Timpul s-a oprit în loc iar Dumnezeu mi-a suflat in ceafă

…cam asa mă pricep eu să descriu ora 01:11 când a doua minune din viața mea a venit pe lume. De fapt nu prea exista cuvinte pentru a transmite ce simte o mamă în momentul în care iși vede pentru prima dată copilul, purtat cu dragoste infinită în pântec, timp de nouă luni.

Cam târziu pentru acest articol, puiul are deja dințisori, însă până acum pur și simplu nu am găsit timpul și starea necesară. L-am început la 2 zile după ce am ieșit din spital, la cererea prietenelor :), dar l-am terminat abia acum…oricum, mai bine mai târziu, decât niciodată!

E un lucru extrem de comun la urma urmei, să ai copii. Vorbim de normalitate. E banal, nu? Absolut toți oamenii, sau cei mai mulți dintre ei au parte de asta, nu trebuie sa ai anumite studii sau să faci ceva ieșit din comun. Și cu toate astea, ramâne în opinia mea, cel mai intens, frumos, important aspect al vieții. Nu cred să existe vreo realizare ori senzație care să poata egala acest miracol. Este până la urmă, rolul nostru pe pamânt, nu? De fapt, nu trebuie să găsim cuvinte, explicații pentru toate astea. Lucrurile sunt minunate în firescul lor, așa trebuie să fie. In viziunea Mariei Montessori, copilul este „ființa divină, dar neînțeleasă”. Este darul magnific și extrem de greu de înțeles al lui Dumnezeu pentru noi!

M-am gândit mult dacă să scriu acest articol, nu am vrut sa sune a aroganță și nici să dau în penibilul plângăcios al mamelor care scriu pe formuri de parcă numai lor li s-ar fi intâmplat…deși acum parca le înțeleg și pe ele :). Te schimbi, intri in transă, copilul devine universul tău. E foarte interesant cum experiența maternității te schimba.  Hormonii, natura, toate își fac de cap. Dimensiunea umană devine de necuprins. Este, chiar este o binecuvantare…

Pana la urma m-am decis să o fac, adică sa scriu, pentru că așa cum am trăit eu această experiență a nașterii fiului meu, poate fi destul de interesant pentru alte mamici și chiar folositor, sper. Mai mult decât atât, am prietene și cunoștințe care m-au rugat să le povestesc experiența nașterii aici, în Germania, cu lux de amănunte. În plus, mi-a plăcut și mi-a fost de ajutor ca înainte de naștere să citesc și eu experiențele altor mame. Să trecem la treabă, deci :).

A sosit termenul nașterii, 2 august, și copilașul meu nu mai venea. Nu mi-am făcut mari probleme, știam că e normal și că 80 la sută dintre mame nasc în intervalul 14 zile înainte, 14 zile după termen. Doar 5 procente nasc la termenul calculat. Ce m-a stresat însa a fost insistența rudelor, telefoanele care sunau continuu… Trebuia să dau de fiecare dată explicații. Mai mult decăt atât, toate „neamurile” din România mă întrebau aproape zilnic de ce nu îmi face doctorul cezariana…no comment.

Dupa depășirea termenului am mers la fiecare 2 zile la doctorul meu ginecolog. A verificat de fiecare dată bătăile cordului fetal și intensitatea contracțiilor și a facut amnioscopie. Totul arăta excelent, așa că nu vedeam nici eu și nici el de ce am grăbi procesul din moment ce atât mie cât și copilului ne mergea excelent.

images

La fix 10 zile după termen, medicul meu a spus că trebuie să merg la spital. Totul arăta în continuare foarte bine, dar el așa a recomandat. Aici sistemul e altfel decat in Romania. Medicul ginecolog supraveghează sarcina, iar nașterea are loc la spital cu medicul de gardă. Ceea ce sincer, mi se pare foarte firesc. Eu am facut și „planificarea nașterii”, adică am mers cu o lună înainte la spital și am discutat cu medicul șef de la Ginecologie despre situația mea de sănătate, particularitați etc. Oricum absolut toate datele gravidei, analize, recomandări, sunt notate lunar sau săptămânal în Pașaportul Mamei, fără de care nu mergi nicăieri, nici măcar la cumpărături. În caz că leșini într-un magazin, trebuie să poată fi găsit în geanta ta, cu grupa de sânge și absolut toate datele tale.

As vrea să spun că de fapt totul a început mult mai devreme. Și mă refer aici la pregatirea pentru naștere. Am făcut acupunctură începând din săptămâna 37 de sarcină, în săptămâna 25 am facut fitness și yoga, iar din săptămâna 31 am facut un curs de pregatire pentru naștere, suportat de casa de asigurari de sănătate, unde am învățat cam totul despre respirație, concentrare, durere etc. In afară de toate astea am luat medicamente homeopate in ultimele 2 săptămâni de sarcină, am băut ceai din frunze de zmeur și m-am antrenat cu Epi-No, pentru perineu. Cine dorește mai multe detalii, putem discuta separat sau pot face postări noi, la subiect.

La cursul de pregătire pentru naștere a participat și soțul meu, la 3 dintre ședințe. Am vizitat și spitalul de două ori: sălile de naștere, saloanele, secția nou-născuți etc. Apropo, aici tatăl are un rol foarte important la naștere. Tații care nu participă la naștere sunt excepții.

Ba mai mult, soții sunt instruiți și primiți peste tot alături de mamă. Eu consider asta un lucru normal și voi reveni pe parcurs.

Prima mea naștere a fost grea, a durat foarte mult, a avut loc într-un spital din București, cu un doctor renumit, dar trebuie să recunosc ca nu am rămas cu o amintire prea plăcută și că m-am refăcut destul de greu. Și cu toate astea am știut întotdeauna că nu se întâmplă așa la toate nașterile naturale, că am avut ghinion și totuși am ales calea corecta și pentru mine și pentru fetița mea. M-am bucurat întotdeauna că nu am cicatrici, operații, că pot opta oricând fără teamă pentru o a doua naștere naturală și că am trăit acel moment unic al întâlnirii firești, pline de încărcătură, frumoase, cu copilul meu. Am citit destul de mult în ultimul timp despre asta, așa că știam oarecum despre ce este vorba, mă simteam destul de pregătită…sau nu 🙂 ?

Am pornit cu teamă la drum… trebuie să recunosc. Și am fost tentata să întreb dacă nu există posibilitatea cezarienei la cerere aici în Germania. Medicul meu mi-a spus ca există bineințeles, că teama prea mare a mamei este motiv MEDICAL de cezariană, că nu costa nimic în plus, casa de asigurari suportă și asta, dar el mi-ar recomanda din suflet să încerc nașterea naturală. Deși i-am explicat foarte clar ce am pațit prima dată. Mi-a spus însă că la aceeași persoană, sarcinile, nașterile pot fi total diferite. Am purtat cu el o discuție lungă și interesantă pe această temă și a fost atât de convingător în explicații cu privire la nașterea naturală, încât din acel moment nicio secundă nu mi-am mai pus problema să nasc prin cezariana, decât dacă situația medicală ar fi impus-o.

Am ajuns la spital sâmbătă dimineața la ora 8:30, cu o valiză uriașă :), cu lucruri pentru mine, pentru copil și pentru soțul meu. Încă o precizare, aici nașterea și tot ceea ce presupune ea este asigurat de sistemul public de sănătate. Nu trebuie să platești un cent în plus pentru nimic. Noi însă, am vrut neapărat pe lângă toate astea, o camera specială în spital, Family Room, pentru care am plătit o sumă în plus. Dar se merita, ai o cameră numai a ta, stai acolo doar tu cu soțul și copilul tău, cu baie proprie (și rezervele normale au baie proprie). AI absolut toate condițiile, televizor, 3 mese pe zi (meniu la alegere, inclusiv vegetarian) și pentru pacientă și pentru soț, etc. Noi am luat așa ceva și a fost o decizie excelentă! Am platit 40 euro pe noapte pentru asta.

Deci cum spuneam, ora 8:30, cu valiza la spital. Am scris deja că am depășit termenul cu 10 zile, iar medicul de gardă, foarte obosit de altfel (se vedea cu ochiul liber), a spus să fac internarea și să merg la sala de naștere. Acolo, medicul rezident mi-a luat sânge, mi-a pus branula, (apropo, în RO medicii nu fac așa ceva, doar asistentele…alt aspect de comentat…)  iar soțul meu între timp, a facut internarea. Am fost instalata la CTG, pentru bătăile inimii copilului și monitorizarea contracțiilor și m-am relaxat.

Am înțeles de ce doctorul meu m-a trimis la spital, el știa că bebelușul este destul de mare, cu 2 săptămâni înainte avea 3950g la ecografie. În ultimele două săptămâni nu a mai vrut să-mi faca ecografii, deși el făcea la fiecare vizită, și am inteles de ce. A spus ca asta ar putea să-mi induca nesigurantă, să vedem poate că a ajuns copilul la peste 4000g și să mă sperii inutil, pentru că datele au o marjă de eroare, măsurătorile se fac în funcție de lungimea femurului, circumferința stomacului etc. Și dacă ar fi fost așa, adică un copil de 4 kg, el a avut foarte multe paciente care au născut natural copii și mai mari și nu au avut nicio problemă, așa că ar fi fost păcat să ne gândim la alternative. La spital, a venit medicul șef de la Ginecologie și a mai făcut încă o dată ecografia. De data asta, a ieșit o greutate de 3800g. Medicii  își zâmbeau  între ei, așa că nu am știut dacă să-i cred sau nu…In fine, mi s-a spus că totul este în regula cu copilul, cu lichidul și că, dacă vreau, pot să mai aștept până luni, să se declanșeze natural travaliul. M-au întrebat apoi ce-mi doresc. Mă săturasem să aștept, se anuntase și caniculă la radio :), așa că… m-am decis. Mi-am luat inima în dinți și am spus OK, naștere provocată. Deși m-au avertizat că s-ar putea să fie mai dureroasă decât cea declanșată natural.

La ora ora 11 dimineața mi-a fost administrată local prima doză de gel, două ore mai tarziu nu aveam nimic. (Deci o provocare cât mai aproape de natural, nu au trecut direct la perfuzii). Contracții foarte ușoare, pe care le-am tot avut în ultimele luni, apropo, aveam deja colul deschis, moale și dilatat 2 cm, cu o lună în urmă. Iar travalii false am avut 100 cred…dar am rezistat tentației de a merge la spital de fiecare dată, pentru a nu ocupa timpul și nervii celor de acolo, știam că atunci când nașterea adevarată se declanșează, te prinzi! 🙂

La ora 6 după-amiaza, mi s-a administrat a doua doză de gel. Ei, de data asta lucrurile au început să se miște. Moașa ne-a trimis la plimbare prin curtea spitalului, apoi la masă și a spus să revenim pe la ora 9 seara în sala de nasteri. Am mâncat bine si mă felicit pentru asta 🙂 , apoi am plecat sa ne plimbăm. O zi superbă. De fapt începuse să se însereze. Contracții regulate deja, cam la 10 minute. Am mai avut eu muuulte astfel, asa că tot nu-mi venea să cred că a sositmomentul. Am plecat cu soțul meu pe aleile din fața spitalului, curtea fiind deja închisă și l-am rugat sa ne plimbăm cât mai mult pentru că aerul curat mă ajuta să suport mai ușor durerea. Am mers atât de mult incât el a obosit la un moment dat și mă tot întreba dacă sunt convinsă că mai pot :), mai ales că la fiecare contracție mă opream și respiram adânc pentru a o suporta mai ușor. Dar atât de bine imi făcea aerul curat…Am discutat politică, afaceri, despre filme, familie etc. Vocea imi dispărea, revenea, fața se congestiona, dar discuțiile mă făceau să trec mai ușor peste. Imi reveneau și mimica și vocea, în pauzele dintre contracții, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Soțul meu m-a luat cu forța înapoi în spital, si mi-a spus ca el nu are chef să nasc pe o bancă în parc :)…Ne-am întors și am întrebat-o pe moașă dacă pot să fac un duș și să mă schimb. A spus că da, dacă mă simt în stare…Zis și făcut. Mi-a făcut foarte bine apa fierbinte, mai ales ca aveam deja contracții la 3 minute și erau destul de dureroase. Între timp a venit medicul rezident la noi în rezervă să mă întrebe cum mă simt. L-am pus la curent cu statusul 🙂 iar el m-a consolat și m-a rugat să nu-mi fie teamă, că o sa fie totul bine și e important să fiu relaxată. Am mai stat vreo oră la televizor și apoi am mers în sala de naștere, pentru că erau deja din ce în ce mai puternice contracțiile.

La ora 11 am ajuns acolo. S-a petrecut destul de repede totul. Eram monitorizați în permanență, și eu și copilul.  Medicul a trecut și el o dată pe acolo, în rest totul s-a întâmplat sub spravegherea moașei. M-a întrebat dacă vreau să intru în cadă, ca să-mi pregatească din  timp apa, i-am răspuns că nu știu încă și încerc să suport durerile așa. M-am folosit de tot ce am învățat la curs. RESPIRAȚIA este cheia. Dacă știi cum să o faci, să expiri pe fiecare contracție, să te concentrezi foarte puternic, situația devine suportabilă. Știu ce vor spune acum mamele care au trecut prin asta: ” nu există! durerea e uriașă, uiți și de respirație și de tot!” Așa este, ÎNSA dacă te concentrezi puțin și încerci să-ți folosești mintea și trupul cât mai bine cu putință, credeți-mă, SE POATE. Moașa mă încuraja, mi-a spus chiar că mă descurc excelent 🙂 , i-am mulțumit, știind că încearcă doar să fie draguță… :). DAR de cel mai mare ajutor mi-a fost nimeni altul decat SOȚUL. Este incredibil cât de mult poate să conteze prezența lui în sală! Decisiv! Asta cu condiția să nu intervină deloc în procesul respectiv, să nu deranjeze deloc personalul, ci DOAR să-și susțină soția! Asta este tot ceea ce el poate și trebuie să facă!  E tare bună o mână fermă, pe care să o învinețești, credeți-mă. 🙂 M-a întrebat moașa dacă nu vreau să fac anestezie epidurală, văzând că fața mea era deja din ce în ce mai schimonosită și știind ce urmează…M-am dat vitează și am spus că nu, respirația și exercițiile de yoga încă mă ajută!

Până la un moment dat… când începi oarecum să rupi contactul cu realitatea…la propriu…Sunt multe momente pe care eu nu mi le mai amintesc. Aici iarași este foarte bine să fie tatăl prin preajmă, iți povestește totul! Au fost cateva secunde în care am regretat ca nu am ales sa fac acea anestezie epidurala, dar acum mă bucur ca nu am facut-o! Știam de la primul copil cat de neplacut este sa nu te poti ridica bine in picioare, să aștepti sa te dezmorțești, să fii și tu și copilul într-o amețeală de câteva ore, să rămâi cu o sete teribilă, dureri de cap și de coloană…legată cu toate firele alea și la o mie de aparate…cand practic totul ar trebui sa fie cât mai natural și refacerea cât mai rapidă!  M-a controlat moașa din nou, dilatație 8, mi-a spus să mai îndur câteva zeci de minute, deja e prea tarziu pentru orice anestezie!  Mâna soțului devenise cel mai de preț ajutor posibil, ȘI la ora 1:11 a venit pe lume a doua minune din viața mea!

Nu puteam să cred ca e acolo, că îl vad, că îl aud! Nu eram amețită de data asta, mă puteam bucura de el, de soțul meu, de VIAȚĂ!…INDESCRIPTIBIL!

home_birth_large

Am estimat greșit greutatea copilului, am spus 3700, soțul 3900, iar moașa 4200! Atât avea: 4200g, 54 cm! Un uriaș! Toți doctorii de la neonatologie m-au întrebat unde am ținut în mine ATÂTA copil 🙂  având în vedere că nu sunt o persoană corpolentă și nici nu am luat multe Kg în sarcină!. Un bebe de nota 10! A avut scor APGAR 10, imediat după naștere și la 5 minute tot 10 (chiar dacă s-a născut cu cordonul în jurul gâtului)! Un copil născut natural! Deci se poate! Fără ruptură de perineu, fără anestezii, fără epiziotomie! Bebe s-a născut în semiîntuneric, nu a fost spălat, doar învelit în prosoape calde și pus la sân în primele 5 minute (aspect extrem de important pentru alăptat). A urmat ora familiei, în care eu, tatăl și bebe am stat și am savurat cele mai intense momente din viata noastră. Nu a fost o oră, timpul s-a oprit!259816_0

După, ni s-au facut fotografii, am primit șampanie, am sărbătorit evenimentul iar eu m-am ridicat singură singurică și am schimbat patul. A, doctorul nu a venit decât strict în momentul nașterii, a asistat 3 minute și a plecat. 🙂

Și nu am mai apucat să intru în frumoasa cadă cu jacuzzi :). Păcat, poate data viitoare!

Este incredibil cât de fresh te poți simți după o naștere naturală! A doua zi făceam ordine în camera noastră, l-am certat toată noaptea pe soțul meu că a dus copilul la asistente să aibă grijă de el, cât eu mă odihnesc. Aș fi vrut să stau non stop cu el, nu aveam nevoie de odihnă! El însă nu a înțeles asta… 🙂 nu avea cum, la el în corp hormonii nu zburdau cum se întâmpla la mine. Asistentele, foarte drăguțe, luau mereu copilul, îl aduceau doar la sân, ne întrebau în permanență dacă avem nevoie de ceva, calmante, ceaiuri, ce dorim sa mâncăm, etc.  Am ales zilnic meniul și era un sentiment ciudat, pentru că ne aflam într-un spital și totuși ne simțeam ca în vacanță, la all inclusive :). O confuzie destul de greu de suportat, nu?! 🙂 Atenție, nu vreau ca toate astea să sune a laudă sau aroganță, vreau neapărat să vadă și alții cum se preocupă cadrele medicale, toți cei care își asumă competențe, într-o țară civilizată. Poate mai învățăm și noi câte ceva și cu timpul se mai schimba și în România proceduri, mentalități, comportamente.

Nu au vrut să ne lase să plecăm. Aici până nu fac ABSOLUT toate analizele bebelușului, dar și mamei, nu parasești spitalul. Ecografii, sânge, teste de tot felul. Oricât de sănătos ar părea copilul, există seturi standard pe care ești obligat să le faci! Ceea ce este foarte bine!

Am reușit totuși să furăm jumatate de zi mai devreme. Era ziua soțului și ne grăbeam acasă la petrecere!

Așa cum am mai spus și în alte articole. Nu doar banii fac diferența. Omenia personalului, profesionalismul, dedicarea! Toți pun suflet, fac totul cu dragoste, dragoste de oameni!

Mai mult nu aș mai spune, pentru că pur și simplu nu găsesc cuvinte să descriu sentimentele care te încearcă…și sunt absolut convinsă că orice mamă de pe lumea asta mă înțelege!  E foarte greu să te exprimi când vine vorba despre a da viață. Când s-au nascut cei doi copii ai mei am trăit două momente de nedescris. Cum spuneam la începutul articolului: timpul s-a oprit în loc, iar Dumnezeu mi-a suflat în ceafă…

index

Anunțuri

4 gânduri despre “Timpul s-a oprit în loc iar Dumnezeu mi-a suflat in ceafă

  1. Pingback: Naștere naturală versus cezariană | Only 4 Ladies

  2. Pingback: Mamici de iunie 2013 - Pagina 1996

  3. Pingback: Mituri despre nașterea naturală! | Only 4 Ladies

  4. Pingback: Only 4 Ladies - Naștere naturală versus cezariană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s