Regim de slăbit simplu și accesibil

Aş vrea să atrag atenţia încă de la început  că nu este un regim făcut de un specialist şi nu cunosc exact riscurile! Şi nici  problemele pe care fiecare le-ar putea avea, încercându-l! Spun doar atât: eu l-am ţinut, am slabit exact cât am vrut, adică aproximativ 22 de KG, nu am mai pus nimic la loc, iar  analizele de după au fost excelente! Îl public la cererea prietenelor care au avut probleme cu greutatea după naştere!

În primul rând aş vrea să spun că ideal este să nu iei foarte multe KG în timpul sarcinii! Eu, recunosc, nu m-am chinuit deloc! Dar nici nu am mâncat mult mai mult decât de obicei! Şi totuşi am luat kg! În special în ultima parte a sarcinii! Poate depinde de organism! Habar nu am! Deşi la început îmi propusesem să mănânc puţin, în momentul în care am simţit o nouă viaţă în mine, de fiecare dată când aveam poftă de ceva, pur şi simpul nu puteam să nu mănânc gândindu-mă (prost poate) că există o şansă la o mie să-i fac bebelu;ului vreun rău! Şi nu este o scuză, vă jur! Cunoscuţii îmi ştiu ambiţia, atunci când îmi propun ceva! Ideal este totuşi să avem grijă şi să nu ne lăsăm pradă instinctului!

Regimul trebuie să fie însoţit de foarte multă mişcare! Eu mergeam la sala din bloc, de 3 ori pe săptămână şi mă uita Dumnezeu pe bandă! Făceam tot felul de exerciţii! Şi urcam scările până la et 6! Aproape niciodată cu liftul!

Pentru modalităţi sută la sută sănătoase de a slăbi şi foarte bine documentate, recomand cartea lui Carmen Brumă, SLIM!

Am încercat să concep un regim uşor de ţinut, care să nu genereze foarte multe frustrări, cu alimente pe care oricine le poate procura  sau le are deja în casă. Mama a reuşit să slăbească 12 kg cu ajutorul lui! Şi nu le-a mai pus la loc! Ea în schimb nu a făcut foarte multă mişcare!

Acest regim trebuie ţinut cu stricteţe, fără abatere de la reguli, altfel există acel efect nedorit: o feliuţă de ceva în plus nu strică, o lingură de prăjitură etc! Care efect, până la urmă, duce la nerespectarea lui în totalitate! Eu în perioada aceea le găteam membrilor familiei prăjituri şi nici măcar nu le gustam! Mă uitam cu jind la o felie de tort diplomat de casă sau la un Tiramisu şi… 🙂

Se ţine timp de 3 luni, după care se face pauză o lună, dacă nu au fost date deja toate kg nedorite! Se dau jos cam 3,5 Kg pe lună! E uşor de ţinut, deoarece este un regim de viaţă sănătos, practic!

I.Regulament:

–         Se exclude complet zahărul din alimentatie (din cafea, ceai, prăjituri de orice fel)

–         Se exclude uleiul, cu exceptia celui de măsline (nu se consumă prăjeli şi nici mâncare gătită grasă)

–         Se consumă numai carne fără grăsime, fără pieliţă (interzis copane sau carne de porc grasă, cârnaţi, şuncă grasă, salam)

–        Se consumă maxim 2 felii de pâine neagră pe zi

–        2 pahare de lapte dulce pe zi maxim, iaurt şi lapte bătut degresat la discreţie

–        NU sucurilor de orice fel, doar apă plată şi ceai neîndulcit-la discreţie

–         Se poate consuma ciocolată amară, cu concentraţie mare de cacao, 85%, maxim 4 cubuleţe pe zi

–         MINIM 3 MESE PE ZI

–        În cazul senzaţiei de foame între mese, sunt permise următoarele gustări: un măr, o portocală, o felie de suncă f.slabă, un iaurt, o felie de brânză degresată, o felie de pâine neagră (dar nu mai mult de 2 pe zi), o banană(dar nu mai mult de două pe zi), un baton de cereale, un ou fiert tare (…câte una din fiecare, nu toate odată 🙂 )

–        Maxim 2 banane pe zi, maxim 10 boabe de strugure pe zi

–        Maxim 10 migdale pe zi, maxim 4 nuci

–        Se consumă minim 2 fructe pe zi, dar nu mai mult de 4

–        O zi pe săptămână se poate consuma orice, de preferat duminica

–        Ultima masă, cel târziu la ora 19:30!

II. Variante de meniu zilnic:

Varianta 1

mic dejun:

2 pahare de iaurt degresat, 1 felie de pâine neagră, o felie de şuncă slabă, o cafea fără zahăr

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă) cu carne slabă, fără grăsime (zilnic), 1 felie de pâine neagră, puțin ton cu jumătate de lămâie

cină:

carne de vită înăbuşită, fără grăsime cu o salată mare de roşii şi castraveţi

 

Varianta 2

mic dejun:

o farfurie de cereale integrale cu lapte degresat, 1 măr

prânz:

2 farfurii de supă, o felie de pâine neagră,

cină:

1 bucată de piept de pui la grătar cu salată si o felie de pâine neagră

 

Varianta 3

mic dejun:

3 felii de brânză telemea cu 2 roşii şi 2 felii de pâine neagră, 1 portocală

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 2 felii de şuncă slabă

un grătar de piept de pui, 1 cartof copt, o salată, 1 pahar de vin roşu

cină:

2 pahare de iaurt cu cereale de porumb

 

Varianta 4

mic dejun:

10 migdale, 3 felii de suncă slabă, 1 felie de pâine neagră, 2 mere

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 1 felie de pâine, 2 cartofi copţi cu ulei de măsline

cină:

paste cu roşii, brocoli şi busuioc

 

Varianta 5 

mic dejun:

orez fiert cu sos de legume(fără grăsime) pe deasupra, 2 felii de şuncă slabă

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 2 felii de pâine neagră, o salată de ton cu porumb şi lămâie

cină:

brânză proaspătă cu o lingură de smântână şi mămăliguţă

 

Varianta 6 

mic dejun:

2 ouă fierte tari, cu jumătate de linguriţă de muştar, 1 felie de pâine

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 1 felie de pâine, 10 migdale, 1 măr

cină:

un grătar cât palma – piept de pui cu salată de varză

 

Varianta 7

mic dejun:

cereale de porumb cu două pahare de iaurt

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 2 felii de pâine, 2 portocale

cină:

lapte dulce degresat cu mămăliguţă

 

Varianta 8

mic dejun:

brânză gen Philadelphia light, pe 2 felii de pâine, două roşii, 1 măr

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 2 felii de şuncă slabă

cină:

paste cu somon afumat

 

Varianta 9

mic dejun:

3 felii de şuncă slabă, 2 felii de brânză telemea(degresată), 2 roşii, 1 felie de pâine, 1 măr

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 10 migdale, 1 felie de pâine neagră, 1 banană

cină:

peşte la grătar, cu cartofi fierţi si lămâie

 

Varianta 10

mic dejun:

o conservă de ton cu porumb şi jumătate de lămâie

prânz:

2 farfurii de ciorbă (supă), 2 banane

cină:

peşte fiert cu sos de roşii, usturoi şi legume, cu mămăliguţă

Anunțuri

9 gânduri despre “Regim de slăbit simplu și accesibil

  1. Uite un regim de bun simt!
    Sincer ma asteptam sa scrii ca ai descoperit cine stie ce reteta pe baza de supa de varza pentru ca pe toate forumurile de mamici cam asta se practica. Supa de varza la pranz supa de varza seara …:)
    Din cate vad eu regimul contine cate putin din fiecare: proteine, carbohidrati etc. Ideea de baza sa inteleg ca este sa se evite abuzul de paine si de grasimi. Cum spuneam de bun simt.
    Tu ai inceput acest regim la cateva luni dupa ce ai nascut? In sensul ca l-ai putut tine in timp ce alaptai? Asta este singura mea grija…
    Pentru ca de-abia de curand am inceput si eu diversificarea si sincer tot ce ma indeamna sa mananc este „productia” constanta de lapte matern

  2. L-am inceput la o lună şi jumătate după naştere si am alăptat fără probleme până la 7 luni, când nu a mai vrut Ioana! 🙂

  3. Aaaa, da, e o problemă cu regimurile pe bază de supă de varză! Nu le recomand sub nici o formă! Plus că dacă slăbim treptat e mult mai sănătos! Şi nici pielea nu arată chiar aşa de rău!

  4. E un regim echilibrat care poate fi tinut cu usurinta.Nu cred ca da rezultate notabile in cazul persoanelor care au tinut numeroase cure de slabire si au metabolismul prabusit.Sfaturile mele ar fi; nu depasiti 2 fructe pe zi,mancati o singura banana,pastele mancati-le in prima parte a zilei,nu seara;fructele consumati-le separat de masa(la distanta de o ora)ca gustare;renuntati la conserve;nu combinati cartofii cu painea sau cartofii cu carnea.In rest e ok!

  5. Pingback: Sfaturi bune Carmen are! « Mara Lascăr

  6. Pingback: Articol pentru fete « Mara Lascăr

  7. am stat 2 luni in Tunisia, la un var, diplomat, care a lucrat mult timp in Africa si cunoaste bine viata de acolo.
    In Tunisia condimentul principal in alimentatie este harissa, un bulion facut din ardei foarte iute, coriandru, sare de mare, ulei de masline, ustoroi. Acest condiment topeste grasimea la greu. Tunisienii mananca la o masa cantitati industriale si totusi isi pastreaza foarte bine silueta. Tunisienii au o abundenta de alimente ce n-o sa vedem niciodata in Romania, alimente sanatoase nemodificate genetic, netratate chimic, ei nu folosesc margarina, nu folosesc chimicale.
    Cum eu sufar de mica de bulimie, pentru mine a fost mana cereasca. Un an intreg m-am rugat de conducerea Carrefour sa aduca si de la inceputul lui 2008 se vinde la tuburi de 70 gr, in ambalaj galben, pret 2,15 lei.
    Pana sa ajung in Tunisia faceam eforturi disperate sa mai slabesc, harissa m-a ajutat instant.Din pacate pentru mine e cam costisitor sa cumpar des. Trebuie consumata ceva cantitate, ca nimic nu da rezultate peste noapte. Se foloseste la sosuri, panini, in general in preparate omogene. Nu afecteaza absolut deloc stomacul, multe persoane carora le-am spus se temeau ca poate provoca ulcer. Este un produs total natural, fara conservanti si coloranti si nu prezinta nici un pericol de nici un fel. Ustura cam rau la inceput, daca e mancarea calda, daca preparatele sunt lasate de pe o zi pe alta, usturimea se mai diminueaza. Da rezultate sigure si in timp relativ scurt.
    Un preparat delicios pe care l-am gasit in Tunisia: clatite umplute cu o compozitie din conserva de ton bine scursa de ulei, cascaval ras din belsug si harissa tot din belsug.

  8. pare foarte accesibil regimul tau. as avea si eu ceva intrebari ce fel de ciorba pot manca? este obligatorie berea si vinul? la ce te referi cand spui sunca slaba?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s