte pozitive, un bebelus odihnit, fericit, cu pofta de joaca…asa ca la noi a fost OK. Asta nu inseamna ca e la fel pentru toata lumea!

  35. Sunt perfect de acord cu ideea de a incerca/experimenta/propune copilului, Mara! Sunt de acord si cu ideea de a abandona incercarea atunci cand copilul respinge propunerea. Mie mi-a fost destul de greu sa renunt, insa, deoarece nu sunt impacata cu faptul de a sta treaza noaptea, de fapt este unul din acele lucruri care ma fac sa ma simt mama „rea” pentru ca-mi pierd rabdarea. Odata ce am acceptat insa ca ai mei copii resping categoric negocieri pe tema somnului, i-am urmat eu pe ei si ritmul lor si acum gasesc solutii care sa-mi micsoreze si mie sentimentul de povara. De exemplu, cu toddler-ul, cand il culc, odata ce am renuntat la gandul de antrenament am inceput sa privesc serile ca pe momente unice de bonding, pentru ca el deja este in continua miscare si mai rar il prind linistit. Recunosc, insa, ca uneori ma simt iritata la gandul ca „sunt obligata” sa stau cu el pana adoarme si placerea bonding-ului dispare, asa incat il rog pe tati sa-l culce. Cand il culc la pranz (desi uneori se duce singur si se culca), recent am inceput sa-l las liber sa spuna cand vrea sa mearga la somn, inainte ma concentram pe obiectivul de a-l culca la aproximativ aceeasi ora pentru consecventa ritualului.

    Cu bebe, cand a inceput sa adoarma greu – probabil si pe fondul eruptiei dentare – ca sa nu ma enervez plimbandu-l o ora sau lasandu-l sa planga, la somnurile de zi il pun in port-bebe si-mi fac treburile mele curente (inclusiv sa ma joc cu toddler-ul si sa-l alerg prin casa, sa aspir, sa spal vase etc.) si el adoarme pe nestiute. Cand sunt obosita si pot sta doar eu cu bebe, ma duc cu el la el in camera, ma intind pe canapea si el se joaca pe langa mine pana cand oboseste si se culca singur (cum a facut azi). Seara, ii fac ritualul de somn si cand vad ca opune rezistenta, in loc sa persist in fixatia de a-l culca la ora respectiva, ma intorc cu el in zona de zi si-l mai las pana e obosit bine.

    Practic, aceste noi obiceiuri mi le-au indus ei si odata ce am reusit sa accept ca in acest domeniu va trebui eu sa fac concesii, au disparut power struggles, ei isi fac somnurile si eu nu mai intru in..colaps de oboseala sau frustrare 🙂

  36. Am mai citit comment-uri si as vrea sa adaug ceva din perspectiva mea: CIO este un lucru complet diferit de sleep training. Chiar daca nu mai sunt adepta sleep training, bazandu-ma pe reactiile copiilor mei, eu consider ca nu am practicat niciodata CIO pentru faptul ca l-am lasat maxim 2 minute sa planga, dupa care m-am dus la el in camera si chiar daca nu l-am luat in brate, am vorbit cu el, l-am mangaiat pe spate etc. Pe bebe 2 l-am lasat de 2 ori sa planga pana a adormit, regret profund, am suferit cat timp a plans, dar l-am lasat pentru ca eram intr-o stare de oboseala si iritare mare si mi-a fost frica sa nu-i fac mai mult rau decat bine daca-l luam in brate asa. Deci s-a trezit vesel si a dormit mult la acele plansete, am convingerea si instinctul ca sa lasi copilul sa planga fara macar sa fii in apropierea lui este profund vatamator. Tot timpul imi imaginez cum ar fi sa fiu imobilizata la pat, fara capacitatea de a vorbi si vine o musca si se aseaza pe nasul meu si ma gadila. Gem, plang, sufar, dar nimeni nu vine sa goneasca musca, asa incat devine tortura pentru mine. Asa imi imaginez eu sentimentul unui bebe care plange singur.

  37. Perfetta Mamikul, pai nici CIO si nici Ferber nu spun sa iti lasi copilul sa urle si sa pleci definitiv de acolo! Toate metodele pe care eu le-am studiat spun sa pleci si sa te intorci la intervale regulate, pe care le poti mari treptat, si asta doar daca esti pe deplin impacat cu ideea. Ceea ce ai facut tu am facut si eu. Ba chiar eu am indulcit la maximum metoda, pt ca dupa prima seara, cand a plans singur cateva minute, am renuntat complet la ideea de a parasi camera si am stat langa pat,l-am leganat cu patutul, l-am mangaiat si i-am cantat. El s-a obisnuit destul de repede cu noua strategie si a adormit linistit, ca din acel moment sa nu mai avem probleme cu somnul!

  38. Intelesesem asta la tine :), dar mi s-a parut la alte comment-uri ca s-ar confunda oarecum CIO cu sleep training. My bad daca am inteles gresit 🙂

  39. Da, ma rog…CIO se traduce astfel…dar s-a pornit de la Ferber, metoda cu cele 5 minute. In timp au aparut variatiuni pe aceeasi tema :). Clepsidra, scaunul, ceva cu „nisipul” nu stiu exact 🙂 etc. Pana la urma ideea de baza e una singura: sa-i oferim copilului ocazia de a invata sa adoarma singur, de a-si crea obiceiuri sanatoase de somn. E foarte important pentru sanatatea lui si pana la urma si pentru a noastra. Stii ca lipsa somnului este cel mai important factor declansator al depresiei post-natale… Oricum parintii care reusesc asta…ar trebui pe undeva apreciati :), nu e o treaba usoara, mai ales pt ei, culmea, nu pentru copil. Expertii spun ca parintii ies cei mai sifonati din experienta asta! 🙂

  40. Dap! Arata-i alte modalitati de a face lucrurile, negociaza cu el si nu uita sa-l asculti. Caci uneori iti va spune: NU! 🙂

  41. De acord cu tine! Si am simtit ca pentru el, de data asta, a fost DA! 🙂 A spus si NU in anumite situatii! Oricum, treaba asta cu negocierea mi se pare extraordinara și o aplic si eu! Cu fetita mea, de 6 ani, am o relatie de vis din pricina asta. Suntem cele mai bune prietene! Iar cu bebe construim usor, usor! 🙂

  42. Am citit o mare parte din comentariile la articolul Marei acum cateva zile si nu imi ies din cap anumite idei, deci, simt nevoia sa ma fac auzita si sper sa ma fac inteleasa corect. 🙂

    Mara si-a exprimat un punct de vedere, ne-a impartasit din experienta ei. Adica din timpul ei a alocat o parte ca si alte femei sa citeasca asta si poate le este de ajutor. Pana aici nimic ciudat. Ca e bine asa cum a facut ea, ca nu e, asta e altceva. Pentru unele e bine, pt altele nu.
    Ceea ce m-a marcat, este insa cantitatea de mesaje lungi si extrem de vehemente care se invartesc in jurul aceleiasi idei: traumele psihice pe care bebelusul le va avea la maturitate datorita acestei barbarii. Ce a facut de fapt ea asa de infiorator incat sa reactionam asa? A indraznit sa vrea o viata normala, in care sa doarma si sa nu faca pe martira avand motiv de lauda la toate vecinele ca s-a trezit 3 ani la rand din 2 in doua ore si prin asta a dovedit ce mama buna e.
    Recunosc, sunt putin rea. Motivul pentru care sunt este ca am simtit un oarecare snobism, oarecare dorinta de a epata cu sentimentul de eroism matern prin dovedirea sacrificiului. Nu acuz, nu! Constat si compar. Incerc sa inteleg. Toate ne iubim copiii, toate vrem sa facem ce e mai bine pentru ei.
    Dar nu patesc nimic daca dorm singuri si nu ii facem dependenti de noi, daca invata sa duca lingura la gura cat mi devreme si nu au nevoie de noi sa le dam pana la 3 ani, daca plange 5 minute. A iti lasa copilul sa doarma singur nu inseamna ca l-ai abandonat, nu i-ai facut nimic rau. Ai multe alte ore din zi in care sa ii arati cat de mult conteaza el pt tine. In care e ideal sa fi odihnita.
    Am avut mese in familie minunate cu mancare semipreparata pt ca eram prea obosita sa gatesc ore intregi, ma mut din pat noaptea daca vin copiii peste noi pt ca nu doarme nimeni bine si suntem toti obositi a doua zi, ii pun sa ma ajute la curatenie, ii trimit afara cu tata la plimbare doar ca sa stau si sa ma rasfat cateva ore cu bai, manechiura, etc. Si totul functioneaza perfect. Am putut sa fac asta atunci cand mi-am dat seama ca fiecare in familie are dreptul sa isi ia bucatica de „el insusi” pentru a isi incarca bateriile. Si copiii au nevoie de aceste momente cu ei (deci fara noi). Iubirea si fericirea intr-o familie nu este direct proportionala cu sacrificiile uneori inutile ale mamei sau ale altor membrii ai familiei. Avem o viata intreaga in care sa fim mame si sa le fim alaturi, in care sa le dovedim intr-un mod constructiv cat de mult ii iubim. Recunosc ca am avut sansa sa petrec multi ani in diferite culturi, tari unde am putut sa vad cum fac unii si cum fac altii. a trebuit deasemenea sa fiu pregatita sa accept ca se poate si altfel decat eram obisnuita.
    De aceea spun ca inteleg de ce e mai greu de inteles ca si alte retete functioneaza, mai ales cand nu ai putut vedea ca rezultatele sunt ok. Dar nu ar fi frumos daca am incerca fiecare sa il ascultam intr-adevar pe celalalt cu mintea si inima deschisam si sa admitem ca exista mai multe retete pt fiecare fel de mancare? 🙂
    ps. acum, daca dupa asta urmeaza alte zeci de mesaje la fel de sablonate si bazate pe o singura idee, inseamna ca din lipsa experientei mele de a scrie pe bloguri nu am reusit sa transmit esenta, deci, mia culpa!

  43. Chiar mă uitam în seara asta la puiul meu, cât de frumos și de lin a adormit…L-am așezat la ora obișnuită în pătuț, l-am sărutat și i-am spus noapte bună, asta după o porție zdravănă de joacă,apoi am închis lumina și m-am așezat în patul meu pentru a-l urmări. Fără să-l legăn sau să-i distrag atenția. S-a jucat cu cățelușul lui preferat puțin, s-a întos de câteva ori pe o parte și pe alta, apoi a luat poziția de somn și a adormit dus! Sunt foarte fericită că i-am dezvoltat obiceiuri sănătoase de somn, că am putut reveni în living, că el e liniștit și doarme toată noaptea iar eu… am și eu viață, măcar seara, după ora 8.00…Și când mă gândesc cum era înainte: se trezea și din oră în oră, plângea, era somnoros, obosit, nervos, mâțâit toată ziua, uneori adormea târziu, alteori devreme…

  44. Din cate am citit in comentarii, toate mamicile care au „antrenat” copii sa doarma singuri, amintesc in treacat faptul ca de fapt ei au o jucarie preferata in patut, strang in brate paturica preferata… alti bebelusi adorm cu biberonul, cu suzeta. Deci, de fapt bebelusii acestia nu sunt independeti la somn. Ei sunt independenti de mama, dar sunt dependenti de un obiect. Ceea ce mie mi se pare mult mai rau.
    Iata ce spune Aletha Solter, psiholog celebru, in cartea „Bebelusul meu inelege tot” (The Aware baby): „In sec al 20-lea, sugarii din societatile tehnologice au devenit mai separati ca niciodata in istoria umanitatii de mamele lor. (…) Nu este prea surprinzator faptul ca parintii au inceput sa ceara sfaturi in legatura cu un nou gen de probleme. Specialistii in parenting s-au trezit implicati intr-un efort de gasire a unor remedii pt bebelusii care nu mergeau seara la culcare, pt cei care isi loveau capul, pt todllerii care se dadeau jos din patut si se duceau in patul parintilor, sau pt cei care faceau pipi pe ei in pat ori aveau cosmaruri, si le era teama de intuneric. (…) Nu este necesar sa ne obligam copii sa devina independenti. Independenta apare de la sine cand acestia cresc si nu mai au nevoile din primii ani de viata.”

  45. A propos Marta – sa stii ca dormitul in aceeasi camera cu copilul este tot co-sleeping. Dormitul in pat cu copilul e bed-sharing 🙂 Deci, te anunt ca tu co-sleepuiesti fara sa-ti dai seama :)))
    Personal consider ca antrenamentul pt somn este o aberatie in sine. Nu trebuie sa te invete nimeni sa mananci, sa dormi, sa respiri… Suntem setati de natura pt asta, organismul nostru este un mecanism programat sa faca asta. Cred ca orice familie trebuie sa gaseasca metoda cea mai buna pt ea, si sa se simta confortabil. Eu imi puneam bebelusul in patut, lipit de patul nostru, si aveam un imens sentiment de vinovatie, desi dormea bine… Intr-o seara am discutat cu sotul meu: noua ne place sa dormim impreauna? (Da) De ce?(pt ca ne place prezenta securizanta a celuilalt, si ne place sa fim imbratisati, si ne place apropierea fizica) Acceptam sa dormim separat (ca regula)? (Nu) Atunci, e normal ca bebelusul nostru care e atat de mic si de neajutorat, si care are o nevoie REALA si legitima de apropiere fizica, de noi… sa doarma singur in patut, separat? Amandoi ne-am simtit vinovati maxim, am luat-o in patul nostru (avea 2 luni si jumatate) si nu am mai lasat-o niciodata. La noi a fost o chestiune de principiu (si orice problema aparuta, incercam sa fim autentici in deciziile si obiceiurile noastre). Asa e firesc, nu am nici o indoiala. Da, exista momente cand suge des, cand e lipicioasa si obositoare. Mai ales acum, cand are aproape 18 luni, si cam toti todllerii stau agatati de mame in multe momente. Au fost situatii cand am zic ca copilul meu se comporta aberant, pt ca ma epuizeaza. La scurt timp dupa aceea descopeream: 2 dintisori, invata sa faca ceva important, etc etc. Intotdeauna pana acum, accesele ei de dependenta (care sunt momente distincte, nu o caracterizeaza) au fost motivate fizic! Nu era copilul doar dependent si rasfatat. Pur si simplu era o etapa, o perioada dificila. Acum, am incredere maxima in ea, stiu ca ce-mi cere e legitim, nu ma mai indoiesc, chit ca au fost zile cand a tras de mine f mult (pana m-a exasperat). Cu cat ea trage mai tare de mine, cu atat eu incercam sa-i zic sa ma lase, cu cat eram mai obosita de tinut in brate incercam s-o las deoparte etc etc. Cu cat respingeam copilul (ca asta percepea ea) cu atat mai disperata se agata de mine. In astfel de momente, metoda pe care am gasit-o eu, ca sa-mi linistesc copilul si sa ma lase si pe mine sa traiesc este: o vrei pe mami? Ti-o dau pe mami pana te saturi (fara ironie!). Las totul deoparte (de indata ce e posibil) si ma ocup 100% de ea. Vrei sus-jos de 167 de ori in 30 de minute? Ok, ma obosesc un pic. Trag aer in piept, si trec la fapte. In maxim 1 zi si jumatate, in care ii acord maxim de atentie, bebelina se calmeaza, si isi vede de viata ei, redevine copilul „normal” care isi lasa si mama sa respire. Asta se aplica si noaptea. Oricum, situatiile in care copilul se treeste des si uge mult sunt situatii exceptionale la noi, si sunt perfect motivate de lucruri palpabile (dinti, puseu de crestere, etc). Nu zic ca eu detin adevarul, dar intotdeauna cand privesc parinti setati pe „independenta si antrenarea copilului”, sunt f multumiti ca acesta nu se agata de ei (ca a mea) dar nu observa faptul ca REFUZA sa adoarma fara paturica preferata (pe care o cara peste tot), stau la locul de joaca cu suzeta in gura, nu pleaca de acasa fara iepurasul preferat (obiectul subtitut il numesc psihologii – substitut al mamei, sa ne intelegem)… Dar dorm fara mami, asta e important! Eu consider sincer ca cultura noastra incurajeaza alienarea omenilor (care e confundata de multi cu independenta), separarea de alti oameni, desi daca te uiti in jur vezi DOAR adulti profund dependenti: de fumat, de alcool, de TV, de rontait, de shopping, etc etc. Nu avem nici o problema sa ne conectam cu un viciu, dar avem mari probleme sa stabilim relatii cu alti oameni, relatii de durata, profunde (vorbesc in mare, de societatea civilizata) Eu in asta vad falimentul teoriilor legate de independenta copilului. Ma uit la istoria oamenilor atat cat o cunosc eu si stiu asa: ca 95% din istoria noastra s-a petrecut in epoca de piatra, ca genele noastre sunt cele de vanator-culegator (stabilite atunci), si ca epoca noastra este o farama microscopica in istorie, imposibil sa dea adaptari de durata, schimbari de obiceiuri importante la specie (vezi ce se intampla cu alimentatia si bolile civilizatiei – nu parem deloc sa ne adaptam la fast-food si manccre procesata industrial). Suna aberant poate pt unii, dar epoca cea mai caracteristica (numita de multi specialisti „epoca de aur a omenirii” „epoca cu cea mai mare libertate sociala”” epoca cea mai fericita a omenirii” etc) pt natura umana este paleoliticul. Pai, ce a fost normal si functional pt sute de mii de ani, pt 95% din istoria omenirii? Dormitul impreuna sau cel separat? Degeaba sunt eu om modern, apartinand sec al 21-lea, daca bebelusul meu se naste identic cu cel din epoca de piatra, si-i ia cativa ani sa-l aduci in „contemporaneitate”. Mediul il formeaza, intr-adevar, dar asta dureaza vreo 6 ani.
    Asta cred eu.

  46. Da, este opinia ta Raluca Alexandru. Eu cred ca se poate discuta la infinit pe tema aceasta…si exista enorm de multe argumente, si pro si contra. Pana la urma fiecare face ce vrea si foarte important ce poate! Si tot fiecare suporta consecintele bune sau rele ale faptelor sale. Pana la urma la asta se reduce totul. Consider ca atata timp cat deciziile se iau cu bunatate, iubire, in cunostinta de cauza, cu multa informare si aviz pediatric, nu are cum sa fie rau. Revin , e decizia fiecaruia si cel mai important este daca in sinea noastra, nu public, suntem linistiti si pe deplin impacati cu ea! Momentan, eu sunt mai mult decat multumita! 🙂 Si cred ca si tu! 🙂

  47. Apropo de definitie, as putea sa-ti spun ca la nivel semantic ai dreptate. Insa in timp termenul de ”co-sleeping” s-a generalizat si in acceptiunea celor mai multi inseamna mai degraba a imparti acelasi pat cu copilul. Desigur, putem despica firul in 4 si sa discutam strict din punct de vedere al limbii engleze, dar nu face subiectul articolului meu. Daca mergem pe linia aceasta, putem spune ca a dormi la acelasi etaj, sau in aceeasi casa inseamna co-sleeping:). Glumesc! Sunt convinsa ca ai inteles ce am vrut sa spun! Ideea este ca da, eu dorm in continuare in camera cu copilul, uneori adoarme in prezenta mea, in patul lui, alteori complet singur. Si ne odihnim cu totii mult mai bine.

  48. Pai da Mara, dar eu cred ca de fapt nu exista o divergenta reala aici, si mamicile se „contreaza” degeaba; intrucat, repet, tu dormi cu copilul in camera (ceea ce e co-sleeping, ca asa e definitia, si n-am facut-o eu 🙂 )! Deci, practic, ai folosit metoda Feber ca sa muti bebelusul la 1 m de tine :))) In acest moment consider de fapt ca tu ai gasit o solutie literalmente de mijloc intre toate teoriile. Cu un picior in luntre si cu unul pe punte, cum s-ar zice. Si mai cred de asemenea ca sunt enorm de multi parinti care dorm cu bebele in camera, fiecare in patul lui (ceea ce e super AP, de altfel) si nu le pasa deloc cu care teorie se intretaie. De fapt solutia ta este f moderata, f normala, ultra-uzitata si traditionala. Dar metoda Feber, a fost aplicata cu succes in moduri chiar extremiste. Si ma bucur ca nu-i cazul aici.

  49. oanac…pot sa-ti dau n exemplu de plans pe masina. o cunostinta de 25 de ani, bebelusul atunci implinise 1 an. conducea pe centura…copilul a inceput sa planga si ea s-a intors din instinct la el (nu poti intotdeauna opri in orice loc si moment). Rezultatul : au intrat direct in TIR si au murit amandoi. Nu-ti poti inchipui ce tragedie peste familie. daca nu crezi citeste aici http://www.bihon.ro/mama-si-un-copil-de-un-an-au-murit-intr-un-accident-pe-soseaua-de-centura-oradea/1210430

    http://danieladelibas.wordpress.com/2012/11/29/roxana-saratoc-si-fiul-ei-elias-au-plecat-la-cele-vesnice-doamne-spune-mi-care-este-sfarsitul-vietii-mele-ca-sa-stiu-cat-de-trecator-sunt/

  50. Pingback: Un somn sigur pentru bebeluș, în patul părinților | Only 4 Ladies

  51. Pingback: Problemele de somn ale bebelușului încep ziua! | Only 4 Ladies

  52. Pacat ca exista si astfel de SPECIALISTI, care nu fac decat sa nenoroceasca generatii dupa generatii, prin lucrarile lor ingenioase. Metodele dure este, intr-adevar, cele mai rapide si efeciente in procesul de dresaj. dar oare asta ne dorim pt copiii nostri? Sunt, in totalitate, impotriva acestor metode si imi pare rau pt generatiile crescute astfel! Chiar consider ca astfel de metode, carti si SPECIALISTI ar trebui interzise pe piata. Copiii nostri nu sunt cobai pt specialisti de duzina!
    mesaj din partea unui mame cu doi copii care nu s-au mai trezit noaptea, ca urmarea a dragostei, afectiunii si increderii in mine! efortul a fost si este urias…dar trebuie sa renuntam la un anumit comfort cand decidem sa fim parinti! mai toti dati exemple ori prea permisive ori prea autoritare si ajungeti sa vb in contradictoriu! practic nu exista echilibru!
    pacat, mare pacat ca nu mai avem rabdare sa ne crestem copiii!

  53. metodele sunt….scuze de greseala…dar scrisesem altceva…iar cand am corectat am omis verbul!!!!!

  54. Felicitari si multumiri pentru articolele tale. Eu una sunt recunoscatoare pentru informatiile primite si apreciez faptul ca le primesc de-a gata dupa ce tu ai consumat timp sa te informezi si, mai mult, ai si pus la dispozitie sursele. Nu inteleg de ce lumea simte nevoia sa atace persoanele care au pareri diferite de ale lor?! Fiecare are dreptul la parerea personala atita timp cit nu incearca sa o impuna nimanui. Mai departe fiecare face ce crede!
    Pe scurt inca o data multumiri si nu te lasa descurajata de comentariile agresive!:))

  55. Iti multumesc frumos AnaPetre! Nu ma voi lasa descurajata! Atata timp cat tot ce fac este documentat, avizat si cu extrem de multa dragoste, nu vad de ce m-as lasa afectata! De asta am si expus tot ceea ce cred, pentru ca am in spate o baza solida si nu mi-e teama de nicio intrebare. Am informatie, fac totul cu pasiune, asa ca merg mai departe! 🙂 O zi frumoasa si iti multumesc inca o data!

  56. Pingback: Only 4 Ladies - De ce mi-am lăsat copilul să plângă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s