Djokovic – Nadal, AO Final 2012, de poveste!

Un text scris de sotul meu:

„Am urmarit meciul de 5 ore si 53 de minute aproape in intregime. Baietii au inceput ezitant, multe greseli…apoi calitatea jocului a crescut. Djokovic afisand un psihic beton, precizie, agilitate, rabdare…Nadal, cu stilul inconfundabil, agatandu-se de fiecare minge, vointa de otel, viteza si forta, dorinta chinuitoare de-a rupe seria neagra a ultimelor 6 meciuri cu Djokovic, toate pierdute, cel putin 3 dintre ele in finale de Grand Slam.

In setul al 4-lea (2-1 la seturi pt Djokovic), deznodamantul incepea sa se contureze…si era cel deja consacrat, cu Nadal in rolul victimei. Dar istoria nu planuise o fila simpla, asemeni multor altora, in acea noapte (deja) tarzie in Melbourne. Treptat, Nadal revine in meci, chiar daca Djokovic joaca in continuare excelent. Dezlantuie talent nebun, putere disperata de lupta, finalizand precis, inspirat, neiertator, sub presiunea aproape fizica a destinului care-l impingea spre infrangere… (si nu vorbim de destinul fatidic, ci doar de sentiment de deja-vu, venind din alte seri in care Djokovic a facut, la modul desavarsit, exact jocul la care nu putea Nadal sa raspunda).

Si minunea chiar se intampla…Nadal ia setul 4 la tiebreak si se avanta furibund in setul decisiv, impotriva unui Djokovic, terminat fizic, descumpanit psihic…O bursa a pariurilor deschisa fix la acel moment ar fi cotat cu siguranta peste 100 la 1 sansele lui Djokovic de a-si mai apara titlul detinut inca la AO. Deja finala se inscrisese intr-o categorie aparte, cea a „rasturnarilor dramatice” de situatie, oferise deja satisfactie deplina oricarui (tele)spectator pretentios, incadrandu-se „din toate unghiurile” in fenomenul tenisului modern de clasa foarte inalta…

Deci, ce ramanea? Nadal, inaripat cu incredere, mai proaspat fizic, venind tare din urma, sustinut cu mai multa frenezie din tribuna decat adversarul sau, ii da lovitura de gratie taurului in genunchi, apoi nu-i mai ramane decat sa povesteasca generatiilor urmatoare cum e sa crezi si sa lupti pt. sansa ta chiar si atunci cand simti ca inoti in susul cascadei…

4-2 in setul decisiv pentru Nadal, cu break deja facut, cu un Djokovic care de-abia se mai tine pe picioare…si filmul se rupe. De fapt sarbul il rupe si inlocuieste ultima bucata, cea descrisa mai sus, cu un fragment dintr-o poveste. Pe care doar un copil ar savura-o sincer, fara sa se intrebe suspect daca e adevarata, daca asa ceva chiar ar putea fi posibil vreodata. Idem unui personaj legendar, Djokovic strapunge orice limita de fizic sau mental, reusind o demonstratie ireala de control al propriului corp torturat de efort, de putere de concentrare si de luciditate, cand eu (si multi altii, cred…) simteam ca nu mai aveam aer, privind simplu la televizor.

In momentul in care marele campion si-a salutat conationalii in limba materna, cu trofeul in brate, mi-as fi dorit sa fi fost si eu, macar pt o zi, sarb.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s